Articol de Eduard Apostol, Bogdan Bălaş (foto) - Publicat miercuri, 26 iunie 2013 00:00 / Actualizat marti, 25 iunie 2013 20:03
Mulţescu a ridicat nivelul de disciplină, nu face concesii şi le arată fotbaliştilor cum să revină în fruntea fotbalului intern.
Nouă "eră Gigi Mulţescu" înseamnă alte metode de antrenament, mai multă disciplină, mai puţină "negociere" la pregătire, mai multă responsabilitate. Şedinţa de ieri dimineaţă reliefează cel mai bine modul de lucru al tehnicianului de 61 de ani.
Intensitate maximă, fără milă, chiar dacă jucătorii dădeau în clocot. Spre deosebire de mandatul lui Ţălnar, de exemplu, nu s-au mai auzit "comentarii" sau încercări, de multe ori reuşite, de a se mai tăia din antrenament.
"Şi cu teroriştii se negociază"
"Nea Gigi, lasă doar două ture din alea trei care mai sînt de făcut!", s-a auzit o voce din grupul de jucători. "Da, OK, nu se poate! Hai, mai cu talent!", a venit replica, scurtă şi tăioasă, a lui Mulţescu.
S-au făcut turele sub soarele care arde şi la munte, apoi o altă tentativă: "Nea Gigi, şi cu teroriştii se mai negociază. Mai avem mult?". Din nou, tehnicianul nu a fost dispus la concesii: "Eu nu negociez cu pregătirea voastră. Vă mulţumesc frumos de colaborare, poftiţi în vagoane!".
Alte reprize de alergări, mai intense, însă băieţii tot mai făceau glume între ei, mai ales după ce un muncitor, la bustul gol, perturbă antrenamentul, intrînd printre jucători. Pînă cînd se aude aceeaşi voce, neîndurătoare: "Hai să nu uităm de ce sîntem aici!".
Şedinţa de antrenament s-a încheiat, Mulţescu le-a arătat cum un fost campion, acum la 61 de ani, mai ştie să facă flotări, iar jucătorii, transpiraţi, s-au urcat în linişte în autocar. După-amiază, a urmat o altă şedinţă de pregătire, la fel de intensă.
Pet-urile la coşul de gunoi
În anii trecuţi, dinamoviştii aveau o libertate mai mare din partea antrenorilor, lucru ce tinde să se schimbe acum. Pînă şi pet-urile care rămîn după ce se savurează apa plata sau diversele băuturi energizante se strîng, tot de către fotbalişti, fiind duse la coşul de gunoi de lîngă teren. Mulţescu şi preparatorul Chiriac ţin mult la acest lucru.
20 de flotări, pe nerăsuflate
La finalul şedinţei de ieri, tehnicianul a pierdut un pariu cu unul dintre jucători, astfel că a făcut 20 de flotări, fără să se întrebuinţeze prea mult şi fără să se observe că are 61 de ani. Vorba unor turişti care ieri au vizionat sfîrşitul antrenamentului: "Pare mai tînăr decît la televizor".
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!