Articol de Diana Neacşu - Publicat miercuri, 26 februarie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 26 februarie 2014 11:35
Considerat o mare speranţă a Universităţii Craiova, Dragoş Firţulescu încearcă să-şi relanseze cariera la Kaposvari Rakoczi, în prima ligă din Ungaria, unde este antrenat de Tibor Selymeş. Mijlocaşul de 24 ani a explicat pentru GSP.RO şi de ce nu a vrut să meargă la CS U Craiova, echipă care l-a dorit în iarnă.
-Dragoş, cum ai ajuns să joci în Ungaria?
-Impresarul meu, Mihai Joiţa a venit cu oferta. Tot el mi-a adus şi singura ofertă concretă din Franţa cînd jucam la Universitatea, dar clubul a cerut atunci pe mine de trei ori mai mult. În fine...Acum am renunţat la 6000 de euro pentru a primi actele de la UTA, ultima echipă la care am jucat în România. Am devenit liber şi apoi am semnat cu Kaposvari.
-Cum e acolo, cum te înţelegi cu domnul Selymeş?
-Am găsit condiţii foarte bune aici. Oamenii sunt foarte profesionişti, mai ales staff-ul tehnic, iar domnul Selymeş e un antrenor care îmi place foarte mult. Vreau să ne îndeplinim obiectivul, să ne menţinem în prima ligă. Avem 8 puncte de recuperat în 13 etape. Am avut multe ghinioane în carieră şi vreau să profit de şansa pe care o am acum. Ştiu să preţuiesc ce mi se oferă, pentru că în ultimul timp m-am maturizat foarte mult.
-În ce sens spui că te-ai maturizat?
-Şi fotbalistic vorbind, dar mai ales ca om. Am învăţat să apreciez mai mult şansele care mi se oferă şi vreau să dau totul pentru a avea continuitate în fotbal. Asta mi-a lipsit pînă acum. Consider că am ajuns la vîrsta la care trebuie să mă realizez pe plan familiar. Acum sunt sigur că am găsit şi persoana potrivită şi îmi doresc foarte mult şi un copil.
-Ai fost dorit de Universitatea după ce s-a reînfiinţat echipa?
-Da, am primit un telefon din partea echipei lui Mititelu. Dar am şi eu 24 de ani şi am considerat că acolo nu pot să mă realizez. Sincer îţi spun, iubesc clubul, dar era timpul să mă mai gîndesc şi la mine. În trecut n-am ştiut să fac asta şi eu am ieşit în pierdere. Eu am fost loial Craiovei, cum am fost şi celor de la UTA cît am jucat acolo. Am aşteptat pînă în ultima clipă la Craiova. Dar am văzut că nu se mai poate, pentru că era o persoană care nu prezenta pic de încredere şi sţie toată lumea ce a fost acolo!
-Dar de CSU ce poţi să spui? S-a scris că ai fost şi în atenţia lor.
-Am auzit şi eu din diferite surse că am fost dorit şi de echipa Primăriei. Au fost diferite discuţii, dar au decis să nu mă mai oferteze pentru că eu am declarat că nu e echipa adevărată a Craiovei. Dar eu am trăit cu Universitatea din copilărie, mă gîndeam că vom avea meci direct cu ei, sunt oltean drăcos şi am avut ambiţie! Nu cred că sunt de condamnat pentru ce am spus despre CS U.
-Ce planuri ai cu noua ta echipă?
-Să ne salvăm de la retrogradare în primul rînd. Vreau să mă pregătesc şi să gestionez cum trebuie şansa asta. Aici am toate condiţiile pentru a porni către peformanţă, pentru a-mi relansa cariera şi nu vreau să mă fac de ruşine! Am ajuns pe mîini bune şi acum totul depinde de mine.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat