Articol de GSP - Publicat marti, 23 octombrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 23 octombrie 2012 14:29
Antrenorul interimar al Rapidului, Marian Rada, are încredere în lotul pe care îl are la dispoziţie şi este convins că dacă vor reuşi să lege cîteva victorii, moralul jucătorilor va fi altul, iar echipa poate ajunge acolo unde îşi doreşte.
“Am încredere în această echipă, am un lot foarte bun, putem să reparăm situaţia. Băieţii au vrut foarte mult să cîştige acest joc, dar sînt încă afectaţi de ce s-a întîmplat pînă acum, de situaţia din clasament.
Nu mai au încredere în ei, trebuie să lucrăm la acest capitol, să le redau încrederea, să-i fac să joace fotbalul pe care îl ştiu. Obiectivul Rapidului este acum Cupa României şi clasarea în primele 3 locuri. Dacă reuşim să legăm 2-3 victorii o să vedeţi altă faţă a Rapidului", a spus Marian Rada la finalul partidei conform DolceSport.
Tehnicianul giuleştenilor nu îl menajează deloc nici pe Cristi Balaj, centralul partidei, despre care consideră că a greşit atunci cînd nu a acordat penalty la Ilijoski.
A fost ţinere în careu la Ilijovski, cîteva cornere care trebuiau acordare şi nu s-au acordat, am dubii şi la faza penalty-ului”, a mai spus Rada la conferinţa de presă.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro