SPORTURI  »  TENIS  »  TENIS

Interviu GSP.RO Florin Mergea are obiective importante în 2014: "Vrem să ajungem la Turneul Campionilor"

foto: royalguardopen.cl
foto: royalguardopen.cl

Articol de - Publicat marti, 11 februarie 2014 00:00 / Actualizat marti, 11 februarie 2014 17:35

Florin Mergea, 29 de ani, a cîştigat la sfîrşitul săptămînii trecute primul turneu din 2014 alături de noul partener Oliver Marach în Chile, la Vina del Mar.

Mergea şi Marach au eliminat şi două perechi cotate mai bine, pe spaniolii Granollers şi Lopez în semifinale, cîştigători la Turneul Campionilor din 2012, iar în finală pe Cabal şi Farah.

Florin Mergea a ajuns şi pe locul 48 la dublu după victoria de la Vina del Mar, cel mai bun din carieră, dar nu se opreşte aici şi vrea să ajungă chiar între primii 20 de jucători din lume.

GSP.RO a stat de vorbă cu Florin Mergea după competiţia din Chile, al doilea turneu ATP cîştigat de jucătorul român după cel din finalul sezonului trecut, la Viena, alături de cehul Rosol.

- Florin, felicitări pentru turneu. Cît de greu a fost?
- Uşor cu siguranţă nu a fost mai ales că am jucat cu "dubluri" foarte bune, iar în semifinale chiar cu Granollers şi Lopez, principalii favoriţi. Sîntem foarte fericiţi că am reuşit să trecem şi să cîştigăm primul turneu împreună atît de devreme. Am muncit foarte mult pentru asta şi vom munci în continuare la fel de mult.

- În primul tur aţi salvat două mingi de meci. De fiecare dată ai lovit decisiv cu forehandul, cum gîndeşti în astfel de momente?
- Sînt momente foarte importante într-un joc de tenis, iar în astfel de situaţii nu mă gîndesc la scor, pur şi simplu fac ce simt, iau punctul respectiv ca pe orice alt punct din meci.

- Joci de puţin timp împreună cu Marach, cum te înţelegi cu el?
- Foarte, foarte bine, ne completăm în teren. Avem stiluri de joc asemănătoare, putem să jucăm orice şi asta ne face destul de periculoşi pentru multe echipe.

- Să înţelegem că aveţi aşteptări mari pentru acest an?
- Luăm totul pas cu pas, important este să ajungem cît mai sus în clasament, asta ne dorim în acest moment. De ce să nu ajungem şi la Turneul Campionilor la sfîrşitul anului? Normal că ne gîndim şi ne dorim să ne calificăm acolo.

Participă la Buenos Aires
Florin Mergea şi Oliver Marach participă în această săptămînă la turneul de la Buenos Aires unde sînt favoriţi 3. Dacă se confirmă calculele hîrtiei, cei doi îi pot întîlni din nou pe spaniolii Granollers şi Lopez în semifinalele competiţiei.

Mergea a fost fabulos la juniori
Chiar dacă la seniori încă nu a confirmat, cariera lui Florin Mergea la juniori a fost extraordinară, ajungînd pe locul 1 la dublu şi pe 2 la simplu. A cîştigat şi 3 turnee de Mare Şlem, la simplu în 2003, iar la dublu în 2002 şi în 2003 alături de Horia Tecău. Mai mult, a mai jucat o finală la simplu la Australian Open în 2003 şi a acces de două ori în ultimul act la dublu, tot cu Tecău, în 2002 şi în 2003.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (1)
merace
merace  •  12 Februarie 2014, 00:14

Bravo, baieti! Mult succes! Sa va vedem la Turneul Campionilor. Ca sa reusiti asta, cel mai bine nu cititi presa sportiva. Ei au dezbateri de facut multe, pentru rating, dar prea putina sustinere reala pentru sportivi... :D

Vezi toate comentariile (1)
Comentează