Articol de Raed Krishan (foto) - Publicat luni, 25 iunie 2012 00:00 / Actualizat luni, 25 iunie 2012 11:17
Tehnicianul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, recunoaşte că are discuţii dese cu patronul echipei şi spune că aceste lucruri sînt normale: "E investiţia lui, normal că se interesează de tot ceea ce se întîmplă la echipă!"
După masa de prînz, Laurenţiu Reghecampf (36 de ani) merge pe terasa hotelului pentru şedinţa obişnuită cu staff-ul său. Se discută despre şedinţa de pregătire de dimineaţă şi se face planul pentru al doilea antrenament al zilei. Înainte să stea la masă cu ajutoarele sale, tehnicianul stelist a acceptat să poarte o discuţie despre ceea ce s-a întîmplat în cele două săptămîni de cînd e antrenor la Steaua.
- Domnule Reghecampf, mulţumit de acest prim stagiu de pregătire din Austria?
- A fost o perioadă foarte grea, în care am pus mare accent pe pregătirea fizică, dar toţi băieţii au înţeles perfect ce vrem de la ei. La început le-a fost mai greu, sînt metode noi, dar cred că am reuşit să ne cunoaştem foarte bine şi de acum ştim exact ce vrem unii de la alţii.
- Sîmbătă, aţi învins-o pe Basel, un adversar de Liga Campionilor. Sînteţi mulţumit de acest joc?
- M-a interesat foarte mult jocul nostru şi mai puţin rezultatul. Toată lumea a înţeles ce am cerut, adică să facem un presing bun, să recuperăm repede mingea şi să şi marcăm.
- Toate cele patru goluri au fost marcate doar de jucători de atac.
- Acest lucru e important pentru moralul lor, dar eu aş vrea să înscrie şi mijlocaşii, şi fundaşii.
- S-a spus despre Florin Costea că va pleca de la Steaua, iar acum MM Stoica îl numeşte transferul verii!
- Nu vreau să dau nume sau să remarc pe cineva anume. Florin m-a impresionat, aşa cum m-a impresionat toată echipa.
"Cînd joci cu amatorii, doar tu pierzi!"
- Sînteţi un antrenor dur? Aţi impus multe reguli noi la Steaua?
- Sincer, nu am făcut un regulament, doar am discutat cu jucătorii ce au de făcut. Nu sînt lucruri senzaţionale ce le cer eu, sînt doar lucruri normale la o echipă de fotbal. Jucătorii au înţeles că sînt la un club mare şi e nevoie de reguli stricte pentru a face şi performanţă.
- CFR şi Rapid au început amicalele cu amatori, Steaua a jucat direct contra locului trei în Georgia şi a lui Basel.
- Eu am cerut două jocuri în acest stagiu şi am jucat împotriva unor adversari tari. Nu-mi doresc să joc cu amatori şi să cîştig cu 13-0 pentru că simt că pierd un antrenament. În plus, mi-e frică de accidentări în asemenea meciuri.
- Apropo de accidentări, Gabi Matei a fost operat din nou şi va lipsi două luni. Ce se întîmplă cu el?
- La el e vorba doar despre ghinion. Atît şi nimic mai mult!
"Echipa va decide căpitanul!"
- Bourceanu a fost liderul din teren sezonul trecut. Va rămîne la fel în continuare?
- În al doilea stagiu de pregătire voi face o şedinţă cu toată echipa şi îi voi pune să voteze. Ei se cunosc mai bine între ei, aşa că ei îşi vor alege căpitanul.
- În primele două meciuri banderola a fost la Martinovici, Bălan şi Rusescu. Echipa i-a ales?
- Nu, acum eu i-am desemnat. Pe viitor însă, singuri îşi vor decide liderul.
- De ce nu-l desemnaţi dumneavoastră? Căpitanul nu trebuie să fie legătura dintre antrenor şi echipă?
- Nu. La mine regula e simplă, toţi ştiu ce au de făcut, nu am nevoie de un om special desemnat pentru acest lucru.
"Arena Naţională bate Ghencea!"
- Ca fotbalist aţi jucat multe meciuri pe Ghencea, ca antrenor, probabil că într-un an vor fi maximum patru, cinci partide. Vă deranjează asta?
- Aici e doar problema patronului şi a lui Mihai Stoica.
- Totuşi, toată lumea spune că Ghencea...
- Oricum, cînd jucam eu nu exista Arena Naţională şi stadionul Stelei era şi casa echipei naţionale. Acum avem un stadion modern, unde pot veni 50.000 de spectatori. Pînă la urmă, aici e vorba şi despre un business şi patronul trebuie să decidă.
- Dar atmosfera?
- Am fost la meciurile Stelei pe Arena Naţională şi 50.000 de oameni au creat o atmosferă senzaţională, peste cea din Ghencea.
- Acum, o întrebare legată de staff. De ce nu a mai ajuns Aurelian Băbuţan la Steaua?
- Pentru că în componenţa staff-ului actual el nu s-a regăsit. Eu sînt prieten foarte bun cu el, e un profesionist, dar el a considerat că nu e locul lui la Steaua.
- Dar semnase contractul, s-a ocupat de cantonamente.
- Corect, el s-a ocupat de cantonamente. Cred că e un subiect închis, nu are rost să mai discutăm despre asta.
- Au venit patru jucători la Steaua. Cum i-aţi caracteriza?
- Sînt fotbalişti de mare capacitate toţi, şi Dumitraş, şi Filip, şi Pintilii şi Rocha, şi au demonstrat că au valoare de Steaua. Dar cel mai important e faptul că eu am insistat pentru aducerea lor, ei au venit pentru că i-am cerut eu.
"Nu avem puncte slabe în echipă!"
- Să discutăm despre actualul lot, sînteţi mulţumit de jucătorii pe care-i aveţi la dispoziţie?
- Da, avem un lot foarte puternic, cu care ne putem îndeplini obiectivele.
- Totuşi, apărarea pare punctul nevralgic. Au plecat Iliev şi Geraldo, s-a accidentat Matei.
- Dacă ar exista un compartiment cu probleme în echipă, atunci toată echipa ar avea probleme.
- Mai vreţi să aduceţi vreun jucător?
- După ce vom şti clar în cît timp va reveni Matei, atunci ne vom decide.
- Deci vorbim de un fundaş dreapta.
- Da, de un fundaş dreapta.
"Martinovici e stoper!"
- Apropo de fundaşul dreapta. Martinovici mai e o soluţie pentru acest post?
- Novak e fundaş central. Am avut o discuţie clară cu el în care mi-a spus că vrea să joace stoper. Asta nu înseamnă că, în funcţie de cerinţe, de probleme, el nu va mai juca în bandă.
- Unde va juca Rusescu? A marcat de două ori în două meciuri şi pare un fotbalist care creşte.
- Eu l-am folosit în spatele vîrfului în sistemul 4-2-3-1 şi sînt mulţumit de el. A marcat de două ori şi a avut evoluţii foarte bune.
- Vă pare rău că Steaua nu a putut să-l transfere pe Wesley?
- Ce rost mai are să discutăm acum? L-am dorit pe Wesley, dar el nu e la noi.
"Nu am nici un model de antrenor!"
- Toată lumea se întreabă cum va decurge relaţia cu patronul echipei. E cunoscut faptul că acesta îl sună pe antrenor, îi spune ce jucători să bage. Vă temeţi de acest lucru?
- În primul rînd, eu nu o să comentez niciodată declaraţiile publice ale patronului.
- Ok, dar îmi puteţi spune dacă v-a sunat de cînd sînteţi în cantonament?
- Da, am vorbit.
- De mai multe ori?
- Vrei să ştii exact? Vorbim des, cred că am discutat de zece, cincisprezece ori de cînd sîntem aici.
- Veţi discuta şi înaintea meciurilor, vă veţi consulta cu el în privinţa echipei?
- Am să discut săptămînal cu Gigi. Pînă la urmă, Steaua e echipa lui, e investiţia sa, e normal să vrea să ştie orice lucru se întîmplă la echipă.
- Vă e teamă de presiunea pe care o pune pe antrenori?
- Eu am spus clar, dacă nu iau titlul, plec singur. Ce presiune ar putea pune mai mare?
- Aveţi un preparator fizic neamţ, citiţi cărţi de tactică italieneşti, ce tip de antrenor sînteţi?
- Citesc mai multe cărţi, nu doar ale unor antrenori italieni. Eu cred că e o prostie să spui că eşti antrenor italian sau neamţ, sau spaniol. Nu poţi copia tot şi implementa la o echipă.
- Aveţi vreun model de antrenor?
- Am mai mulţi, am furat de la mai mulţi. Şi nu doar antrenori, ci oameni de fotbal care poate nu sînt atît de în faţă, dar care mi-au insuflat multe lucruri.
"Cum va fi duelul dintre Steaua şi U Cluj? Ce contează că e Ana acolo? Va fi unul corect. La fotbal nu există astfel de lucruri, ea are treaba ei, eu pe a mea" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)
"În momentul cînd am semnat cu Steaua, am mers la stadion, unde am schimbat multe lucuri. Eu pun mare bază pe pregătirea fizică şi d-asta am decis să reutilăm sala de forţă" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)
"Ceea ce le cer jucătorilor mei e să facă presing sus, să recupereze repede mingea şi să înţeleagă că în fotbal contactul fizic e extrem de important" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)