Articol de Eduard Apostol, Justin Gafiuc, Oana Duşmănescu - Publicat miercuri, 17 aprilie 2013 00:00 / Actualizat marti, 16 aprilie 2013 22:28
Exploziile, aproape simultane, au desenat într-o clipă secvenţe de iad pe bulevardele din oraşul american: nimeni nu a revendicat un eventual atac terorist, informează autorităţile de peste Ocean
Mulţi din cei 27.000 de participanţi la maratonul tradiţional de la Boston trecuseră deja linia de sosire cînd a început nebunia. Două explozii au zguduit oraşul şi au împrăştiat teroarea în Fairmount Copey, zona amenajată pentru finalul unei curse de referinţă în lumea atleţilor.
"Zeci de oameni fără mîini sau picioare"
Nu e vremea pentru bilanţuri scrupuloase, cîtă vreme nimeni nu ştie nici măcar cine sau de ce a pus la cale nenorocirea. Singurele lucruri clare sînt dureroase: 8 copii răniţi, mai mulţi fani din preajma cursei în stare critică şi imaginile terifiante de la capătul traseului de 42 de kilometri.
Au fost arestaţi cîţiva suspecţi, s-au făcut cîteva percheziţii, surse FBI anunţă chiar că "atacul terorist" e o variantă tot mai credibilă, dar certitudinile sînt departe. "Sînt zeci de persoane, din rîndul celor 154 de răniţi anunţaţi pînă acum, care şi-au pierdut mîinile sau picioarele în tragedie", sună pentru CNN comunicatul autorităţilor americane.
"Încă nu ştim cine a făcut acest lucru. Nu trebuie să ne grăbim cu concluziile. Dar vom afla cine sunt autorii şi de ce au făcut asta; vor fi aduşi în faţa justiţiei"
Barack Obama, preşedinte SUA
Atleta Nuţa Olaru a scăpat teafără de la "maratonul morţii": ”Îmi tremură şi acum picioarele”
Maratonista de 43 de ani a terminat cursa pe locul 23. Exploziile de la linia de sosire s-au produs chiar în faţa ei: ”Ieşisem din hotel şi mă aflam la 200 de metri cînd au explodat bombele”
- Nuţa, ai fost foarte aproape de coşmarul exploziilor de la Boston. Cum ai trăit acele momente?
- Am tras o sperietură groaznică, dar mulţumesc lui Dumnezeu că sîntem bine şi eu, şi managerul meu, Brandan Rliley. Terminasem cursa de vreo două ore şi, la un moment dat, am ieşit din hotelul plasat foarte aproape de linia de sosire ca să văd alţi concurenţi cum trec finişul. Am făcut doar cîţiva paşi şi, la maximum 200 de metri de mine, s-a produs prima explozie.
"Ne-au închis în hotel"
- Presupun că ai încercat să te refugiezi imediat în hotel?
- Normal! Am mai apucat însă să văd cum s-a declanşat o agitaţie nemaipomenită, toată lumea fugea ca să se îndepărteze de zona afectată. La scurt timp însă a explodat şi a doua bombă. Am urcat repede în cameră, iar de la fereastră aveam vizibilitate către tot platoul unde s-a produs atentatul. Era sînge peste tot, înfiorător! Am urmărit ore în şir ce se întîmplă, un furnicar de poliţie şi medici. Îmi tremură şi acum picioarele numai cînd mă gîndesc la ce am asistat şi din ce am scăpat!
- N-aţi încercat să părăsiţi repede zona periculoasă şi să plecaţi de la acel hotel?
- Nu s-a mai putut. S-a închis tot. Nu mai aveai voie să ieşi sau să intri, fiindcă s-a declanşat imediat, normal, un sistem de securitate maximă. Ne-am mulţumit să stăm să vedem şi la televizor ce se mai anunţă. O dramă, o dramă!
”Oamenii se unesc împotriva terorii”
Bucureşteanul Ilie Roşu, 53 de ani, a participat în 2010 la maratonul de la Boston: ”Am prieteni acolo, şocaţi, dar ei ştiu că pot trăi fără frică mai departe”
Ilie Roşu se recomandă ca "un alergător prin şi pentru viaţă". Mai e recunoscut ca "maratonistul care aleargă cu steaguri", lucru pe care l-a făcut în 53 de curse, printre care şi cea de la Boston, din 2010. Priveşte înlăcrimat spre televizorul cu imagini de la atentatul din State şi spune cu voce tremurîndă: "Cum, Doamne, a fost posibil aşa ceva?! Acolo e o pază incredibilă, ca la carte. Am văzut şi revăzut locul cu fumul bombelor, mi-am amintit că fix pe-acolo am terminat eu cursa acum trei ani, iar oamenii strigau "Romania and USA, together!", fiindcă vedeau asta pe tricoul meu. Am prieteni în Boston care sînt şocaţi, dar sînt încrezători că vor reuşi să trăiască fără frică mai departe".
Colonelul în rezervă e ferm: "Noi, maratoniştii, sîntem prieteni între noi, ne ajutăm şi-n cursă, ne dăm apă unul altuia. Noi ducem mesaje de pace şi de prietenie în lume. Cei care-au pus bombele n-au de ce să fie mîndri. Oamenii se unesc împotriva terorii, majoritatea iubesc pacea!".
Opt ani şi atît
Aceasta era vîrsta uneia dintre victimele exploziilor de la Boston. Martin Richard îşi însoţea tatăl, care concura la maraton
Atentatul din oraşul american a luat trei vieţi. Printre ele, cea a lui Martin Richard, un băieţel de opt ani din Dorchester. Venise, cu mama şi sora lui, să-şi susţină tatăl, William, concurent la marea cursă stradală. Iar distracţia în familie s-a transformat în tragedie. Explozia l-a ucis pe loc pe copil. Sora lui în vîrstă de 6 ani şi-a pierdut un picior, mama lor a fost operată luni noapte, fiind grav rănită la cap. Familia mai are un fiu, elev în clasa a cincea, care n-a fost la Boston.
Zvonurile se întretaie. Unele surse spun că Martin s-ar fi dus să-şi îmbrăţişeze tatăl şi apoi s-ar fi întors lîngă mama şi surioara lui. Altele spun că, de fapt, nu ar fi plecat niciodată de lîngă ele. Cineva a aprins o lumînare în faţa casei lor din Dorchester şi a scris un singur cuvînt pe asfalt. "Peace". O vecină îl descrie pe Martin drept un băieţel normal de clasa a III-a, căruia îi plăceau baseball-ul şi mersul pe bicicletă. Cel puţin alţi 9 copii au fost răniţi în atacul de luni.
Coşmar de mamă
Liz Norden, o femeie cu cinci copii, a aflat luni cu groază că doi dintre fiii ei au fost grav răniţi în urma exploziilor. Fiecare din fraţii de 31 şi 33 de ani, veniţi să vadă finişul maratonului, şi-a pierdut un picior de la genunchi în jos şi, deşi în clipa în care bomba a explodat se aflau unul lîngă celălalt, suflul, praful din jur şi confuzia i-au despărţit. Au fost transportaţi la spitale diferite şi familia s-a regăsit peste ore bune. Se pare că fraţii Norden se aflau chiar în apropierea lui Martin Richard, puştiul de opt ani care a murit.
)
)
)
)
)
)
)
