Articol de Justin Gafiuc, Răzvan Luţac - Publicat joi, 23 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 22 ianuarie 2014 22:22
Johan Versluis e şeful companiei off-shore care ar fi manipulat şapte dintre transferurile ciudate reclamate de procurori. El a servit ieri replica şocantă atunci cînd instanţa l-a întrebat ”Credeţi în Dumnezeu?” pentru a-l invita să depună jurămîntul. A ocolit toate întrebările judecătorilor şi procurorului. Al doilea personaj audiat a fost Gonzalo Anton, fost preşedinte la Alaves.
Sextetul Becali I. - Becali V. - Popescu - Borcea - Neţoiu - Copos se uită cu atenţie în colţul din stînga al imensei săli de la Curtea de Apel. La început, privirea li se pierde spre înaltul încăperii, în aşteptarea unei legături video externe.
Dar cînd monitorul cu tub catodic, gri, începe să pîlpîie lîngă completul de judecată, ochii se lipesc de figurile indivizilor care se aşează la pupitru de partea cealaltă a micului ecran.
Audieri în capătul Europei
Sîntem la termenul cu numărul 64 din " Dosarul Transferurilor", dar audierea a doi martori-cheie, la mii de kilometri distanţă, transformă şedinţa într-o reprezentaţie inedită chiar şi pentru inculpaţii cu sufletul cît un purice.
Urmează să fie ascultate depoziţiile lui Gonzalo Anton, fost preşedinte la Alaves, şi Johan Versluis, şeful companiei off-shore implicată în şapte dintre transferurile cercetate de procurorii români (Ganea, Codrea, Cernat, Mara, Sînmărtean, Alexa, Mihalcea).
Mărturie prin traducător
În bănci, Giovanni îşi sprijină palmele şi bărbia pe spătarul canapelei avocaţilor, iar Borcea nu-şi poate ascunde agitaţia sub impecabilul costum de instanţă. Îşi frămîntă continuu unghiile şi ciuleşte urechile, în timp ce, pe rîndul vecin, Copos mimează relaxarea, butonînd febril pe telefonul mobil.
"Credeţi în Dumnezeu?", e prima temă pe care preşedinta completului, Anca Alexandrescu, o ridică spaniolului, iar interpreta postată la microfonul din mijlocul sălii îşi începe astfel misiunea între Bucureşti şi Madrid. Sensul e de a-l invita pe senhor Gonzalo să jure conform legii româneşti, după care urmează tirul întrebărilor legate de transferurile lui Contra şi Mara la Alaves.
Contra, povestea a trei sume
Dinspre Peninsula Iberică, vocile se aud difuz în staţia de amplificare, abia se disting sumele rostite de spaniol: "Parcă 240 de milioane de pesetas la Contra şi 40 sau 70 de milioane la Mara, nu mai ştiu exact, a trecut mult timp".
Uups, la "Guriţă" ar fi circa 1,92 milioane de dolari, Dinamo a declarat 800.000 USD, DNA merge pe 1,81 milioane USD, distracţia se înteţeşte!
Giovanni face show în spaniolă
Fraţii Becali sînt scoşi la înaintare de complet pentru ca Gonzalo să-l identifice vizual pe agentul cu care a negociat. "Domnul în costum!", indică martorul spre Victor, moment în care Giovanni se înfoaie, contrariat: "E o confuzie! Fratele meu nu ştie spaniolă!".
Şi apucă să dialogheze brusc cu bărbatul de pe ecran, în limba lui Cervantes, spre stupefacţia instanţei. "Vă rog să încetaţi imediat, domnule Becali!", îi taie aplombul judecătoarea Alexandrescu, invitîndu-i la loc în sală pe impresarii nedumeriţi.
Vreme de aproape un ceas, curg detalii tehnice, amintiri confuze şi replici avocaţiale, după care inculpaţii şi procurorul sînt la fel de încîntaţi. De bună seamă, fiecare are în cap alt motiv, iar următorul personaj, Johan Versluis, e aşteptat cu aceeşi încordare ca şi la spaniol.
"Doamna judecătoare să nu mai vorbească peste mine!"
"Credeţi în Dumnezeu?", se repetă întrebarea formală dinspre Bucureşti. Se aştern două secunde de tăcere, după care o replică uluieşte completul: "Nu vă priveşte?!". Bum!
Olandezul joacă tare, "nu-mi aduc aminte ce am scris în declaraţia din urmă cu cîţiva ani, dar probabil că am spus adevărul, nu obişnuiesc să mint", "ar fi bine dacă doamna judecătoare de la Bucureşti n-ar mai vorbi peste mine ca să ne înţelegem!".
Lasă impresia că ia peste picior completul de la Curtea de Apel, preşedinta contraatacă: "Vă rog să răspundeţi clar la întrebări, nu-mi replicaţi cu altă întrebare, înţelegeţi care e raportul?!".
Mister "Nu"
Versluis se conformează, dar depoziţia sa de o oră e un şir interminabil de negaţii: "Nu-i cunosc pe fraţii Becali, Borcea, Stoica, Popescu, Pădureanu", "Nu-mi amintesc", "Nu ştiu", "N-am auzit", "Nu cred". Personajele vizate sînt parcă îngheţate în bănci! Cum ar fi ca instanţa să poată citi fix acum ce le trece prin gînd despre transferurile acestea bizare bărbaţilor puşi faţă în faţă pe axa Bucureşti - Rotterdam?!
Monitorul se stinge însă înainte de a se petrece o minune, videoconferinţa s-a încheiat, iar preşedinta completului poate ar trebui să pornească următoarele audieri cu o întrebare adaptată: "Voi chiar credeţi în fotbalul românesc?".
"Să le atrageţi atenţia celor de la GSP!" ;-)
După audierile de la Madrid şi Rotterdam, instanţa i-a invitat la cuvînt pe inculpaţi. George Copos a fost primul venit la pupitru. Iar în depoziţia sa, a explicat la un moment dat că "vreme de 21 de ani am fost acţionar majoritar la Rapid, nu patron". Zîmbind, preşedinta completului i-a oferit însă o replică relaxată: "Să le atrageţi atenţia celor de la GSP, că ei vă spun aşa!".
29 martie e următorul termen fixat de instanţă: urmează să mai fie audiaţi MM Stoica, Pădureanu, Giovanni Becali, Borcea
"Îmi aduc aminte că am negociat transferurile lui Contra şi Mara cu un impresar care vorbea bine limba spaniolă şi era foarte glumeţ" (Gonzalo Anton, fost preşedinte Alaves)
"Nu ştiu ce este un memorandum. Nu am probleme de sănătate care să-mi afecteze memoria" (Johan Versluis, avocat olandez)
"Doamna judecător, este evident că inculpaţii şi avocaţii lor vor să cîştige timp pentru a intra după 1 februarie sub efectele noului Cod Penal în ideea de a obţine eventuale avantaje de pe urma legii" (procurorul DNA)
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”