GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  MECI DEMONSTRATIV

FOTO Lecţie de viaţă dată de liceeni la 18 ani » Fără violenţă, doar fotbal

Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 aprilie 2013 00:00 / Actualizat marti, 16 aprilie 2013 22:32

După incidentele din derby-ul de pe Giuleşti, dintre Rapid şi Steaua, marţi, în curtea liceului Lazăr Edeleanu, din Năvodari, copiii de la Centrul de Plasament Ovidiu (Contanţa) şi campioana locală din Cupa Coca-Cola, au făcut uitate violenţele din fotbalul românesc şi au dovedit încă o dată că fotbalul este mai mult decît îndîrjire falsă, este devotament şi pasiune, chiar dacă a fost vorba doar de un meci demonstrativ.

Oricît de mult ar durea şi deranja denumirea de Centru de plasament, realitatea nu trebuie ocolită şi cu atît mai puţin de către liceenii care au venit să arate tuturor că nu sunt cu nimic mai prejos faţă de campioana locală din Constanţa la Cupa Coca-Cola 2013, Lazăr Edeleanu (Năvodari).

Codul galben de vînt nu i-a împuţinat deloc pe cei aproape 150 de suporteri care au ieşit pe terenul de sport să-şi încurajeze favorita în acţiunea demarată de Gazeta Sporturilor şi Coca-Cola. Pentru că Centrul de Plasament din Constanţa nu a putut fi primit în cea mai mare competiţie de fotbal în sală la nivel de licee din România, din motive regulamentare, organizatorii le-au oferit şansa tinerilor fotbalişti să facă mişcare chiar pe terenul celei mai bune echipe de la malul Mării Negre.

În frunte cu directorul Centrului, liceenii de la Ovidiu au făcut mini-deplasarea de la Năvodari cu microbuzul şi au intrat fără nicio emoţie pe teren. S-au luptat în limitele fair-play-ului şi au driblat, oferind alături de jucătorii lui Edeleanu, odată cea mai mare unitate de învăţămînt din Constanţa, o oră de fotbal curat.

Chiar dacă Lazăr Edeleanu s-a impus cu 3-1, scorul a ocupat ultimul loc pe lista priorităţilor celor veniţi să facă mişcare.

Inspectorul judeţean de sport, prezent la meci

La partida demonstrativă din "oraşul Midiei" a asistat şi inspectorul de educaţie fizică şi sport din Constanţa, Dragoş Ciucan, care îşi anunţase prezenţa încă de săptămîna trecută. Ciucan a împărţit catedra cu actualul profesor de la Lazăr Edeleanu timp de 10 ani, înainte de a fi pus în funcţia de la ISJ.

Vineri, Năvodariul se mută la Piteşti

Vineri dimineaţă, fotbaliştii antrenaţi de domnul profesor Adrian Pricoiu, vor pleca la Piteşti pentru faza regională a Cupei Coca-Cola 2013, competiţie organizată de Gazeta Sporturilor, care va avea loc în perioada 20-21 aprilie. În aceaşi perioadă, Iaşiul va reprezenta al doilea centru pentru disputarea meciurilor din a doua fază, în timp ce la Tg.Mureş se va juca în perioada 27-28 aprilie, iar la Oradea, în zilele de 11 şi 12 mai. Meciurile finale de la Bucureşti vor avea loc pe 25 şi 26 mai.

Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează