FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - FC BRAŞOV 1-2

VIDEO + FOTO Mai rău nu se poate » Braşovul a dat de pămînt cu Rapidul lui Sabău, 2-1

Articol de - Publicat sambata, 20 octombrie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 20 octombrie 2012 00:28

Rapidul s-a făcut de rîs aseară, în faţa unui Braşov excelent aşezat pe teren de Cîrţu, iar Sabău îşi adună bagajele


Giuleştiul fără spectacol e ca fotbalul fără minge! Sabău vrea rezultate, rulează sisteme, jucători, dar Rapidul îşi pierde farmecul de la etapă la etapă.

Click aici pentru rezumatul VIDEO şi FOTO!

Rapidiştii au întîlnit ieri un Braşov perfect la debutul lui Sorin Cîrţu pe banca formaţiei de sub Tîmpa. În plus, de partea cealaltă, Sabău a mizat pe o defensivă cu două improvizaţii, Nicolae Grigore, în centru, şi Walace, pe dreapta.

Nici mijlocul n-a arătat bine, abia după un sfert de oră Ilijoski a primit o minge bună, dar şutul său s-a dus direct în braţele lui Taborda. La faza următoare, centrarea lui Ionescu a căzut pe bara lui Pecanha, braşovenii arătînd că au venit să ia puncte.

Ucişi de foşti rapidişti
Giuleştenii nu s-au trezit, iar elevii lui Cîrţu au dat lovitura pe contraatac. Popa i-a pasat excelent lui Buga, care nu şi-a iertat echipa de suflet (38). Tribunele nu s-au oprit: "Luptă, Rapid, luptă!". Dar n-ai cum atunci cînd nu poţi. Gluma s-a îngroşat chiar înainte de pauză, cînd Ionescu, şi el cu un trecut în Grant, l-a executat pe Pecanha din lovitură liberă.

"Demisia", hitul toamnei în Grant
Fluierul de final de repriză a răsunat precum un gong în ring, dar Sabău a intrat la vestiar pe refrenul: "Demisia! Demisia!". S-a întors pe gazon pe alte ritmuri: "Du-te, Neluţule, du-te şi lasă-ne!". Şi a reînceput "heirupul" vişiniu!

Mingi pierdute, zero creativitate, preluări ratate! Chiar şi aşa, Ilijoski a apărut de două ori la finalizare (54, 68), dar mai întîi l-a blocat Taborda, apoi a şutat aiurea. Apoi, iar nimic! Nici galeria nu s-a mai auzit, nici măcar după ce macedoneanul a redus din handicap (86). 2-1! Un minut mai tîrziu, Pancu putea aduce un punct, însă şutul său puternic a fost respins de Taborda. S-a terminat aşa, iar la final Sabău a părăsit terenul cu faţa omului care acceptă un eşec profesional, precum al său în Giuleşti.

Sabău aproape de demitere
Fanii giuleşteni nu au suportat umilinţa şi au început să scandeze împotriva antrenorului echipei, Ovidiu Sabău, încă din prima repriză. Extrem de afectat de prestaţiai echipei sale, George Copos a făcut o şedinţă ad-hoc, chiar în timpul meciului, împreună cu preşedintele CA al vişiniilor, Ion Taban, şi cu Virgil Dumitru, unul dintre sponsorii echipei din Grant. Copos le-a explicat acestora că va renunţa la Sabău din cauza rezultatelor dezastruoase ale lui Pancu şi compania.

Să rîdem cu Cîrţu!
Tehnicianul Braşovului, Sorin Cîrţu, a avut parte de o primire ostilă în Giuleşti. Sorinaccio a fost luat în colimator de un fan de la tribuna zero, cel cu care se mai contrase şi în urmă cu cîţiva ani. Suporterul giuleştean l-a înjurat, însă antrenorul a avut o replică extraordinară: "Opa, ţi-ai pierdut antrenamentul, te-ai repetat, de data asta cam repede!". Apoi, după o ratare mare a lui Machado, în minutul 28, Cîrţu a interacţionat din nou cu fanii de la "zero": "Ce făcurăţi, mă? Aţi îngheţat?".

Apostol a cîştigat
Comisia de Recurs din cadrul LPF a decis ieri că Rapid trebuie să-i plătească fotbalistului Iulian Apostol suma de 60.000 de euro restantă. Comisia a respins apelul giuleştenilor pentru că nu s-a plătit taxa de timbru. Decizia este definitivă şi executorie şi poate fi atacată la TAS în termen de 21 de zile de la comunicare. Giuleştenii au făcut recurs la hotărîrea care îi obliga să plătească jucătorului întreaga sumă şi i-au dat doar un sfert sub pretextul că a fost amendat pentru comportamentul său de la antrenamente.

La bidinea
Înaintea fluierului de start, arbitrul Ovidiu Haţegan le-a atras atenţia organizatorilor că suprafaţa de joc nu e trasată corespunzător, mai exact liniile nu erau vizibile. Astfel, oamenii responsabili cu îngrijirea gazonului au luat o găleată şi o bidinea şi au vopsit tuşele, printre jucătorii care ieşiseră la încălzire.

Mulţumiri lui Buga
Rapidul nu l-a uitat pe Mugurel Buga (35 de ani în decembrie), iar aseară giuleştenii i-au mulţumit pentru ce a reuşit în perioada petrecută în Giuleşti. Atacantul care e golgeterul all-time al alb-vişiniilor în cupele europene, cu 12 reuşite, a primit din partea preşedintelui executiv Constantin Zotta un tricou cu numărul 29 şi pe care, în loc de numele său, era scris "Pele". După marcarea golului din minutul 38, actualul braşovean s-a bucurat cu moderaţie.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (7)
kiru_14
kiru_14  •  20 Octombrie 2012, 09:43

Daca Pancu e preocupat de parcursul altor echipe si cat de bine le merge altora....:)) Asta e...sa-si vada de treaba lui...

drunk_driver
drunk_driver  •  20 Octombrie 2012, 09:19

exista o liga la care ii zice 2 ...deci se poate !!!

zona_lipscani
zona_lipscani  •  20 Octombrie 2012, 08:27
Postat de damnatul pe 20 Octombrie 2012, 07:53

ma da cinei rapid asta ....vedeti ca ati luato de la herenven cu 40 ..si heerenven a luato acasa de la molde in ambele manse ....o sa vedeti joi cum se joaca fotbal ..acum rapid si dinamo sunt no name ,niste cancanuri si astia de la gsp ..scrieti de steaua ,astra ,pandurii ,vaslui echipele de pe primele locuri..lasati echipele de pluton cu treaba lor ...

Ba dar ce logica de taran aventurier ai !! Dar cind voi frecati " manganu" timp de 6 ani de zile si umpleau astia stirile cu ciobanul maniac plecat la vinatoare era normal ?

Vezi toate comentariile (7)
Comentează