Articol de GSP - Publicat marti, 18 februarie 2014 00:00 / Actualizat marti, 18 februarie 2014 18:28
UPDATE ora 18:21 / Plecări în masă şi la nivelul lotului de jucători! După Vîtcă, alţi trei fotbalişti ar fi reuşit să evadeze din Bănie. Este vorba de Acka, Mitici şi Cosici, care ar fi fost declaraţi liberi de Comisii din cauza restanţelor salariale, anunţă Fanatik.
Frăsineanu, Dorel Stoica, Claudiu Bălan, Mîrzeanu şi Vasile Gheorghe şi-ar fi depus şi ei memorii să devină liberi!
______
Adrian Mititelu nu mai este susţinut de nimeni. După ce a pierdut şi dreptul de a evolua pe "Ion Oblemenco", patronul Universităţii a mai primit o lovitură. Craiova pare tot mai aproape de faliment, decît de redresare.

Mititelu a anunţat că nici Marin Condescu, omul care i s-a alăturat acum 3 săptămîni, nu mai face parte din stafful echipei oltene. Mai mult, finanţatorul Ştiinţei susţine că Marin Condescu a adus numai haos la Craiova:
"Nu am mai discutat cu el la telefon de cînd a plecat de la mine din birou, de duminică! Condescu m-a lăsat cu ochii în soare.
După ce am negociat vreo şapte ore la mine în birou cu el, i-am semnat şi contractul că se poate alătura Craiovei cu asociaţia suporterilor, sub pretextul că pleacă la Severin cu cîteva probleme personale, m-a lăsat pe mine şi pe Vranjkovici şi încă două persoane în birou şi nu a mai dat vreun semn de viaţă!
Nu am vrut să dau crezare zvonurilor, dar eu lui Condescu i-am făcut toate poftele doar ca el să vină la Craiova şi să investească cu sponsorii pe care a zis că-i aduce la echipă. Din păcate cît a fost prezent la Craiova, domul Condescu a adus numai haos, atît în rîndul suporterilor, cît şi în rîndul jucătirilor, cărora personal le-a spus că-şi primesc salariile. De unde?", a spus Mititelu pentru Fanatik.
Jucătorii au început să plece, amicalele pică
Folosind ca pretext problema stadionului, Mititelu prevesteşte practic o nouă dispariţie a echipei din fotbal. Patronul oltean a spus că pînă cînd problema "Ion Oblemenco" nu i se va soluţiona favorabil, echipa renunţă la antrenamente şi meciuri. Jucătorii au început deja să plece, cazul Cosmin Vîtcă ajuns deja la Gaz Metan, iar amicalele sînt anulate. Programat duminică, jocul-test cu Rapid în Giuleşti nu se mai joacă.
"Nu avem pregătire şi ne făceam de rîs acolo. Băieţii nu s-au antrenat de două zile. Sîntem într-o situaţie extrem de grea, pur şi simplu nu avem unde să ne antrenăm", a anunţat Mititelu, conform Mediafax.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat