Articol de GSP - Publicat vineri, 19 octombrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 18 octombrie 2012 18:54
Giuleştenii spun că, în cazul unor victorii cu Braşov şi Dinamo, reintră în lupta pentru cîştigarea campionatului.
Ultimele rezultate pozitive le-au redat încrederea elevilor lui Ioan Ovidiu Sabău. Alb-vişiniii spun că dacă vor cîştiga următoarele două partide au şanse mari să revină în lupta pentru titlu.
"Nu am renunţat niciodată să ne gîndim. Dacă după meciul cu Steaua multă lume spunea că nu mai avem nici o şansă, noi încă mai sperăm. Avem două meciuri importante cu Braşov şi cu Dinamo, pe care trebuie să le cîştigăm, şi apoi cu siguranţă o să abordăm de pe altă poziţie campionatul", spune Daniel Pancu.
Mijlocaşul rapidist Nicolae Grigore crede că programul din perioada următoare îi avantajează pe giuleşteni, iar acest lucru poate să-i ajute în lupta cu celelalte contracandidate. "În momentul în care ne vom apropia de plutonul fruntaş, vom putea vorbi despre titlu. Au trecut doar 12 etape şi e prematur să vorbim despre cine va fi campioană", a spus Grig la DigiSport.
"Avem, aparent, un program facil în perioada următoare şi sperăm ca pînă în iarnă să urcăm pe podium" (Nicolae Grigore, mijlocaş Rapid)
"Am legat două victorii şi, în cazul în care mai cîştigăm şi următoarele două meciuri, cu siguranţă intrăm în lupta pentru titlu" (Ovidiu Sabău, antrenor Rapid)
Inbox
- Ovidiu Sabău a trimis la echipa a doua a clubului nu mai puţin de 7 jucători. Dacă Burcă, Pavlovici, Surdu şi Apostol sînt trimişi definitiv la Rapid II, Renan Silva şi Ionuţ Voicu vor juca astăzi la echipa a doua în Liga 3
- 50 de suporteri braşoveni vor face deplasarea în această seară în Giuleşti.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro