FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

"Două propuneri" pentru Copos » Cristescu dezvăluie ce clauze îl mai despart de cumpărarea Rapidului

Articol de GSP - Publicat marti, 02 iulie 2013 00:00 / Actualizat marti, 02 iulie 2013 19:31

Nicolae Cristescu a dezvăluit ce clauze mai sînt de pus la punct pentru a bate palma cu George Copos. Omul de afaceri i-a pus două condiţii actualului patron al giuleştenilor pentru a evita să preia eventualele datorii care vor mai apărea.

"În urma ultimei discuţii avute cu George Copos am zis să clarificăm şi să nu mai verificăm toate actele. Nu mai vreau nici un act. Şi am avut două propuneri: aducem notarul şi-mi dai o declaraţie că absolut toate datoriile peste suma negociată, să-ţi revină ţie şi să ţi le asumi.

Şi o altă pretenţie: pentru litigiile de la TAS care vin către club, şi dacă noi preluăm clubul ne trezim cu ele, să vină cu un bilet la ordin sau un cec care să garanteze acele sume. Domnul Copos a fost de acord în principiu. Mîine dimineaţă avocaţii vor trece aceste clauze în contract şi în cursul zilei de mîine, dacă ajunge şi asociatul meu, care e în delegaţie, în timp util, semnăm mîine şi la 7 şi la 8 seara. Dacă nu, joi la 10 dimineaţă semnăm", a spus Cristescu la Fanatik Show, pe Digi Sport.

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imagini FABULOASE surprinse de GSP la Buzău! Cum vor să îndepărteze zăpada înainte de Gloria - FCSB: improvizație de râsu'‐plânsu'
Superliga
Imagini FABULOASE surprinse de GSP la Buzău! Cum vor să îndepărteze zăpada înainte de Gloria - FCSB: improvizație de râsu'‐plânsu'
„De liga SATELOR!” » La 3 zile după PAOK - FCSB, Răzvan Lucescu a făcut din nou iureș: „Rușine! Din cauza asta vom merge la București și vom lupta!”
Europa League
„De liga SATELOR!” » La 3 zile după PAOK - FCSB, Răzvan Lucescu a făcut din nou iureș: „Rușine! Din cauza asta vom merge la București și vom lupta!”
CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin
Handbal
CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin

Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul

ULUITOR: A jucat în două finale de Liga Campionilor și acum va evolua pentru Adunații Copăceni! » Cum a ajuns în campionatul județean din Giurgiu


Comentarii (52)
gerulathor
gerulathor  •  03 Iulie 2013, 00:54
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

O dai in copilarisme: "BA al tau e mai tz.igan decat al meu" Daca si Mustata ala e' tz.igan, atunci, aici tu stai de vorba cu Papa de la Roma! In caz ca vorbesti despre el si nu stii cum arata, da un google ca sa te convingi si ca sa nu mai aberezi prostii pe aici. Dupa cum judeci, se pare ca totii romanii pentru tine sunt tz.igai

dani223
dani223  •  03 Iulie 2013, 00:36

ce fatza de bulibasha are scarba asta nu imi vine sa cred.li se potriveste perfect coardelor giulestene imputite si pline de paduchi.

bogdany79
bogdany79  •  02 Iulie 2013, 23:58
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

Cata dreptate ai...titlul 24 a fost adus de armata rosie in frunte cu un general...rusescu, il stii v-a dat gol.......

Vezi toate comentariile (52)
Comentează