FOTBAL  »  LIGA 2  »  UTA

UTA x 2 » Proliferează modelul Timişoara şi Craiova: trupa-fanion a Aradului va avea o versiune în L2 şi alta în L4

Tricourile roșii ale arădenilor vor
apărea și în L2, și în L4 Foto: Mediafax
Tricourile roșii ale arădenilor vor apărea și în L2, și în L4 Foto: Mediafax

Articol de - Publicat miercuri, 31 iulie 2013 00:00 / Actualizat marti, 30 iulie 2013 19:45

Gruparea din divizia secundă, patronată de cuplul Marţian - Catanzaritti, e în impas din cauza problemelor financiare. Omul de afaceri Marius Ţucudean a înscris în eşalonul patru o echipă cu numele UTA Bătrîna Doamnă, atrăgînd şi fanii, care deţin numele şi palmaresul!


Modelul echipelor paralele, care funcţionează deja la Timişoara şi la Craiova, prinde contur şi la Arad. Asta pentru că UTA se "dublează": pe lîngă trupa din liga secundă, a fost înscrisă în campionatul judeţean (L4) şi UTA Bătrîna Doamnă!

Cum s-a ajuns aici? În această vară, UTA a trăit sub ameninţarea desfiinţării. Cuplul Adrian Marţian - Giovanni Catanzaritti a dat semne că nu dispune de bani suficienţi pentru a duce gruparea mai departe. Din vechiul lot au mai rămas doar patru jucători, iar de la Oradea şi Piteşti au venit 8 oameni. Ieri, antrenorul Adrian Falub a anunţat că renunţă la proiect.

Dar Marţian încearcă să-i convingă pe arădeni că are planuri mari. "Vreau să duc echipa în Champions League!", continuă să susţină prietenul lui Mutu. El promite că va începe să plătească şi restanţele financiare de peste 500.000 de euro.

La drum cu juniorii mari de la Atletico
Concomitent, sesizînd impasul trupei din L2, Marius Ţucudean, fost jucător la UTA în anii '80-'90, a anunţat însă că e gata să-şi asume datoriile apăsătoare ale alb-roşiilor. Tatăl atacantului de la Standard Liege, George Ţucudean, e om de afaceri şi patronează clubul Atletico Arad, multiplu campion naţional de juniori: el a condiţionat preluarea clubului din L2 de renunţarea la orice pretenţii din partea lui Catanzaritti şi Marţian.

Ca variantă de rezervă, a acontat din timp şi un loc în liga a patra arădeană. Iar după ce a căzut înţelegerea pentru trupa din L2, a rămas în picioare versiunea de L4: formaţia va evolua sub titulatura UTA Bătrîna Doamnă şi va folosi juniorii mari de la Atletico! Antrenor principal va fi Francisc Tisza, iar în lot se vor regăsi Sorin Botiş şi Norbert Varga. Autorităţile locale sînt dispuse să susţină noua echipă!

Trupa din L2 la mîna fanilor
Dar cheia poveştii e la suporteri: asociaţia fanilor deţine numele şi palmaresul clubului, donate în 2008 de fostul finanţator Nicolae Bara! Acum, susţinătorii înclină către planul UTA Bătrîna Doamnă, iar gruparea patronată de Marţian s-ar putea trezi cu interdicţie de a folosi numele UTA în eşalonul doi!

6 titluri naţionale şi două Cupe ale României are UTA în palmares: ultima performanţă e campionatul cucerit în 1970

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
petrusm
petrusm  •  01 August 2013, 17:28

SE APROPIE FUNIA SI DE ORACOL...CUM SA SPUI CA CINEVA ITI DA 3, 5 MILIOANE DE EUROI PENTRU CA TU SA FACI O SALA DE NUNTI SI SA RETURNEZI VREO 50 000 DE EUROI PE AN...CINE ESTE TOLOMAC SA CREADA ABUREALA ASTA... DA CU CRAIOVA CE AI AVUT MITICA ? PARCA ZICEAI CA ESTI OLTEAN ?..TOTI SUPORTERII STIINTEI CRAIOVA ASTEAPTA JUSTITIE PENTRU CRAIOVA , DREPATE PENTRU CRAIOVA ......

ceaces
ceaces  •  31 Iulie 2013, 09:03
Postat de dreamer123 pe 31 Iulie 2013, 01:35

oare cand mai promoveaza ?

cand or veni martienii pe pamant

viorescu
viorescu  •  31 Iulie 2013, 07:25

Nu e nici o intimplare. Au dat chix manelistii privati si acum trec la planul B, se intorc la banul public ca-i mai sanatos - nu te baga-n belele indiferent ce prostii faci. Si uite-asa ajungem la un nou model de capitalism, original bineinteles, made in romania adica: "capitalistii" alesi prin vot!!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează