SPORTURI  »  HANDBAL  »  PLAY-OFF CAMPIONATUL MONDIAL / SLOVACIA-ROMÂNIA 21-23

Victorie tremurată » România s-a impus la doar două goluri în faţa Slovaciei, 23-21

Iulia Curea face parte din vechea gardă a
Iulia Curea face parte din vechea gardă a "naţionalei" // Foto: Marius Ionescu

Articol de - Publicat duminica, 02 iunie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 01 iunie 2013 22:02

Cu o echipă mult întinerită, România s-a chinuit să învingă în Slovacia. Calificarea la Mondialul din Serbia e aproape acontată.

"Naţionala" feminină a României a făcut aseară, la Partizanske, în Slovacia, un pas uriaş spre calificarea la Campionatul Mondial din luna decembrie, din Serbia.

Reprezentativa pregătită de Gheorghe Tadici a învins cu 23-21 şi va juca returul, la Oradea, pe 8 iunie. Jocul echipei României a fost însă mai degrabă modest în faţa unei echipe rudimentare, care a ieşit în evidenţă doar prin abnegaţie şi determinare.

România a condus din start, a reuşit să se desprindă la patru goluri diferenţă în prima repriză, dar nu a ştiut să-şi securizeze avansul. Slovacia a revenit de fiecare dată profitînd de greşelile din tabăra "tricoloră".

După 12-11 la pauză, Slovacia a păstrat echilibrul şi în partea a doua. Brădeanu, Ţăcălie, dar mai ales portarul Ungureanu au dus greul în echipa României, care şi-a schimbat mult componenţa, selecţionerul Tadici apelînd la tinerele Buceschi, Luciana Marin, Chiper, Dincă sau Mihalschi.

Recital Ungureanu
România s-a desprins la 20-15, dar nici de această dată nu a reuşit să-şi ţină adversarul la distanţă. Gazdele au revenit la 19-21 şi apoi 20-22. La acest scor, cu doi oameni eliminaţi, România a reuşit să nu primească gol. Paula Ungureanu a apărat o aruncare de la 7 metri şi trei situaţii de unu la unu!

Pînă la urmă s-a terminat 23-21, o victorie pentru care "tricolorele" au tremurat serios. Calificarea la Mondiale e acum foarte aproape, România pregătindu-se pentru a 21-a participare consecutivă.

Slovacia 21
Tothova 9, Michnova 3, Jakubisova 3, Dubajova 2, Szollosiova 2, Rajnohova 1, Hornakova 1. Antrenor: Peter Sabadka

România 23
Ţăcălie 7, Brădeanu 4, Curea 4, Pintea 3, Dincă 2, Nechita 1, L. Marin 1, Buceschi 1. Antrenor: Gheorghe Tadici

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (7)
razvyyc
razvyyc  •  02 Iunie 2013, 23:16

Pintea este cel mai complet pivot in momentul de fata! Oana Manea este un jalon in aparare, la fel si Galca. Victoriile le construiesti incepand cu apararea. Un rezultat bun pentru o echipa proaspat incropita. Nu trebuie sa ne gandim la vre-un rezultat mare la CM, ci la consolidarea relatiilor de joc. Chiper nu a fost folosita, sau ce explica lipsa ei din lista marcatoarelor? Este o jucatoare de exceptie.

gabrielaj
gabrielaj  •  02 Iunie 2013, 19:15
Postat de 6.6.6 pe 02 Iunie 2013, 08:24

Tadici e depasit! nu face fata in handbalul feminin de azi! este limitat de propriul orgoliu iar comportamentul este execrabil! gestica si urletele il arata ca pe un primitiv! daca vreti performanta atit la fete cit si la baieti aduceti antrenori straini! la handbal, antrenorii romani nu sint calififcati iar selectia se face pornind de la dezastrul numita improriu scoala de excelenta. cel putin la baieti, sighisoara este o afacere a unor unii a caror mediocritate se transfera jucatorilor de acolo car enu fac nici hanbal si nici carte! va dau exemple cu nume de jucatori care au ajuns de buni acolo si care au renuntat pt ca au regresat! dinozaurii frh imbatriniti in rele sint distrugatorii!

de acord cu tine trebuie schimbat antrenorul si tadici are nevoie de medicamente, xanax cred ca merge in cazul sau un mos isteric si fara idei.

cumvretivoi
cumvretivoi  •  02 Iunie 2013, 14:10

Se anunta si DEZASTRUL NATIONALEI!!!cu un asemenea antrenor??!!,cu o asemenea selectie!!!!!.imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca nu era UNGUREANU in poarta!ce dracu cauta aceasta strutocamila PINTEA in nationala????!!!!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează