Articol de Vlad Ispas - Publicat luni, 03 decembrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 02 decembrie 2012 22:23
Trupa lui Contra s-a impus sub Pietricica după un meci în care gazdele n-au contat, ba au mai şi comis gafe de gîgă
Petrolul nu joacă strălucitor, dar strînge conştiincios puncte şi ţine aproape de podium. În prima parte a meciului de aseară, Grozav a părut obosit, iar Bokila mereu în contratimp cu colegii, astfel că singurul "lup" care a "muşcat" a fost Boudjemaa. Francezul a primit o "diagonală" de la Manasse, Rusu s-a dus "sanie", dar tot fundaşul moldovenilor a revenit şi a deviat şutul în corner (34).
Jocul colectiv al ambelor echipe a continuat să dea rateuri şi după pauză, singura modalitate de a puncta putea fi o acţiune individuală. Exact asta a gîndit probabil şi Bokila, care a preluat mingea la marginea careului, l-a întors pe Ichim şi a tras de lîngă Aloisio fix lîngă bară (52): 0-1!
A urmat un fotbal urît, fără ocazii, fără determinare. Seara înfiorătoare a fost completată de portarul Miron, care a încercat să reţină un şut pe centrul porţii al lui Hoban, de la 35 de metri, dar mingea i-a trecut printre picioare şi a intrat în plasă (86): 0-2! Prahovenii continuă cursa pe ambele fronturi, în vreme ce "plăieşii" au "adevăr" de retrogradare!
"Cred că trebuia eliminat un jucător de la ei, dar a ieşit bine şi aşa, asta e tot ce contează!"
Cosmin Contra, antrenor Petrolul
"Petrolul merită din plin victoria. Fotbalul nostru suferă şi mă doare realitatea"
Costel Enache, antrenor Ceahlăul
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul