Articol de GSP - Publicat joi, 06 septembrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 06 septembrie 2012 16:55
Asociaţia ”Şepcile Roşii 1919” a emis un comunicat prin care explică gesturile suporterilor clujeni din ultima perioadă
Fanii Universităţii au luat o poziţie oficială privind evenimentele petrecute în ultima perioadă în jurul echipei. Asociaţia "Şepcile Roşii 1919" a redactat un comunicat pe care vi-l redăm integral.
"Asociaţia "Şepcile Roşii 1919" îşi exprimă punctul de vedere cu privire la evenimentele recente create de către F.C. Universitatea Cluj (conducere), dar şi legate de suporteri.
Acţiunile din ultimele două săptămâni ale celor care se află la conducerea Universităţii Cluj sunt caracterizate de o lipsă de respect pentru istoria şi tradiţia de aproape un secol a acestui club. Un astfel de gest lipsit de respect l-a constituit încercarea de mutare a acestui club într-un alt oraş, sub pretextul problemelor financiare.
Declaraţiile şi comportamentul mediatic a adus grave prejudicii de imagine clubului, suporterilor şi nu în ultimul rând eventualilor finanţatori şi de ce nu a viitorilor proprietari.
Asociaţia "Şepcile Roşii 1919" precizează:
- manifestările suporterilor Universităţii Cluj din perioada 30 august - 2 septembrie 2012 aparţin exclusiv acestora;
- condamnă gesturile angajatei F.C. Universitatea Cluj, în persoana Anamariei Reghecampf.
Suporterii nu au sensibilizat Municipalitatea la iniţiativa nimănui, chiar dacă angajata Anamaria Reghecampf a lăsat să se înţeleagă că ar fi meritul ei. Suporterii Universităţii Cluj nu au fost manipulaţi de nicio persoană sau grup de interese din viaţa politică, administrativă, sportivă şi mass-media.
Asociaţia "Şepcile Roşii 1919" prin cererea adresată Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi înregistrată cu numărul 229804/1 în data de 24.07.2012, a solicitat acestei instituţii declanşarea unui audit complet care să lămurească cele solicitate în adresa menţionată. Asociaţia face precizarea că acţiunile de protest faţă de vechea şi noua conducerea administrativă a clubului nu doresc a fi interpretate ca gesturi de atragere a milei şi suportului financiar din partea autorităţilor locale.
Ne rezervam dreptul de a face şi alte solicitări adresate organelor competente în măsură a elucida situaţia acestui club.
Acţiunile noastre vor continua până la clarificarea acestor gesturi, comportamente, acţiuni, transferuri, tranzacţii ce au pătat non-culorile ALB şi NEGRU ale acestui club cu o istorie de aproape un secol.
Asociaţia "Şepcile Roşii 1919"
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”