INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Atacă Barca! » Guardiola: ”V-aţi folosit de boala lui Vilanova să-mi faceţi rău”

Guardiola și președintele Barcei, Sandro Rosell, își zîmbesc. Dar prieteni n-au fost niciodată
Guardiola și președintele Barcei, Sandro Rosell, își zîmbesc. Dar prieteni n-au fost niciodată

Articol de - Publicat vineri, 12 iulie 2013 00:00 / Actualizat joi, 11 iulie 2013 19:40

Antrenorul lui Bayern îi acuză pe şefii catalani c-au lansat şi întreţinut ”neadevărurile” apărute în presă privind deteriorarea relaţiei cu succesorul său la Barcelona.

Pep Guardiola era ultima persoană de la care te-ai fi aşteptat să atace Barcelona! Clubul cu care s-a lansat în fotbalul mare şi la care s-a întors apoi ca antrenor, pentru a cîştiga 14 trofee între 2008 şi 2012. Dar a făcut-o!

Ieri, în plină conferinţă de presă la Bayern, tehnicianul spaniol s-a dezlănţuit, surprinzător, împotriva foştilor săi şefi: "S-au folosit de boala lui Tito Vilanova ca să-mi facă rău. N-am să uit asta niciodată!".

Pep îi consideră pe conducătorii catalani principala sursă de "neadevăruri" a ziarelor, care au scris, după plecarea sa în SUA, despre o răcire a relaţiei cu fostul secund, Tito Vilanova, bolnav de cancer: "Dacă nu m-am văzut cu Tito la New York, cînd a venit la tratament, a fost pentru că nu s-a putut, nu fiindcă n-aş fi vrut!".

Şi nu-i tot! Vicepreşedintele lui Santos, Odilio Rodrigues, a dezvăluit deunăzi că Guardiola i-ar fi spus tatălui lui Neymar: "La Barcelona, Vilanova nu va fi în stare să ţină în frîu un vestiar cu Messi şi Neymar". Ceea ce Pep contestă vehement:

"Am vorbit de trei ori cu tatăl lui Neymar şi niciodată în discuţie n-a apărut numele lui Tito. Niciodată! Am vrut doar să ştiu dacă fiul său a semnat sau nu cu Barcelona. Nu-l cunosc pe Rodrigues, dar informatorii lui sînt de rea-credinţă".

Pe cine suspectează antrenorul lui Bayern e cît se poate de clar.

"Îl vreau pe Thiago!"
Şi încă un atac la Barcelona. Pep a recunoscut ieri că vrea să-l ia catalanilor pe Thiago Alcantara: "E singurul jucător pe care l-am cerut conducerii lui Bayern. Îl cunosc şi-l preţuiesc foarte mult, poate juca pe mai multe posturi". Dorit şi de Man. United, mijlocaşul de 22 de ani are o clauză de 18 milioane de euro.

"Anul trecut am plecat la 6.000 de kilometri de Barcelona şi i-am cerut preşedintelui Rosell să mă lase în pace. N-a făcut-o!" (Pep Guardiola, antrenor Bayern)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (28)
monere1980
monere1980  •  12 Iulie 2013, 19:48
Postat de sasquatchro pe 12 Iulie 2013, 19:12

Hombre, nu are rost sa ne mai contrazicem de pomana, totusi io zic sa-ti vezi de Bayernul si de Milanul tau. Ca iti convine sau nu, Pep e antrenorul lui Bayern de acum. Si ca sa nu crezi ca is tampit, pe Bayern am placut-o tot timpul, mai ales in cupele europene.

1) N-a zis nimeni ca esti tampit... 2) Ca iti place Bayern sau nu e treaba ta... 3) Nu imi convine ca Pep este antrenorul lui Bayern

sasquatchro
sasquatchro  •  12 Iulie 2013, 19:12
Postat de monere1980 pe 12 Iulie 2013, 18:58

Nu te-ai plictisit poate ptr ca ai tu o afinitate ptr clubul asta, si e treaba ta. Dar din moment ce fanii proprii iti huiduie stilul de joc inseamna ca ceva-ceva tot este. Apoit, imi place intr-adevar stilul atletic ptr ca este cel mai putin plictisitor stil de fotbal. Iar stilul asta este practicat de englezi si nemti iar daca tu imi spui mie ca nemtii joaca urat atunci esti doar un fanatic Barca, nu un fan at fotbalului. DAR, "pase fara sorti de izbanda, alergatura, dat la "gioale" si cornere"??? N-am zis ca-mi place datul la gioale si cornerele, nu stiu de unde ai scos asta. Iar chestia cu pasele fara sorti de izbanda este ce face Barca, nu Bayernul lui Heynckess

Hombre, nu are rost sa ne mai contrazicem de pomana, totusi io zic sa-ti vezi de Bayernul si de Milanul tau. Ca iti convine sau nu, Pep e antrenorul lui Bayern de acum. Si ca sa nu crezi ca is tampit, pe Bayern am placut-o tot timpul, mai ales in cupele europene.

sasquatchro
sasquatchro  •  12 Iulie 2013, 19:08
Postat de drimmero pe 12 Iulie 2013, 18:56

cand a jucat Arsenal a avut grija UEFAlona sa le taie avantul!!!

Dupa cum comentezi nici n-ai vazut finala aia de acum 7 ani, cine si ce avant le-a taiat?! Amice, esti micut, las-o jos ca macane rau!

Vezi toate comentariile (28)
Comentează