INTERNATIONAL  »  CM 2014  »  TURCIA - OLANDA 0-2

Infernul: manual de utilizare! » Turcii au creat o atmosferă colosală pe Şukru Saracoglu, dar olandezii au rezistat presiunii

50.000 de steguleţe au fluturat ameninţător pe arena lui Fenerbahce la începutul meciului
50.000 de steguleţe au fluturat ameninţător pe arena lui Fenerbahce la începutul meciului

Articol de - Publicat miercuri, 16 octombrie 2013 00:00 / Actualizat marti, 15 octombrie 2013 23:42

Vreme de 90 de minute, suporterii Semilunii au scris definiţia vacarmului. I-au împins de la spate pe ai lor, i-au fluierat înfiorător pe olandezi. Totul pentru visul biletelor către Rio!

Mai întîi simţi că aerul devine tot mai fierbinte. Cu fiecare pas pe care-l faci înainte, cu fiecare val pe care-l sparge şalupa spre Kadîkoy, senzaţia de sufocare devine tot mai pregnantă.

Roşul din faţa ochilor te orbeşte, murmurul înfundat se transformă într-un vuiet indescriptibil, un şarpe luminos urcă nervos micile coline spre crater, iar tobele bat ameţitor din toate părţile, suficient cît să-ţi întrebe creierii dacă au chef să se mute din capul tău. Şi, parcă dintr-odată, nimerişti fix în mijlocul vulcanului în erupţie. Şukru Saracoglu!

Aici, în partea asiatică a Istanbulului, Infernul e la el acasă, iar 50.000 de oameni sînt gata să mănînce de vii suflete de olandez! Zeci de mii de steaguri flutură în aer cu un ceas înainte de startul ciocnirii, iar cînd trupa lui Van Gaal iese la recunoaşterea terenului, tribunele sînt la un pas să se surpe!

Ia-o-n vinclu de la Wesley!
Un vacarm fără margini se abate asupra lui Robben şi compania, dar băieţii portocalii par mai degrabă amuzaţi de ostilitatea roşie. Au biletele pentru Rio în buzunar, ce rost are să se consume! Sneijder şi Van Persie fac spectacol deja pe teren, Wesley aranjează o minge în vinclu, aşa, ca să arate doar dintr-o execuţie cine e jupînul!

Show-ul merge însă mai departe, muzica sacadată întreţine deja ritmul fluierăturilor, iar cînd începe treaba, 30 de secunde cu mingea la picior pentru batavi devin o condamnare la moarte pentru timpanele şubrede!

Secunda de tăcere
Peluzele îşi pasează tonul şi refrenul, dar o fracţiune de neatenţie pe gazon e suficientă pentru un şoc teribil: Robben pune mingea în plasă, se face 0-1, tăcerea durează însă doar cît ai clipi, căci hărmălaia o ia de la capăt.

De acum încolo, nici nu mai contează ce se întîmplă. Fanii au luat nota 10 plus, şi-au făcut oricum datoria şi, indiferent de final, Arda Turan şi colegii li se vor aşeza în genunchi a mulţumire!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
stelist1986
stelist1986  •  16 Octombrie 2013, 10:48

Cand am pierdut la europene cu ei , toti au sarit la gatul lui Piturca. Olanda nu e usor de batut nici cand joaca relaxata. N-a mai contat ca Piturca ne-a calificat la europene, ca am fost in grupa cu campioana mondiala, vicecampioana mondiala cu care am iesit neinvinsi.

alexiss79
alexiss79  •  16 Octombrie 2013, 10:05

se spune ca turcii au un stil de viata balcanic, adica contrar celui occidental......de multe ori este folosit acest termen pentru a descrie o mentalitate mai putin evoluata, mai putin civilizata, mai inferioara. Si noi, Romanii ne numim balcanici, asimiland tot odata aceste calitati cu termenul.... Insa e complet gresit. Teoria asta cu " balcanisme " devine una de polemica, cand vezi ca desi dezamagiti de prestatia echipei lor in aceste calificari, merg sa isi sustina nationala neconditionat, in vreme ce la noi intr-un meci decisiv jucam cu stadionul apropae gol......

Vezi toate comentariile (2)
Comentează