Articol de GSP - Publicat vineri, 25 mai 2012 00:00 / Actualizat vineri, 25 mai 2012 17:47
Dincolo de zgîrcenia lui Copos, de experienţa mai puţin reuşită de la naţională, de ghinioanele invocate, de arbitri, dincolo chiar şi de pierderea campionatului şi a Cupei, ceva nu a mai fost la fel, de la întoarcerea lui Răzvan în Grant.
Mai mult decît în orice alt domeniu, revenirile în fotbal sînt dificile, iar istoria tinde să se evapore după primul zîmbet al revederii. Întrebaţi-l pe Meme, Stoichiţă e o excepţie, sau cel puţin aşa crede el. Răzvan Lucescu nu a fost mai bun, a fost doar la fel de bun ca data trecută. Nu a ajuns.
Din tribune, femeile şi copii l-au încurajat. Tare, piţigăiat, din toţi plâmînii lor gingaşi, tunaţi ad-hoc la turaţia de ultraşi. Fanii s-au agitat şi ei în faţa televizoarelor, Zotta a venit la muncă, pînă şi Copos şi-a amintit într-un final pin-ul şi a trecut pe la ATM.
Şi totuşi cineva nu a fost acolo. Cineva care, pentru sufletul unei echipe ce se hrăneşte cu speranţe încă de la înfiinţare, contează enorm. Acel cineva care, pe cînd Răzvan antrena la naţională, el se afla la Rapid şi pe cînd Răzvan era la Rapid, el era departe. Poate, măcar de data asta, va fi lîngă antrenor, răcorindu-i deciziile, în nisipurile calde.
Gîndul, căci despre el e vorba, e cel care a fost în unele momente departe de antrenor. Gîndul la un alt proiect, la o altă provocare, diferită de ceea la care era angrenat. Iar publicul giuleştean pare că ştie asta şi de aceea, poate, nu deplînge plecarea tînărului antrenor, altădată preferatul lui.
)
)
)
)
)
)
)
