Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 08 iulie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 07 iulie 2013 22:26
Cu un joc chinuit de ultimele antrenamente şi de căldura atipică pentru Anglia, echipa secundă a "cîinilor" de-abia a scos aseară o remiză cu scoţienii anonimi de la Ayr United.
Mulţescu se vede nevoit să lucreze intens la atenţia fotbaliştilor în faţa porţii, întrucît în prima repriză au ratat cu seninătate destule ocazii. Scoţienii de la Ayr United, locul 7 în liga secundă scoţiană, s-au dovedit rudimentari şi-au încercat doar să surprindă pe contraatac.
Strătilă a avut cîteva faze în viteză pe dreapta, dar centrările, în afara uneia, au fost fără destinatar. Lui Filip, minutul 11, i-a fost refuzat golul, un adversar respingînd de pe linia porţii. Identic şi pentru Cristea, minutul 13, cînd portarul a fost providenţial. Thomas, minutul 15, şi Luchin, minutul 23, ar fi putut marca, însă n-au făcut-o.
După o ratare a lui Pape, minutul 58, pe contraatac, apărarea roş-albă a fost prinsă cu ochii-n soare, iar un scoţian, Malcolm, incredibil de nemarcat!, a dat lovitura. Pape, minutul 65, le-a readus onoarea dinamoviştilor, marcînd din unghi, primul său gol pentru roş-albi. "Gulliver" din atacul roş-albilor a continuat să se lupte cu adversarii nemiloşi la duelurile aeriene, fiind singura rază de soare, alături de Fai, din jocul "cîinilor" în partea secundă.
Dinamo - Ayr United 1-1 (0-0)
A marcat pentru Dinamo: Pape (65)
Dinamo: Manyur - Nica (Fai 46), Luchin (I. Şerban 46), Durimel, A. Radu - Strătilă (V. Lazăr 46), Boubacar, Hasanovici (Elliott 60), Filip - Thomas (Pape 46), A. Cristea (Vaştag 66)
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Vor un internaţional portughez
Dinamoviştilor le-a fost propus un atacant de la Beira Mar, formaţie retrogradată în liga a doua din Portugalia. Abel Camara, un vîrf de 23 de ani, care are 10 prezenţe şi trei goluri la echipa de tineret a Portugaliei, ar putea ajunge în Ştefan cel Mare dacă roş-albii vor fi de acord să plătească 500.000 de euro pentru transferul său definitiv. Dinamo încearcă şi varianta unui împrumut pe un sezon, cu posibilitate de cumpărare definitivă. Camara a marcat de 5 ori în 21 de partide jucate sezonul precedent.
Luchin căpitan
După antrenamentul de sîmbătă, la care a rezistat fără probleme, Srgian Luchin a putut evolua ieri în amicalul cu scoţienii. N-a mai resimţit dureri după problemele musculare, "Sîrbul" avînd intervenţii sigure în defensivă. Luchin a fost căpitanul de ieri al "cîinilor", ceea ce se poate permanentiza, după plecarea lui Alexe. Cum Cătălin Munteanu este încă în recuperare cîteva luni, iar Dănciulescu nu vrea să ia banderola, Luchin este prima opţiune să fie căpitanul lui Dinamo în sezonul oficial.
Matei, new look
Fotbaliştii care au evoluat cu Oldham, vineri, au fost menajaţi, printre ei şi Cosmin Matei, care a privit partida cu nişte ochelari de vedere, foarte şic (foto 2). Înainte de a începe amicalul, mai mulţi jucători, printre care Matei, Curtean, Asanovici şi Bălgrădean, au prins sfîrşitul finalei masculine de la Wimbledon, însă dinamoviştii n-au fost prea mulţumiţi, întrucît erau fani Djokovici, ce-a pierdut în faţa lui Murray.
Fai a dat drumul la "cîini"
Fai a evoluat iar fundaş dreapta, avînd o prestaţie foarte sigură, spre deosebire de cea din meciul cu Oldham. A centrat perfect la golul reuşit de Pape. Imediat a avut o cursă solitară şi un şut puternic, puţin peste.
Inbox
- Joel Thomas a fost tăvălit serios în prima repriză, iar atacantul a ripostat la adresa arbitrului care a lăsat jocul liber.
- Nica a realizat faza primei reprize: a trecut de un adversar, jonglînd cu balonul, după care a tras înşelător la poartă, din unghi, mingea ducîndu-se puţin pe lîngă vinclu.
- Luchin a vorbit în permanenţă în sîrbeşte cu Hasanovici, în timpul partidei. La revenirea în ţară, bosniacul va avea profesor de limba română.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat