Articol de Marius Mărgărit - Publicat sambata, 19 mai 2012 00:00 / Actualizat vineri, 18 mai 2012 21:40
În 2000, scoţianca s-a stabilit la Cluj, şi-a vîndut casa din Edinburgh şi a deschis un centru sportiv pentru persoanele cu dizabilităţi. Pentru Paralimpiada de la Londra 2012, se mîndreşte că "vom avea 10-11 participanţi şi vom obţine performanţe". Îi ajută pe sportivi cu bani din propriul buzunar.
În iarna lui '89, Sally Lamont nu ştia mai nimic despre România. Era şefa biroului "Schimburi şi donaţii" al Bibliotecii Universitare din Edinburgh (Scoţia) şi văzuse la televizor, ca mai toată lumea, imaginile de la Revoluţie: prăbuşirea dictaturii lui Ceauşescu, oameni împuşcaţi pe străzi, Biblioteca Universitară din Bucureşti în flăcări. "M-a impresionat toată această tragedie. M-am gîndit cum pot să ajut şi am început o campanie de strîngere de cărţi din toată Scoţia, pentru a le dona bibliotecilor din România", spune ea.
Femeia care nu ştie să spună "Nu!"
În '91, directoarea Bibliotecii Universitare de Medicină şi Farmacie din Cluj, Ioana Robu, i-a propus să vină în România să ajute la reconstrucţia instituţiei. Sally zîmbeşte: "Am spus «da», normal".
A ajuns la Cluj în '94. Imediat a fost rugată să dea, în paralel, şi lecţii de engleză unor tineri cu dizabilităţi. A spus iar "da". A mers însă mai departe: "M-am gîndit să fac ceva mai mult pentru acei tineri. Să-i ajut să facă sport. Am vîndut casa din Edinburgh şi, cu banii obţinuţi, am cumpărat două apartamente în Cluj. Le-am unit şi am înfiinţat Centrul Sportiv «Sally Lamont». Am început în 2000 cu şah, tenis de masă şi atletism".
În 2009, a fost aleasă preşedinta Comitetului Paralimpic Român. A stabilit o strategie, s-a ţinut de ea şi, astfel, în toamnă, la Paralimpiada de la Londra, România ar putea avea cea mai numeroasă delegaţie din istoria competiţiei: peste 10 sportivi.
"Oamenii cu dizabilităţi trebuie să treacă de multe obstacole pentru a putea face sport. Eu am iubit mereu sportul, dar dacă tot n-am putut să fac performanţă, mi-am dorit măcar să-i pot ajuta pe alţii. Sînt mîndră de ceea ce am realizat în România" (Sally Lamont, preşedinte Comitetul Paralimpic Român)
25.000 de euro a fost suma pe care Sally Lamont a dat-o anul trecut din propriul buzunar, pentru a-i ajuta pe unii sportivi să participe la concursurile de calificare la Paralimpiada de la Londra
"Trăiesc visul meu de sportivă prin aceşti tineri"
Sally Lamont a obţinut cetăţenia română în 2007 şi e sigură că sportivii noştri calificaţi deja la Paralimpiada de la Londra vor obţine performanţe spectaculoase.
Provenită dintr-o familie cu probleme, tatăl a murit cînd ea avea doi ani, mama era oarbă, scoţianca n-a avut timpul şi resursele financiare pentru a-şi îndeplini dorinţa de a face sport de performanţă. Acum îi ajută pe românii cu dizabilităţi să-şi învingă destinul pe terenurile de sport.
Fără tată, cu o mamă nevăzătoare şi fără serviciu. Aşa începe povestea lui Sally: mama ei, Jessie, a fost nevoită s-o dea la un orfelinat pînă la 14 ani. După care, întoarsă acasă, fiica s-a angajat vînzătoare la un magazin. Era elevă, mergea şi la sport, iar seara se prezenta la lucru. La 18 ani a terminat liceul, dar tot din lipsa banilor n-a ajuns la facultate, aşa că a absolvit un colegiu de biblioteconomie.
"Am dus-o tare greu o vreme. Eram portăriţă la hochei pe iarbă, jucam tenis de cîmp, tenis de masă, participam la concursuri de aruncarea suliţei. Mi-aş fi dorit să fac sport de performanţă, dar nu aveam bani şi timp. Am renunţat, dar toată viaţa am iubit sportul şi vreau să-i ajut pe tinerii cu dizabilităţi să obţină performanţe", mărturiseşte Sally cu un puternic accent britanic. Şi povesteşte despre începuturile aventurii în România şi viitorul ei aici.
- Miss Sally, de unde ideea unui club sportiv pentru persoanele cu dizabilităţi în România?
- Predam engleză la Cluj, unor astfel de tineri. Doi dintre ei m-au rugat să-i sponsorizez pentru participarea la turnee de tenis de masă în ţară. Am spus OK. Le-am dat cam 200 de euro. Aşa mi-a venit ideea clubului, mă gîndeam: tinerii termină cursurile de engleză, merg acasă, stau singuri şi n-au ce face.
- Cu ce bani aţi început?
- Cu ai mei! Mama, şi ea persoană cu dizabilităţi, murise în 1999. Am vîndut apartamentul din Edinburgh şi am cumpărat două locuinţe în Cluj. Le-am unit, am făcut două săli pentru sporturi, o bucătărie, o toaletă pentru cei cu dizabilităţi. Dar m-am trezit că nu mai aveam bani.
A început cu şah, tenis de masă şi atletism
- Şi aţi vîndut altceva?
- (Rîde). Nu mai aveam ce. Noroc că la deschiderea centrului, pe 15 aprilie, de ziua mamei mele, a participat şi fostul ambasador al Marii Britanii în România, Ralph Richards. Impresionat, ne-a donat 7.000 de lire sterline. Cu ei am cumpărat materiale sportive, echipamente. Am început cu şah, tenis de masă, atletism. Curînd, sportivii noştri au devenit cei mai buni din ţară. Începuseră să joace doar pentru medalii şi le-am spus că ăsta nu mai e sport: trebuie să lupte pentru glorie, să arate o lecţie de voinţă, să nu fie totul o goană după trofee sau bani.
- I-aţi convins?
- La Cupa Transilvania 2011, competiţie internaţională, am invitat doi jucători de tenis de masă din Cehia. I-au bătut măr pe ai mei. Atunci am înţeles: trebuia să trecem la alt nivel. Am angajat antrenori, am participat mai des la competiţii internaţionale. Am pus la dispoziţie pentru deplasări şi maşina mea, un Renault Traffic cu 7-8 locuri. Cupa Transilvania a ajuns la a şasea ediţie, dau şi acolo cam o mie de euro din banii mei, dar merită.
Şi-a pus moştenirea de 70.000 de lire sterline la bătaie
- Cum aţi mers mai departe?
- Un unchi mi-a lăsat moştenire 70.000 de lire sterline, prin 2004. I-am pus într-un cont şi iau de acolo cîte 7.000 de lire pe an. Abia acoperim salariile şi facturile, dar pînă în 2013 mi-am asigurat nişte venituri clare. (Rîde iar)
- Chiar nu vă sprijină nimeni financiar?
- Din 2006, Primăria Cluj ne dă 5.000 de euro anual, bani foarte bine veniţi. Pentru Paralimpiadă, discutăm cu trei firme mari pentru o sponsorizare.
Bani din chirii, plus pensia din Scoţia
- Cum vă descurcaţi în rest?
- Am mai cumpărat două apartamente în Cluj, pe care le închiriez. Cu banii de acolo, cu pensia mea din Scoţia, supravieţuim. Facem performanţă la clubul din Cluj, dar îi ajutăm şi pe alţii din ţară.
- Cum aţi ajuns preşedintele Comitetului Paralimpic Român?
- Reprezentanţii cluburilor paralimpice au vrut o schimbare. Fusesem şefa delegaţiei României la Beijing 2008, unde am avut patru sportivi. A fost o lecţie de viaţă. Am văzut care e nivelul. Cînd mi-am depus candidatura în 2009, am prezentat şi un proiect pentru Londra 2012. Ţinta: mai mulţi sportivi calificaţi la mai multe discipline. Pînă acum sînt deja şapte locuri asigurate, plus că sper să mai obţină baremurile încă trei sau patru.
- Cîţi bani aţi dat de la dumneavoastră anul trecut?
- Peste 25.000 de euro. Ne-a sprijinit şi ANST-ul cu 10.000 de euro pentru calificări. Dar am reuşit! Avem pentru Londra primul calificat la atletism, locuri la tenis de masă, la înot. Trei premiere în istoria Paralimpiadelor pentru România. Şi vă garantez că vor obţine performanţe la Londra! Iar eu îmi trăiesc visul de a face sport prin aceşti tineri.
- Cum de n-aţi organizat toate acestea acasă, în Scoţia?
- Acolo n-am avut contact cu persoanele cu dizabilităţi. În plus, dacă mă implicam, aş fi putut s-o fac numai la nivel managerial, alţii s-ar fi ocupat de partea sportivă. Eu am vrut să mă ocup direct. În România, mi s-a dat această şansă şi sînt recunoascătoare. În plus, de atîţia ani, pentru mine acasă înseamnă România!
A făcut echipă de înot în trei ani!
În 2008, scoţianca a creat o grupă de nataţie cu nevăzători.Sally Lamont: "Am fost la cîteva şcoli speciale, am vorbit cu directorii, cu tehnicienii şi am început acest proiect cu antrenoarea Emeşe Maniu. A făcut un trial, iar din 20 de copii, au rămas 7 mai buni. Valentin Velecico plus fraţii Samuel şi Naomi Ciorap sînt deja calificaţi la Paralimpiadă. Ceilalţi patru vor încerca să li se alăture, fiindcă mai avem încă două concursuri de calificări pentru Londra".
Decorată de regina Angliei pentru realizările din România!
Pe 29 octombrie 2002, Sally Lamont a primit titlul de Most Excellent Order al Marii Britanii de la Maiestatea sa Regina Elisabeta a II-a, într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Buckingham. Titlul i-a fost acordat pentru servicii aduse tinerilor si infirmilor din Romania. "A fost cea mai mare onoare pentru mine să fiu decorată de Regină. Şi dovada perfectă că am făcut în România un lucru bun", a mărturisit Sally Lamont.
Sally încearcă să repare o nedreptate veche de 5 ani. Începînd din 2007, prin HG 1447, premiile olimpicilor sînt mult mai mari decît cele pentru paralimpici. De exemplu, un aur la JO e recompensat cu 35.000 de euro, unul la Paralimpiadă cu doar 35.000 de lei! "E o discriminare! Ni s-a spus că a fost o eroare, dar cred că nu se aşteptau ca paralimpicii români să cîştige vreodată o medalie", punctează Sally Lamont.
"Iubesc România! Aveţi o ţară frumoasă, cu oameni minunaţi, dar treburile se mişcă destul de greu. M-am născut la Edinburgh, dar acum viaţa mea e aici" (Sally Lamont, preşedinte Comitetului Paralimpic Român)
"Ce nu-mi place în România? Tot mai mulţi sportivi se gîndesc în primul rînd la bani şi după aceea la performanţe, la glorie, la onoarea de a reprezenta ţara la o Olimpiadă" (Sally Lamont, preşedintele Comitetului Paralimpic Român)
"Marea noastră speranţă este Edi Novak, campion mondial la ciclism. Dar sperăm să obţinem medalii la Londra şi la înot, unde avem cîţiva sportivi foarte buni" (Sally Lamont, preşedintele Comitetului Paralimpic Român)
"Sally e o sufletistă. Pe mine m-a ajutat enorm. A plătit integral, din banii ei, deplasarea şi participarea mea, la Londra, pentru calificările la Paralimpiadă. Nu ştiu cum ar arăta sportul paralimpic din România fără Sally Lamont" (Alina Puţanu, medaliată cu argint la CM powerlifting pentru persoane cu dizabilităţi)
"Îi sînt recunoascător doamnei Sally Lamont. Fără ajutorul ei, nu m-aş fi apucat de atletism profesionist" (Florin Cojoc, primul atlet român calificat la Paralimpiadă)
"Sally ne-a ajutat enorm pe toţi. A schimbat multe în bine. La Atena am avut doi calificaţi, la Beijing patru şi acum, la Londra, vom fi cel puţin zece" (Eduard Novak, medaliat cu argint la ciclism, Paralimpiada Beijing 2008)
50.000 de euro e bugetul anual asigurat de ANST pentru Comitetul Paralimpic Român (23 cluburi, 250 sportivi legitimaţi): banii sînt folosiţi la salarii, deplasări în străinătate, echipamente
10 lei e taxa anuală de participare la concursuri pentru un sportiv cu dizabilităţi: la legitimare, mai plăteşte încă 10 lei pentru carnetul de sportiv
Sportivii români calificaţi la Paralimpiada Londra 2012
Florin Cojoc - atletism
Makszin Dacian - tenis de masă
Samuel Ciorap, Naomi Ciorap, Valentin Velicico -înot
Eduard Novak, Imre Torok - ciclism
Alţi şase spotivi se mai pot califica în turneele programate în perioada mai-iunie
)
)
)
)
)
)
)
