FOTBAL  »  Superliga  »  DOSARUL

EXCLUSIV Dragomir răsuflă uşurat! » Recursul DNA în cazul Dosarului "Sediul Ligii" a fost respins

Articol de - Publicat luni, 22 octombrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 22 octombrie 2012 14:22

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul procurorilor DNA în procesul în care sînt judecaţi preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, şi Gino Iorgulescu.

ICCJ a confirmat achitarea lui Dragomir, a fiului acestuia, Bogdan Dragomir, a lui Gino Iorgulescu şi a şoferului LPF din acea vreme, Florin Bădiţă, după ce ei fuseseră găsiţi nevinovaţi de Tribunalul Capitalei şi Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit rechizitoriului, în 4 aprilie 2001, Dumitru Dragomir ar fi primit de la Gino Iorgulescu un teren din Bucureşti, cu o suprafaţă de 351,79 de metri pătraţi, în valoare de 32.600,26 de dolari, pentru ca, în schimb, să accepte achiziţia de către LPF a unui teren în suprafaţă de 1.497,21 de metri pătraţi, din aceeaşi zonă şi a unei construcţii în suprafaţă de 279,72 de metri pătraţi, nefinalizată şi ridicată fără autorizaţie pe terenul respectiv.

"Liga a achiziţionat imobilele respective cu încălcarea Statutului LPF, cu suma de 355.000 de dolari, preţ supraevaluat, deoarece reprezenta o valoare de trei ori mai mare decât preţul practicat pe piaţa liberă în zona respectivă la acea dată", susţinea DNA.

Pentru a ascunde adevărata natură a bunului dat cu titlu de mită lui Dumitru Dragomir, Gino Iorgulescu ar fi trecut în proprietatea şoferului Florin-Bogdan Bădiţă terenul de 351,79 de metri pătraţi, printr-un contract încheiat la un notariat public. În contractul de vânzare-cumpărare astfel încheiat s-a consemnat în fals că pentru acest imobil s-a achitat suma de 600.000.000 de lei vechi (60.000 de lei noi), deşi în realitate aceşti bani nu au fost achitaţi, potrivit anchetatorilor DNA.

La ultimul termen de judecată al procesului, în 24 septembrie, procurorul DNA a susţinut, în faţa judecătorilor ICCJ, că Tribunalul şi Curtea de Apel Bucureşti i-au achitat în mod greşit pe preşedintele LPF Dumitru Dragomir şi pe Gino Iorgulescu, pe motiv că probele acuzării nu dovedesc faptele imputate, şi a cerut în consecinţă condamnarea celor doi la pedepse cu executare.

Procurorul a susţinut că tribunalul a apreciat că probatoriul este insuficient pentru dovedirea acuzaţiilor, subliniind că această argumentaţie a instanţei este nejustificată, întrucât probele dovedesc corupţia şi spălarea de bani de care sunt acuzaţi inculpaţii din acest dosar.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Handbal
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (16)
walhalla
walhalla  •  23 Octombrie 2012, 11:10
Postat de johny122 pe 22 Octombrie 2012, 17:40

Buna ziua Romania ! Inca o decizie care ne loveste in moalele capului.Mai avem putin si o sa vedem paznici sau politisti dati in judecata,pt. ca isi fac treaba si nu lasa hotii sa fure.Ne meritam soarta? Oare avem mainile legate?Oare rabdarea si speranta noastra mai exista?Oare nu ne putem ridica in picioare?Nu avem nimic de pierdut,dar daca vom face ce trebuie ,copii nostri vor avea cu siguranta de castigat.

Nici o sansa ! Vezi istoria provinciilor romanesti, cu domnitori de 3 saptamani sau de cateva luni. Si asta spune tot despre un popor.

viorescu
viorescu  •  23 Octombrie 2012, 07:57

Inalta curte e totusi scunda pentru un razboi fie el si mic! Iar daca legile permit astfel de escrocherii, atunci legiuitorii sint la fel de vinovati.

id45
id45  •  22 Octombrie 2012, 21:32

Romania te iubesc ... este deviza smecherilor din Romania ... si prosteala merge continuu de 23 de ani .. da..da .. pentru necunoscatori NU mai crede - ti in prostiile care vi le spun CEI CARE AU PROFITAT de moartea Ceausestilor ... acum au fabrici , firme , cluburi , vile ... profita zilnic de naivitatea celor pe care -i subordoneaza , de care-si bat joc in fiecare zi ... ptr. ei nu exista taxe si impozite , nu au remuscari si ar calca chiar si pe cadavrul celui de care si-au batut joc .

Vezi toate comentariile (16)
Comentează