Articol de Luminiţa Paul - Publicat luni, 17 septembrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 16 septembrie 2012 19:13
Anul acesta, românca reuşise două semifinale pe zgură, la Acapulco şi Palermo, dar succesul a venit pe hard.
Uneori, timpul nu are, ci pretinde răbdare. Pînă cînd lucrurile se rotunjesc perfect. Pînă cînd vine momentul cel mai bun pentru a se împlini un vis. Pentru Irina Begu, clipa a sosit sîmbătă, la Taşkent, în finala turneului cu premii de 220.000 de dolari. O finală pe care a cîştigat-o, obţinînd întîiul trofeu WTA al carierei. Uşurare, bucurie, împlinire, toate s-au amestecat în mintea Irinei o dată cu ultimul punct reuşit. Pentru că joci, creşti, speri, mai cobori, treci prin momente grele, dar undeva, în adîncul minţii, ştii că triumful se pregăteşte.
La finalul anului trecut, Begu a fost votată de reprezentanţii media "The Newcomer of the Year". Revelaţia, cea de la care se aştepta în sezoanele următoare explozia. Asta pentru că românca impresionase atît prin saltul făcut în clasament, condimentat cu două finale disputate, Marbella şi Budapesta, cît şi prin joc. Prin alură, prin hotărîre, prin talent.
Poate că tocmai acest lucru a împovărat-o un pic pe Irina. 2012 nu a fost o continuă ascensiune. Dimpotrivă. Au apărut temerile, clipele mai puţin inspirate, neîncrederea. În februarie a venit semifinala de la Acapulco şi lucrurile păreau că se vor redresa. Drumul a continuat însă cu obstacole cu tot. Ceva s-a schimbat însă în bine de cînd a început să lucreze cu Gabriel Moraru.
Semifinală la Palermo, un set cîştigat la Jocurile Olimpice în faţa liderului mondial, Victoria Azarenka, victorie la Caroline Wozniacki, numărul 8 mondial, în primul tur la US Open şi acum titlul cucerit la Taşkent. Primul al ei. Uneori e nevoie de răbdare. Lucrurile se întîmplă la timpul lor. Este ceea ce simţea şi Irina la puţine ore după succesul din capitala Uzbekistanului.
- Irina, felicitări pentru victorie! Cum e, cum te simţi?
- Bine, sînt fericită. A fost o săptămînă grea, dar mă bucur că în ultima clipă am luat decizia să vin la acest turneu. Acum voi avea întotdeauna amintiri dulci legate de Taşkent.
- Cînd a fost cel mai greu?
- Meciul din sferturi, cu Galina Voskoboeva, în care am fost condusă cu 5-2 în decisiv. Am revenit şi am cîştigat cu 7-5. A fost, în primul rînd, un meci lung. Din acest motiv m-am resimţit un pic în semifinală, dar am reuşit, pînă la urmă, să mă recuperez şi să mă simt bine şi în finală.
- A venit şi acest prim titlu, pe care l-ai aşteptat şi pe care multă lume ţi-a prezis că îl vei cîştiga.
- Mi-am dorit foarte mult să cuceresc un trofeu. Anul trecut, la Budapesta, am fost foarte aproape. Am avut 4-2 în decisiv, dar am pierdut. Acum însă am mers pînă la capăt. Anul acesta nu a mai fost la fel de bun precum precedentul, însă această victorie îmi demonstrează mie că pot, că sînt capabilă să joc la un nivel înalt, îmi dă multă încredere.
- Mă gîndeam la cît de bine ai jucat la US Open, cînd ai învins-o pe Caroline Wozniacki. Cît te-a ajutat acel succes, primul în faţa unei jucătoare de Top Ten din cariera ta?
- A contat foarte mult, cu siguranţă. Nu mă aşteptam să cîştig, însă am făcut un meci foarte bun. Mi-a mers totul atunci, în special serviciul şi dreapta, şi am avut tactica potrivită.
"Aveam nevoie să lucrez cu cineva"
- La Taşkent ai mulţumit în mod special antrenorului tău. Care este cel mai important lucru pe care l-ai obţinut în urma colaborării cu Gabriel Moraru?
- Am început să lucrăm împreună în iulie, înainte de turneul de la Palermo. Aveam nevoie de un antrenor, de cineva cu care să lucrez la tactică, la îmbunătăţirea unor aspecte din jocul meu. Încă n-am avut foarte multă vreme la dispoziţie pentru asta deoarece în timpul turneelor te concentrezi pe meciuri, pe ceea ce urmează. Am avut însă o săptămînă în care am lucrat şi chiar şi atît s-a văzut.
Are costumul ei acum
- La Taşkent finalistele primesc mereu un costum tradiţional uzbek.
- Aşa este, se numeşte ceapan. O văzusem pe Sorana purtîndu-l în 2008, cînd a cîştigat turneul, iar acum îl am şi eu pe al meu! Festivitatea de premiere a fost ceva deosebit. Eu mai cîştigasem turnee mai mici, de 100.000 de dolari, dar acum a fost ceva special, mult mai emoţionant. Mi-a plăcut foarte mult şi voi ţine minte mereu aceste momente.
- Nu mai e chiar foarte mult din acest sezon. Ce program ai în continuare?
- Vin acasă de la Taşkent. Nu voi juca în Asia, ci turneele din Europa, Linz şi Luxemburg. Apoi mai aştept un pic, să văd dacă se mai iveşte ceva. Deocamdată, vreau să savurez aceste momente, să mă bucur de primul meu concurs cîştigat!
Turnee cîştigate de românce în ultimii ani
Sorana Cîrstea: Taşkent 2008
Alexandra Dulgheru: Varşovia 2009
Alexandra Dulgheru: Varşovia 2010
Irina Begu: Taşkent 2012
87 e locul WTA pe care îl ocupa Irina Begu înaintea victoriei de la Taşkent, dar cea mai bună poziţie a carierei a fost 38, în septembrie 2011
37.000 de dolari a primit românca pentru cucerirea titlului în capitala Uzbekistanului