Articol de Daniel Nanu - Publicat miercuri, 20 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat marti, 19 noiembrie 2013 23:31
Printre amintiri legate de momente memorabile de la calificările pentru Euro '84 şi CM '94, returul cu grecii a însemnat o luptă permanentă cu speranţa obţinerii biletelor pentru Rio
Pe "Mihai Bravu" se înaintează greu. Bară la bară, indiferent despre ce mijloc de transport vorbim. Jeep-urile se tîrîie în căutarea unui loc de parcare care nu apare. Hai, c-am început să scriu în versuri! La metrou, la "Muncii", agenţii de pază dirijează circulaţia. Pe cea a oamenilor, că maşinile sînt într-o aglomeraţia greu de ordonat. Prin stînga, pe lîngă "Million Dollars", cîrciuma lui Tamaş şi Semeghin, hai noroc!, e mai multă lume.
Ceaţă ca-n '93
Se lasă ceaţa. Îmi vine în minte meciul cu Belgia din 1993, cel dinaintea serii magice de la Cardiff. Stadionul din Ghencea s-a scăldat atunci în ceaţa de afară şi în fumigenele din interior.
La un moment dat, arbitrul a vrut să oprească meciul, la 1-0 pentru noi. S-a dat cu tunuri de apă în tribune, iar Cristi Bivolaru, pe atunci secretar general adjunct al FRF, pe probleme internaţionale, l-a implorat pe "fluieraş" să continue.
Nea Puiu în transă
Intru la zona VIP mai mult din întîmplare. Mîncare şi băutură din belşug, dar aproape nimeni nu se atinge. George Ilinca, fostul patron al Craiovei, discută cu un alt om de afaceri. "Viorel Grigore", se prezintă cel din urmă. Nici unul, nici altul n-au chef de bufetul rece.
Se vorbeşte despre Rio. Trec Ponta şi Dan Şova. Prim-ministrul cu tricoul naţionalei pe el, Şova la costum. Plus mulţi alţii. Anghel Iordănescu e în transă, ca de obicei. "Poate sărbătorim după meci!". Poate, nea Puiu!
Ca la război
Se cîntă imnul lor. 55.000 de oameni fluieră. Asta e! La război, ca la război. Din înaltul peluzei la care am atacat în prima repriză coboară un uriaş drapel tricolor. Pe lîngă cele 55.000 de steguleţe de pe scaune, pare mic.
În 1983, la meciul memorabil cu Italia, lui Cristian Ţopescu i s-a dat legătura spre dupa-amiază, cu cîteva ore înainte de joc. Era o emisiune de sîmbătă, "De la A la infinit" sau "Mozaic cultural-artistic-sportiv", cam aşa ceva. Ţopescu a vorbit cu un "23 August" full în spinare.
Apoi, seara, cînd s-a intonat "Trei culori cunosc pe lume", Ţopescu a dat ţării de veste că "la Bucureşti, 80.000 de oameni îşi cîntă imnul". A fost, pe timpurile acelea amare, un moment de mîndrie.
Cînd Chiricheş îşi muşcă masca
Aseară, 55.000 de oameni şi-au cîntat imnul, apoi au repetat două cuvinte. "Rooo-mâ-niiii-aaaa, Rooo-mâ-niiii-aaaa, Ole, Oleee, Oleee!", ca un bebeluş plin de voinţă şi de patriotism.
Am început bine, dar am ars repede. Prea multă ardoare, am avut impresia că, la imn, Chiricheş îşi muşca masca, iar grecii prea mult calm. Poate de la după-amiezile petrecute de strămoşii lor la cafea, uzo şi sirtaki. Şi la masa presei, după forcingul nostru de start, jurnaliştii greci erau insensibili. Parcă sorbeau un uzo din priviri!
Pumnalul lui Mitroglou
De cînd Tătăruşanu a scos şutul lui Holebas a început să-mi fie frică. Grecii din peluză strigau "He-llas, He-llas". Şi ăsta a fost alt semn rău, cînd 2.000 de fani ai lor au dominat inimile noastre. Peste 6 minute de la ocazia lui Holebas, a venit golul lui Mitroglou. Sorry, pumnalul lui Mitroglou, înfipt în inimile şi amintirile noastre.
)
)
)
)
)
)
)
