Articol de GSP - Publicat joi, 21 iunie 2012 00:00 / Actualizat joi, 21 iunie 2012 16:37
Emilian Dolha a plecat de la Dinamo în 2011 în speranţa că va ajunge la un club unde să se împlinească financiar. Portarul de 32 de ani a evoluat sezonul trecut în liga a doua din Rusia, pentru Fakel Voroneţ, pe un contract de aproximativ 150.000 de euro pe an.
Ema mai avea un an de contract cu Fakel. Însă, cum ruşii au retrogradat în liga a III-a, el a devenit automat liber de contract, întrucît federaţia rusă nu permite jucători străini în cel de-al treilea eşalon.
Neplătit de luni bune, Dolha a primit asigurări din partea conducerii că va fi sunat în cîteva zile şi că îi va fi virată în cont suma restantă: 90.000 de euro! Au trecut două săptămîni de atunci, iar cei din conducere nu au dat nici un semn, ba, mai mult, unii şi-au închis şi telefoanele.
Cu evoluţii apreciate în cele 20 de apariţii pentru Fakel, Ema era şi pe lista de achiziţii a celor de la Rostov, din prima ligă, dar transferul său nu s-a mai concretizat. La Rostov, în schimb, a ajuns rezerva fostului dinamovist, Fedor Djacenko (24 de ani), care va fi rezerva titularului din poarta Croaţiei la Euro: Stipe Pletikosa!
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat