Articol de Valentin Damian - Publicat duminica, 28 iulie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 27 iulie 2013 21:11
80% din suprafaţa totală de aproape 540 de kilometri rezervată piloţilor pentru Raliul Sibiului este de macadam, deci mult praf şi pietre peste tot. Maşinile au fost victime sigure: suspensii avariate, probleme la direcţie şi extrem de multe pene de cauciuc.
Raliul Sibiului 2013, care contează ca etapă a Campionatului European de Raliuri (FIA ERC), fiind practic cea mai importantă competiţie de motorsport din România, s-a încheiat ieri.
Vineri s-a dat startul la probe, iar Jan Kopecky (Fabia Super 2000), marele favorit al Raliului Sibiului, lider în Campionatul European de Raliuri FIA, n-a dezamăgit. A terminat ziua cu un avans de 15,4 secunde în faţa francezului Francois Delecour (Peugeot 207 S2000), cel care ocupă primul loc în Campionatul Naţional al României.
Delecour a început bine ziua, fiind cel mai rapid pe prima "Specială". A pierdut prima poziţie pe proba a doua, în faţa conaţionalului său Bryan Bouffier (Peugeot 207 S2000). Cei doi au profitat şi de unele probleme ale lui Kopecky, marele favorit, cu servo-direcţia.
Cehul, pilotul lui Skoda Motorsport, şi-a rezolvat repede problemele la prima oprire în parcul de service, cîştigînd proba a treia.
Pe "Speciala" a patra, Bouffier, omul lui Hyundai Motorsport, a fost nevoit să abandoneze, amortizoarele maşinii sale cedînd pe macadam. A fost momentul în care Kopecky a preluat pentru prima dată conducerea raliului.
Delecour, cu probleme de supraîncălzire a motorului, a lăsat-o mai moale, iar pilotul Skoda Motorsport a profitat mărindu-şi avantajul pe "Super Speciala" şi apoi pe urcare de noapte în Păltiniş.
Asta s-a întîmplat pe prima probă de noapte, pentru că în cea de-a doua, coborîrea pe Şanta, Delecour a mers perfect şi a cîştigat-o. Francezul a redus astfel diferenţa dintre el şi Kopecky la doar 15,4 secunde.
Japonezului Arai i s-a făcut rău din cauza prafului inhalat
Jan Kopecky n-a greşit nimic ieri, în ultima zi a raliului. Cehul de la echipa de uzină Skoda a cîştigat şi ultima probă programată la Sibiu. Marele său adversar, Francois Delecour, a terminat pe locul secund în ierarhia ERC, însă şi-a adjudecat titlul de etapă care contează în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop al României.
Podiumul care contează în competiţia europeană a fost completat de japonezul Toshi Arai. Ultimul a acuzat probleme de sănătate chiar în timpul unei probe. După ce a inhalat foarte mult praf, el a trecut în dreapta, iar la volanul maşinii Stohl Racing Subaru Impreza R4 STI s-a aşezat copilotul său. Acesta a condus pe etapa de legatură pînă la parcul de service, răgaz pentru ca Arai să-şi revină.
Bouffier, pilotul lui Hyundai Motorsport, a personalizat un i20 al unui sibian
Bryan Bouffier este din acest an pilot de teste pentru Hyundai Motorsport. O achiziţie importantă pentru coreeni care se pregătesc pentru lansarea modelului i20 WRC. Francezul, campion de trei ori în Polonia şi o dată în Franţa, a personalizat un Hyundai i20 al unui fan din Sibiu, care şi-a achiziţionat un model exclusiv i20 (foto). Pentru Bouffier, Raliul Sibiului s-a terminat cu o zi mai devreme. Vineri, pe "Speciala" a patra, amortizoarele maşinii sale au cedat în faţa macadamului.
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora