SPORTURI  »  BOX  »  LUCIAN BUTE ÎNVINS

Froch l-a pulverizat pe Lucian în repriza a 5-a! » BUTE KO

Foto: Alex Nicodim
Foto: Alex Nicodim

Articol de - Publicat duminica, 27 mai 2012 00:00 / Actualizat duminica, 27 mai 2012 10:01

Lucian Bute nu a mai reuşit să-şi apere titlul mondial IBF, fiind făcut KO în runda a cincea după un meci în care a încasat pumni cît nu primise în 30 de partide.

Carl Froch l-a nimicit pe Lucian Bute aseară, la Nottingham. Englezul, aflat la al 26-lea meci în Anglia, după ce cîştigase precedentele 25 de dispute, l-a terminat repede pe campionul mondial IBF.

VEZI AICI  RUNDA A 5-A, ÎN CARE BUTE A FOST FĂCUT KO!

Englezul şi-a arătat determinarea din start, a atacat continuu şi pînă la urmă i-a luat centura românului, una pe care Bute şi-a apărat-o de nouă ori. Nu însă şi a zecea oară.

Cum a decurs disputa din Capital FM Arena:

Repriza 1
O repriză excelentă, fără tatonare. Ambii pugilişti încearcă să intre în meci repede. Froch atacă şi-l loveşte pe Bute cu o serie de lovituri la corp. Bute răspunde imediat cu o directă de dreapta. Froch se aruncă pe lovituri. Publicul ia foc. Meciul e unul de un nivel extraordinar. E o repriză oarecum echilibrată.

Repriza 2
Bute nu mai rămîne dator. Loveşte cu stînga sa năprasnică, mai întîi la cap, apoi la corp. Froch nu e deranjat. Nu degeaba i se spune "bărbie de fier". Froch loveşte cu dreapta sa teribilă, Bute nu pare însă în pericol.

Repriza 3
O repriză în care Froch şi-a arătat forţa fozică, puterea din pumni. L-a prins pe Bute în corzi, iar românul nu a mai fost capabil să riposteze. A stat la luptă, deşi ştie că a fost tactica falimentară. Repriza a fost una de-a dreptul nebună. Bute a fost ca un sac de box. Mitraliat, a reuşit să fie salvat de gong.

Repriza 4
Bute are ochiul drept tumefiat. Froch a prins curaj. E din nou peste Bute. Loveşte cu toată puterea, dreapta lui îşi atinge mereu ţinta. Bute replică şi el, dar timid. Loviturile lui nu-şi ating ţinta. E din nou runda lui Froch.

Repriza 5
Din nou potop de lovituri asupra lui Bute. Românul e în corzi şi nu mai are replică. Primeşte, primeşte, primeşte. Capul îi e dat pe spate, sîngele îi şiroieşte pe faţă. Arbitrul de ring, americanul Earl Brown opreşte lupta. Face semn că disputa s-a încheiat aici. De altfel, şi antrenorul lui Bute, Stephan Larouche, aruncase în ring prosopul, semn că îl abandonează pe român. Bute pierde primul său meci la profesionism, prin KO în repriza a cincea.

Meci revanşă la Montreal!
În contractul semnat de managerii celor doi pugilişti, există o clauză specială. “Aşa este, e stipulat în contract că dacă Bute va pierde, are dreptul la un meci revanşă. Nu se ştie însă cînd şi unde va avea loc”, a spus preşedintele FRB, Rudel Obreja.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Superliga
Gigi Becali, dezvăluire halucinantă despre partenerii lui Dan Șucu la Genoa: „Eu așa am auzit, ăia nu au vrut să se afle”
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Superliga
Soarta lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost decisă, după o ședință de urgență » Neluțu Varga: „Cea mai bună variantă”
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (298)
alex_777
alex_777  •  27 Mai 2012, 23:29

Eu personal al felicit pe Lucian Bute pt ce a realizat pana acum si trebuia sa vina si momentul asta in cariera unui pigilist!FELICITARI si sper sa depasesti momentul!

toml
toml  •  27 Mai 2012, 23:02

Mare brinza . Ieri ai pierdut , maine cistigi. Bine ai venit printre profi' PS Te rog sa nu uiti ca maine e rindul tau sa castigi.

killerforever
killerforever  •  27 Mai 2012, 22:44

E de urmarit Rocky III pentru remotivare de catre Lucian. Bine acum nu ma astept ca el sa-mi citeasca mesajul dar el a patit exact ca personajul Rocky din partea a III a filmului cu acelasi nume.

Vezi toate comentariile (298)
Comentează