SPORTURI  »  AUTO  »  MARELE PREMIU AL SPANIEI

Linie Mercedes » Rosberg a obţinut în Spania al doilea pole consecutiv, luîndu-i faţa colegului Hamilton

Articol de - Publicat duminica, 12 mai 2013 00:00 / Actualizat sambata, 11 mai 2013 21:30

Nico Rosberg a obţinut pole-position-ul, al doilea consecutiv, iar imediat în spatele său va fi coechipierul Lewis Hamilton

Lui Mercedes îi prieşte Barcelona! Sesiunea de calificări a fost dominată de echipa lui Ross Brawn, ambii săi piloţi dovedindu-se cei mai rapizi. Pole-position-ul i-a revenit lui Nico Rosberg, germanul, cronometrat cu 1.20:718 aflîndu-se la cel de-al doilea pole din acest sezon, chiar consecutiv, după cel reuşit în Bahrain.

Imediat în spatele său va fi Lewis Hamilton, care are şi el în palmares în acest sezon un pole-position reuşit în China!

Mercedes a început bine 2013: trei pole-position-uri şi două locuri trei obţinute de Hamilton în Malaiezia şi China.

Sebastian Vettel a fost nevoit să se mulţumească cu poziţia a treia, iar colegul său de linie va fi Kimi Raikkonen.

Ferrari n-a prins o zi bună. Alonso a trebuit să accepte locul 5! Cu siguranţă, spaniolul va încerca în faţa conaţionalilor lui să prindă podiumul. Imediat în spatele său va fi Felipe Massa.

Pentru McLaren a fost şi mai rău. Perez, poziţia a 9-a, în timp ce campionul mondial Jenson Button va pleca tocmai de pe locul 14! Semn că monoposturile echipei britanice încă nu sînt puse la punct.

3 pole-position-uri a obţinut Mercedes în 2013, reuşite de Rosberg (Bahrain şi Spania) şi Hamilton (China)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marius Șumudică atacă frontal controversa Porsche-ului lui David Popovici: „Bine că n-a luat trotineta de la Herăstrău, unii au dat cu nasul de bordură”
Superliga
Marius Șumudică atacă frontal controversa Porsche-ului lui David Popovici: „Bine că n-a luat trotineta de la Herăstrău, unii au dat cu nasul de bordură”
Zeljko Kopic a semnat prelungirea cu Dinamo până în 2028!
Superliga
Zeljko Kopic a semnat prelungirea cu Dinamo până în 2028!
Gigi Becali a ochit un atacant din Liga 1: „Pe el îl vreau, dar nu are curaj”
Superliga
Gigi Becali a ochit un atacant din Liga 1: „Pe el îl vreau, dar nu are curaj”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (2)
supermandolar
supermandolar  •  12 Mai 2013, 11:06

Bravo Nico !!!!sper la o noua mult asteptata victorie Merc si nu la o noua dezamagire ca-n Bahrein!!!In orice caz mult succes , caci sezonul este lung si plin de ...neprevazut! Nu pot sà nu remarc amatorismul comentatorilor digi care le cantau prohodul sagetilor arginti , anticipand ca acestia ar fi norocosi daca ar prinde Q 3 -ul , doar pentru ca au iesit pe medii in Q1; parca era mai bine cu Miki!

fangigi
fangigi  •  12 Mai 2013, 11:02

bravo Mercedes!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează