INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STEAUA

Furişat printre rivali » Ioaniţoaia a reuşit să se infiltreze printre delegaţiile adversarelor Stelei: "Nu ne e teamă de voi!"

Falcao a fost una dintre persoanele care a stabilit componenţa grupelor.
Falcao a fost una dintre persoanele care a stabilit componenţa grupelor.

Articol de - Publicat sambata, 01 septembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 31 august 2012 21:51

La Grimaldi Forum, Argăseală debordează de optimism: "Sută la sută sîntem calificaţi!". Dar rivalii vor şi ei să se califice: "Şi putem!"

Ce vă spuneam ieri? Că era furnicar la Grimaldi Forum, la tragerea la sorţi a grupelor Ligii? Să fi văzut cum a fost la Europa League, după o extragere cu 48 de echipe, nu cu 32! Dar am profitat de aglomeraţie şi m-am strecurat chiar în sala în care reprezentanţii cluburilor din seria E, adică a noastră, stabileau legăturile pentru meciurile din această toamnă.

La intrare, un uriaş agent UEFA mi-a cerut acreditarea. Cînd a văzut cele trei litere magice, VIP, a făcut un pas în spate. Apoi, vreo zece minute mai tîrziu, trăgînd cu ochiul înăuntru şi observînd că notez, m-a poftit afară. Politicos, dar ferm.

Totuşi, avusesem timp să schimb cîteva cuvinte şi cu Argăseală, şi cu oficialii echipelor nordice. Preşedintele Stelei era bine dispus, optimist: "Sută la sută sîntem calificaţi! 50 la sută de pe locul 1. Şi mai e un avantaj la această tragere. Nu vom avea nici o problemă cu suporterii adversarilor"

"Echipă mică în stare de mari surprize"
Cîţiva metri mai departe, norvegianul Oystein Neerland, preşedintele lui Molde, îi dă replica lui Argăseală: "Ne-am făcut renumele de echipă mică în stare de mari surprize şi ni-l vom confirma şi în grupe. Ştim că Steaua e un adversar redutabil, probabil printre protagonistele grupei, însă ne vom juca şansa fără nici un complex".

Atenţie, Steaua! Acelaşi lucru îl transmite şi Daniel Rommedahl, directorul de comunicare şi marketing al danezilor de la FC Copenhaga. "Recunosc că nu ştiu mai nimic despre Steaua în afara palmaresului său deosebit, dar ne vom informa. În orice caz, chiar dacă, teoretic, plecăm cu şansa a doua în faţa Stelei, nu ne e teamă. Vom juca de la egal la egal".

După scurta discuţie cu delegatul FCK, a apărut "domnul" de la UEFA. Şi furişarea mea printre rivali s-a încheiat.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (8)
jullien_alphonse
jullien_alphonse  •  08 Septembrie 2012, 18:23

Ceausistul - TOT CEAUSIST. Noteaza. SCRIE. Nu are reportofon.

varanga53
varanga53  •  01 Septembrie 2012, 14:06

Mi-l si imaginez pe acest batran domn , proaspat iesit din spital , tarandu-se , prin tufisuri , pentru a se infiltra in taberele "dusmanilor"Stelei si a le afla secretele ! Ghilimelele au fost uitate ca si in cazul Ponta !

srobertgeorge
srobertgeorge  •  01 Septembrie 2012, 11:25
Postat de jalemare pe 01 Septembrie 2012, 11:09

jiji a zis ca vrea cupa asa ca trebuie neaparat locul unu pentru moral.

gigi vrea toate trofeele dar din pacate pentru noi steaua nu a mai luat nici unul de mult....singurul lucru deiferit fata de ultimele 5-6 sezoane este ca acum si antrenorul vrea sa castige europa ligue...peste alti 5-6 ani poate o sa avem si jucatori care sa-si doreasca asta si poate - poate reusim..

Vezi toate comentariile (8)
Comentează