Articol de GSP - Publicat sambata, 26 mai 2012 00:00 / Actualizat sambata, 26 mai 2012 16:51
Scriitorul publică pe 10 iunie 1939, la o săptămînă după ce Popescu devine campion european, un text emoţionant în cinstea boxerului şi a Premiului naţional al sporturilor care îi fusese conferit. Mesajul trece peste şapte decenii, îşi păstrează prospeţimea şi valoarea, devenind îndemnul pentru alt român, alt campion, alt Lucian
Pe 3 iunie 1939, la Arenele Romane din Bucureşti, Lucian Popescu devine campion european la profesionişti, categoria pană, învingîndu-l la puncte pe belgianul Phil Dolhem. Marea victorie o repurtează însă în faţa contestatarilor. Pentru că Lucian Popescu devenise la doar 18 ani, în 1930, primul român campion european la box profesionist, categoria cocoş. După care, timp de 9 ani, publicul l-a considerat aproape risipit din panteonul gloriei. Pînă în 1939, cînd revine, la 27 de ani, şi spulberă neîncrederea.
Pasaje din omagiului Ionel Teodoreanu, cu intertitlurile redacţiei
Portretul cuceritorul şi povara gloriei
"Îl ştiu de pe vremea cînd era un puiandru răsfăţat al mulţimilor ahotnice de box. Apărea pe ring - înainte ca Mickey Mouse să fi irumpt pe ecran - ca o miniatură gracilă de Tarzan, de culoarea mulatră a pîinii de secară, cu pulpe sprinten-nalte, cu şold îngust, cu umeri laţi, dar încă îndulciţi de strungul fin al adolescenţei - strung pentru ivoriu şi abanos - cu ochi înfocaţi negri, cam buzat - ceea ce-i dădea o botoşenie de plod pedepsit şi un exotism complimentar culorii - cu frunte îndărătnică de tăurel, dinţi hărăpeşte albi, sclipitori ca gerul - şi nări cărnos puternice de vietate sălbatecă.
Eu unul îl admiram cu strîngere de inimă. E o povară gloria şi pentru umerii bărbatului; dar pentru umerii unui copil? Mai mult pedeapsă decît răsplată, mai mult nepătrunsă ispăşire decît pronie cerească. Pe fruntea unui copil gloria e un spin - de diamant; cu-această năpraznică strălucire începe viitoarea sîngerare.
"Cei care n-au ars la ferestrele istoriei"
Şi iată, într-o zi a anilor, mulţimile copilăriei lui Lucian au devenit şi maştere dar şi abraşe, neiertîndu-i nici o scădere, nici o greşală, nici un păcat. Îl vroiau altfel de cum era; îl vroiau erou, peste cele omeneşti; iar el, fostul copil, nu era decît un om din oameni purces, vulnerabil ca toţi semenii lui, începînd cu Adam - cel cu Eva -, cu Samson - cel cu Dalila -, cu Cesar - cel cu Cleopatra - şi mulţimea anonimă a celor care n-au ars la ferestrele istoriei, în policandre de aur, ci au trăit şi s-au strîns în biata lor taină.
Au crezut toţi - sau mai toţi - că steaua lui Lucian a apus. Şi l-au gonit şi din amintire. Căci foştii idoli trec de-a dreptul în uitare.
"Victoria asupra corului antic"
Şi iată că Lucian a învins din nou. Dintîi l-a învins pe belgianul Dolhem, campionul Europei, luîndu-i titlul în luptă dreaptă. Superbă victorie! A luptat cincisprezece reprize - în box e o durată istovitoare, ca şi a Marathonului -, mereu treaz, mereu ager, cu ochii sclipitori de vitalitate, cu respiraţia intactă, cu picioarele sprinten jucăuşe - de căluşar -, cu muşchii necontenit ritmaţi, cu pumnii vii şi autoritari ca o ploaie de vară - victoria lui fiind evidentă încă dinainte de-a fi consacrată şi vestită, ca un proaspăt curcubeu al ploii lui.
Dar şi mai mîndră decît victoria asupra lui Dolhem - căci n-a învins decît un om pe altul! - e victoria lui Lucian asupra "corului antic". Nu. Mulţimea care venise acolo nu era deloc călăuzită de informaţiile presei care anunţa destoinica pregătire a lui Lucian şi forma lui desăvîrşită.
"La redobîndirea gloriei, să meditezi ca un simplu învins"
Mulţimea - acest cor antic al destinelor - nu mai credea în Lucian. Tăcerea ei mocnea glas de prohod. Şi repriză cu repriză a început să întrezărească, să vadă, să spere, să creadă şi, învinsă, să aclame pe învingător.
Rîndurile mele aplaudă această îndoită victorie: asupra omului şi asupra oamenilor.
Dar îl rog pe noul campion european - proaspăt laureat al marelui premiu naţional pentru sport - să primească printre aplauze şi şoapta unui sfat: în acest ceas de glorie redobîndită, să aibă tăria să mediteze cu fruntea în palme, ca un simplu învins, alungînd din el toată trufia succesului - care e beţie trecătoare -, şi să cerce să-şi limpezească învăţătura şi înţelesul drumului de pînă acum, pentru a-şi pregăti înţelepciunea şi onoarea celui care începe"
)
)
)
)
)
)
)
)
