FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - VIITORUL 2-5

VIDEO Viitorul desenelor animate » Ruşine istorică pentru trupa lui Reghecampf: 2-5 cu Viitorul

Dică nu s-a bucurat la golul marcat în poarta lui Cojocaru
Dică nu s-a bucurat la golul marcat în poarta lui Cojocaru

Articol de GSP - Publicat luni, 20 mai 2013 00:00 / Actualizat luni, 20 mai 2013 09:47

Steaua s-a prezentat jenant şi aproape a decis salvarea echipei lui Hagi de la retrogradare. Echipa condusă de Reghe nu mai încasase niciodată 4 goluri acasă în prima repriză.

Florin Halagian nu s-ar fi gîndit că un meci din 2013 îl va face invidios pentru scenariile de cîte 90 de minute cu care salva echipe de la retrogradarea în Divizia B în anii '90. Steaua s-a întors în Ghencea la cîteva ore după "Noaptea muzeelor" şi stadionul-catedrală al steliştilor a făcut legătura cu vremurile în care "Armeanul", Neţoiu, "Lordul" Pădureanu ori "Pinalti" Ştefan programau zeci de ore de fotbal relaxant şi rezultate prea uşor de anticipat.

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

Investiţia de la Constanţa a lui Hagi poate creşte în continuare graţie lui Doru Bratu. Chiajna, Iaşi şi Ceahlăul, formaţiile care concurează cu Viitorul pentru rămînerea în Liga 1 n-au mişcat în faţa lui Szukala şi a lui Chiricheş, Becali şi Reghecampf i l-au rezervat lui Hagi pe Bratu, apărătorul-pacient care după luni de tratament în Ghencea a apărut pentru a doua oară în acest campionat şi a produs pînă să fie schimbat, în minutul 38, un scor halucinant în alte condiţii: Steaua-Viitorul 1-3.

"Hagi, fără blaturi!"
Doru a greşit la două goluri şi jumătate, inclusiv un penalty de meci de juniori, tackling direct pe Chiţu. Dică a executat lovitura de pedeapsă în uralele suporterilor stelişti şi în rîsetele lui Becali, care se ţinea cu o mînă de geamul oficialei şi cu cealaltă de burtă, să nu cadă din picioare de rîs.

Miniasistenţa de 4.000 de oameni n-a mai gustat gluma la 1-4. O peluză a plecat acasă, restul tribunelor au cerut decenţă, "Jucaţi fotbal" şi "Gică Hagi, te iubim, dar noi blaturi nu servim". Chiţu de două ori, Nikolici, Dică şi Larie. Sînt marcatorii unei reprize-şoc, la care ar fi rîs şi Stan&Bran. Dar nici un comic n-ar fi ghicit continuarea.

Gol pentru 2-4 dat de Adi Rocha, atacantul-rezervă care, cu 9 goluri în campionat, pleacă din Ghencea cu un CV de se vor mira, probabil, toţi scouterii şi directorii sportivi din lume de ce un club din România lasă să-i scape un asemenea vîrf eficace.

Fiindcă nu 2-0, ci 4-2 e cel mai periculos scor, Viitorul s-a gîndit să facă 5-2, marcator Nikolov. Macedoneanul e unicul stranier din formaţia lui Hagi, atît de străin încît s-a bucurat exagerat pentru cea dintîi reuşită a lui în liga din România, ca şi cum golul ar fi fost dat într-un meci cu adevărat greu.

Cojocaru, portarul-copil-erou a devenit, culmea!, victima operaţiunii "Salvaţi Viitorul!" la doar 17 ani. La al doilea său meci în Liga 1, puştiul a luat 5 goluri şi a parat un penalty executat de Rusu în prelungiri.

Aşa cum italienii recunosc cu sinceritate şi cinism că ultimele două etape din Serie A n-ar mai trebui jucate din cauza meciurilor pe care le cîştigă mereu cine are nevoie, şi Steaua ar fi trebuit oprită după ce a devenit matematic campioană. Întrucît n-a fost posibil, Chiajna e aproape de liga a doua după ce Viitorul lui Hagi i-a dat cinci goluri echipei finului Becali.

"Înainte de meci voiam să facem un egal, dar am dat 5 goluri. Noi ne luptăm la retrogradare şi ei au luat vacanţă de două etape. Nu cred că e o surpriză că am cîştigat. S-a jucat doar pe teren" (Nicolae Dică, mijlocaş Viitorul)

"Sînt fericit! Să fie clar: eu nu fac aranjamente, a fost omenie. Dar eu am voie să mă bucur pentru naşul meu, n-am voie? Cine vrea să le înţeleagă bine, cine nu, aia e... Doru Bratu e cel mai bun băiat. Mie mi-era frică să nu egalăm cînd a intrat Popa pe teren" (Gigi Becali, patron Steaua)

"Nu-mi arde de glume. Jucătorii au jucat dezastruos. Îmi pare rău pentru Bratu, Gardoş sau Iancu. Alta trebuia să fie atitudinea lor. Le cer scuze tuturor" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)

"Probabil nu voi mai rămîne la Steaua din vară. Nu vreau să mă bag în lucruri murdare. E mai bine să vină altcineva să facă treabă aici" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)

572264-steaua-viitorul-2-5.jpg

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

Doar 4.000 de fani!
Steaua a bifat un record negativ la meciul cu trupa lui Gheorghe Hagi. La meciul din Ghencea au fost doar 4.000 de suporteri ai roş-albaştrilor, ceea ce înseamnă cea mai mică asistenţă din acest sezon la un meci al Stelei. Precedentul record data din runda a 25-a, de la meciul cu CSMS Iaşi, cînd au asistat la meci 5.000 de fani ai Stelei, partida jucîndu-se tot pe Ghencea.

Gardoş, certat de Reghe
Florin a greşit o pasă în apropierea centrului terenului, iar din acea fază s-a născut reuşita de 1-0 a lui Aurelian Chiţu. După gafa din minutul 9, antrenorul Reghecampf s-a dus la marginea terenului şi i-a reproşat lui Gardoş că nu a ştiut să profite de absenţele lui Szukala, care a primit liber, şi a lui Chiricheş, care nu poate evolua din cauza accidentării suferite în Derby de România, cu Dinamo.

Chipciu a fost la meci
Mijlocaşul Alexandru Chipciu a fost în lojă la meciul împotriva Viitorului. El a fost însoţit de sora lui şi de părinţi. Fotbalistul de 24 de ani a fost accidentat de Rus la derby-ul cu Dinamo şi urmează să se opereze în această săptămînă. Internaţionalul va fi tratat de un celebru ortoped, Ionuţ Codorean.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Superliga
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Superliga
Imagini tari cu Dawa în vacanță » Incredibil unde a ales să se relaxeze! Gestul cu care i-a surprins pe locuitori
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”
Superliga
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (98)
torque1981
torque1981  •  21 Mai 2013, 13:18
Postat de radianu pe 20 Mai 2013, 17:03

RUSINE! Este tot ce pot spune despre nerusinarea de pe Ghencea! FRF ar trebui sa dea minus 3 puncte la ambele echipe pentru circ!

In Romania circul se plateste si se apreciaza..............

bazileon
bazileon  •  20 Mai 2013, 20:04
Postat de masteradoo pe 20 Mai 2013, 11:43

Nu am vazut meciul, dar am vazut rezumatul. Un lucru mi-e clar, nu a fost blat. Daca o echipa e campioana, incepe deja sa pregateasca sezonul urmator, si e bine sa vezi si ce rezerve ai, si pe ce jucatori sa-i iei in calcul pentru campionatul urmator. Un lucru e sigur, prima sau a doua echipa, daca joci la Steaua nu ai voie sa iei 5 de la Viitorul. Si totodata, daca joci la Steaua, chiar daca esti campion, iti dai sufletul pe teren, pentru a demonstra ca meriti sa fii titular si tu, si luat in calcul pentru sezonul urmator. Concluzia: Campionatul a fost castigat de 14 jucatori, restul pot pleca si sa vina altii, ca se vede ca nu au facut tusa degeaba.

pana si rezumatul ala puturos e edificator. Mai, nene, n-ai cum sa fii campioana (pe bune) daca iei 5 acasa de la o retrogradabila. Daca meciul de ieri nu a fost blat, atunci au fost aproape toate celelalte. Ce preferi?

bazileon
bazileon  •  20 Mai 2013, 19:58

"Sînt fericit! Să fie clar: eu nu fac aranjamente, a fost omenie. Dar eu am voie să mă bucur pentru naşul meu, n-am voie? Cine vrea să le înţeleagă bine, cine nu, aia e... Doru Bratu e cel mai bun băiat. Mie mi-era frică să nu egalăm cînd a intrat Popa pe teren" (Gigi Becali, patron Steaua) Pai de-aia te asteapta, nenica, la zdup. Bucura-te, fecioara!

Vezi toate comentariile (98)
Comentează