Articol de Justin Gafiuc, Viorel Tudorache - Publicat marti, 19 martie 2013 00:00 / Actualizat luni, 18 martie 2013 20:11
Cu o zi înaintea meciului "tricolorilor", Hagi va participa la tragerea la sorţi a Cupei Puşkaş-Suzuki pentru juniori, la care participă şi Academia sa * Cariera de fotbalist şi antrenor a românului e marcată de două episoade importante legate de vecinii maghiari.
Microbist declarat şi chiar jucător legitimat la echipa din Felcsut, localitatea natală, premierul maghiar Viktor Orban e omul din spatele proiectului Cupa Puşkas-Suzuki, competiţie dedicată fotbalului juvenil.
Zilele trecute, l-a invitat oficial pe Gheorghe Hagi la partida Ungaria-România şi la tragerea la sorţi a Cupei unde participă anual cluburile Honved şi Real Madrid, la care a activat marele Ferenc Puşkaş. Celor două li se alătură Academia Hagi şi Panathinaikos, iar în ediţia 2013 Institutul de Fotbal din Melbourne, Australia.
Hagi: "Exclusiv fotbal!"
Dincolo de tensiuni şi de mize politice, Hagi merge la Budapesta cu un mesaj de prietenie. "Voi merge acolo cu un gînd bun. Sper ca meciul să se desfăşoare doar pe teren şi să nu existe probleme la nivelul fanilor. Toată lumea să fie interesată doar de fotbal şi de fair-play!", a mărturisit "Regele". Pentru golgeterul all-time al "tricolorilor", întîlnirile cu vecinii maghiari au avut mereu o însemnătate aparte, fie că s-au petrecut în timpul carierei lui de jucător, fie că i-au punctat scurta perioadă de selecţioner.
Revenirea căpitanului
Retras de la "naţională" la finalul CM 1998, Hagi a fost convins de Adrian Păunescu, într-o emisiune televizată, să se întoarcă alături de "tricolori" pentru campania de calificare la Euro 2000. Se întîmpla în 1999, iar meciul de come-back a reprezentat un succes cu Hagi purtînd iarăşi banderola: 2-0 la Bucureşti, prin golurile lui Adrian Ilie şi Dorinel Munteanu. Căpitanul a jucat doar o repriză, fiind accidentat la umăr de Sebok: imaginile cu "Regele" bandajat şi purtat pe braţe de colegi la final au rămas celebre.
Victorie pentru istorie ca selecţioner
Deşi a stat pe banca "naţionalei" doar pentru patru partide, Hagi a reuşit în faţa Ungariei, în 2001, un succes care cîntăreşte greu: 2-0 pe "Nepstadion", în preliminariile CM 2012. Adică prima victorie din istorie a României într-un meci oficial la Budapesta! Golurile lui Adrian Ilie şi Marius Niculae aveau să însemne şi singura victorie ca selecţioner a lui Hagi.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat