SPORTURI  »  JO 2012  »  JOCURILE OLIMPICE

"Olimpicii" care au defilat pe stadion au văzut doar finalul ceremoniei de la Londra: "Ne-am distrat"

Delegaţia României la Festivitatea de Deschidere a Jocurilor Olimpice. +2   FOTO
Delegaţia României la Festivitatea de Deschidere a Jocurilor Olimpice.

Articol de - Publicat duminica, 29 iulie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 28 iulie 2012 18:58

Canotorii şi gimnaştii nu au participat la festivitatea de deschidere a JO din cauza programului competiţional, poliştii n-au ratat ocazia însă. Tiristul Alin Moldovan, care intră în concurs luni, a mers totuşi pentru "a găsi un imbold psihic".

Dintre cei 160 de membri ai delegaţiei României la Olimpiada de la Londra, două treimi au ales să participe la ceremonia de deschidere. Nici unul dintre cei 13 poloişti, aflaţi pentru prima dată la o Olimpiadă, nu s-a gîndit vreo clipă să rateze un astfel de eveniment. Ei au gustat din plin privilegiul de a se afla printre eroii momentului, în timpul defilării ţinîndu-se cu toţii de după umeri. "A fost ceva extraordinar! Ne-am bucurat, ne-am distrat", a spus căpitanul Cosmin Radu.

Nu la fel de fericită a fost Elisabeta Lipă, care deja avea un bagaj plin cu nemulţumiri legate de organizare. Şefa delegaţiei române de canotaj, care nu este încîntată de locul în care sînt cazaţi sportivii săi, a plecat de la ceremonie încărcată nervos.

"A fost frumos, dar nimic deosebit. M-am aşteptat la altceva decît pînă acum. Festivitatea mi s-a părut comună, atît cît am putut noi vedea din afara stadionului", a mărturisit Lipă, care a ajuns în cameră abia la ora 4:00 dimineaţa.

"A fost o noapte nebună. O aglomeraţie greu de imaginat, iar autobuzul care trebuia să ne ducă în Sat a mai şi greşit traseul", a mai spus şefa FR Canotaj, pentru care olimpiada cu cea mai frumoasă ceremonie a fost Atena 2004, unde a şi fost portdrapelul României.

Unii pe stadion, alţii la televizor
Printre "tricolorii" care au lipsit de la festivitate s-au numărat canotorii şi gimnaştii, aceştia fiind menajaţi pentru concurs. La fel a decis şi tirista Lucia Mihalache, care a preferat să vadă ceremonia la televizor. "Cred că a fost extraordinar pentru cei aflaţi pe stadion, dar eu am văzut totul la televizor. Nu mi-am permis să pierd o noapte în condiţiile în care intru în concurs în a doua zi a Jocurilor Olimpice", a spus Lucia.

Nu la fel a gîndit însă colegul acesteia, Alin Moldoveanu, care are proba de pistol 10 metri aer comprimat programată luni. Acesta a venit la ceremonie şi pentru unicitatea evenimentului, dar şi dintr-un motiv special. "Caut un imbold psihic", a mărturisit Alin, care a făcut acelaşi lucru şi la JO de la Beijing, unde a ratat medalia de bronz la o zecime de milimetru.

Babii, la prima ceremonie
Printre românii pentru care ceremonia de la Londra a reprezentat o premieră se află, culmea!, şi veteranul Sorin Babii. Campionul olimpic de la Seul la pistol liber şi medaliat cu bronz la Barcelona 1992 la pistol 10m a participat la 6 ediţii ale JO, dar nu a defilat niciodată pînă acum, el intrînd în concurs mereu în prima zi de întreceri.

"A fost o ceremonie specială pentru mine pentru că a fost prima. Din cît am văzut noi, a fost extraordinară. Am pierdut însă partea cea mai interesantă pentru că a trebuit să stăm într-o zonă închisă pînă cînd am intrat pe stadion", a spus Babii, şeful delegaţiei de tir.

Linie specială de vot pentru " olimpici"
Premierul Victor Ponta, care a susţinut din tribunele Stadionului Olimpic din Londra delegaţia 'tricoloră" la ceremonia de deschidere a JO, s-a întors în ţară imediat după festivitate. "Vreau să vă spun că la Londra, de exemplu, pentru că vorbim de secţiile din străinătate, deoarece sportivii noştri şi delegaţia olimpică vor să participe la vot, au o linie specială în secţia de vot din Londra. Iată, cînd avem cazuri speciale, putem avea proceduri de înlesnire a votului", a declarat Ponta la videoconferinţa cu prefecţii susţinută ieri dimineaţă. "Mi-am permis, în numele românilor, să le urez succes sportivilor noştri! După ce se încheie referendumul, duminică seară, după aceea o să avem zile bune de privit la Olimpiadă şi de bucurat'', a spus şeful Guvernului.

"Nu am văzut mai nimic din festivitate pentru că noi, cei care am defilat, am stat într-o zonă din care doar s-a auzit cîte ceva. Organizatorii puteau să ne asigure măcar nişte ecrane video pe care să urmărim şi noi ceremonia!" (Elisabeta Lipă)

"Cred că la televizor s-a văzut cel mai bine ceremonia de deschidere. Dar din cît am putut urmări noi, a fost un spectacol deosebit, ceva special. Fiecare gazdă olimpică a căutat să-şi pună în valoare punctele forte, iar britanicii ne-au arătat care sînt valorile lor: istoria, filmul, muzica..." (Laura Badea)

"Ceremonia de la Beijing a impresionat prin grandoare, prin desfăşurarea de forţe. Britanicii ne-au prezentat o poveste. A fost o festivitate umană, în care cred că fiecare dintre noi s-a regăsit la un moment dat" ( Ioan Dobrescu, secretar general COSR)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Stiri extrasport
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează