Articol de GSP - Publicat duminica, 23 martie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 23 martie 2014 02:21
Ploieştenii şi-au creat ocazii doar în finalul meciului, toate ratate, iar Lucescu junior bifează al doilea meci consecutiv pe banca Petrolului fără victorie.
Se spune că mîna unui antrenor se vede la o echipă abia după două-trei luni de la preluarea ei. Pentru Răzvan Lucescu timpul trece mult mai repede şi odată intrată pe mîna lui, trupa din Ploieşti s-a transformat imediat. Dintr-o formaţie exclusiv ofensivă, care avea nenumărate ocazii pe meci, într-o formaţie care deocamdată plictiseşte.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Zicu penibil
E drept, meciul s-a disputat pe un gazon aproape imposibil, numai că atunci cînd ai în teren jucători precum Albin, Teixeira, Tamuz, Walter Fernandez, Guilherme, Alcenat pretenţiile sînt mari.
A mai fost în primul "11" şi Ianis Zicu, numai că febleţea lui Lucescu nu doar că e o umbră a celui care cîştiga titlul de golgeter în tricoul lui Poli în 2011, dar aseară, kilogramele în plus pe care le are i-au scos la suprafaţă toate slăbiciunile: a fost lent, indolent şi lipsit de idei, mai ales la faza în care Albin i-a pus pe tavă o minge de gol, însă un dribling în plus a stricat faza (49).
Zicu a sfîrşit fiind schimbat, dar chiar şi aşa, faţa Petrolului nu s-a modificat sensibil. Meciul a continuat să curgă urît. Fără faze de poartă, cu multe inexactităţi şi cu puţin fotbal. Chiajna n-a îndrăznit şi nici nu şi-a dorit mai mult de un punct, în timp ce Petrolul a împrumutat mult prea repede şi mult prea mult din stilul defensiv al noului său antrenor.
Ocazii Priso, Geraldo, Albin
Petrolul şi-a adus aminte că e o candidată la titlu abia în ultimele minute. Albin, cel mai bun petrolist aseară, a creat o pasă perfectă pentru Priso, dar camerunezul, la fel ca şi în derby-ul cu Astra, chiar din aceeaşi poziţie, a tras la fel de prost ca şi acum o săptămînă (80). La 20 de secunde, Wellington l-a pus în fund pe Manasse, a centrat bine pentru Serediuc, însă finalizarea l-a trădat.
În prelungiri, alte două situaţii mari: Geraldo a trimis spectaculos, din semifoarfecă, puţin alături, după care Albin a tras la 10 centimetri de bară din poziţie bună. S-a terminat 0-0, Răzvan Lucescu îşi amînă primul succes pe banca "lupilor" şi îl aşteaptă două confruntări de capă şi spadă, ambele acasă: miercuri cu Astra, în Cupă, duminica viitoare cu Dinamo, în campionat.
1-3 a fost raportul ocaziilor de gol în meciul de aseară, toate aceste situaţii de poartă fiind apărute în ultimele 10 minute
40% din meciurile pe care Petrolul le-a disputat în acest campionat cu Contra pe bancă, 9 din 22, s-au terminat la egalitate
100% din meciurile pe care Petrolul le-a jucat cu Răzvan Lucescu antrenor, două din două, s-au terminat egal
Şumudică, declaraţii fabuloase după meci, la Digi
- "Ionuţ Chirilă m-a acuzat că i-am furat maşina. Îi răspund acum. Am două variante, să o aleagă pe care vrea el. Prima: am găsit şapte perechi de pantofi pe care le-a uitat în portbagaj, să vină să le ia că vine Paştele şi le poate vinde uşor. A doua: maşina de care vorbeşte că era superperformantă se află în service, că a făcut accident acum cîteva etape cu autocarul Stelei"
- "Ştiţi care e cea mai mare realizare din acest meci? Că i-am auzit pe suporterii Petrolului strigînd în final, către echipa lor, «Jucaţi fotbal!»"
- "Fanii Petrolului au strigat «Şumudică o are mică?». A devenit deja un şlagăr, aş fi vrut să le demonstrez, dar nu-mi stă în caracter, că n-au dreptate şi că sînt foarte dotat. Ăsta e şarmul meu"
- "N-am pierdut şi am reuşit să mă ţin de cuvînt faţă de domnul Dinu Gheorghe. I-am promis, am vorbit vineri seară, că o să-l încurc pe Răzvan Lucescu şi uite că am reuşit!"
- "Petrolul a avut un 11 plin de vedete, numai străini plus Zicu şi cu toate astea le-am făcut faţă, asta e o performanţă adevărată"
Ce a spus Răzvan Lucescu după meci:
- "Marius Şumudică a spus că i-a promis lui Dinu Gheorghe că mă încurcă? Şi eu ce să zic? Cred că un antrenor trebuie să joace pentru propriul interes, nu pentru altceva sau altcineva"
- "A fost un joc de luptă, pe un teren care nu ne-a permis să construim şi nici să jucăm repede. Din acest motiv ne-a fost greu să trecem de cele două linii pe care s-a apărat Chiajna"
- "Am dat peste un adversar agresiv, bine organizat şi i-am avertizat pe jucătorii mei că vom avea puţine şanse de gol şi că trebuie să marcăm la prima oportunitate. N-am făcut-o, n-am cîştigat"
- "Am început în 4-2-3-1, dar n-am reuşit să desfacem Chiajna, am încercat pe final şi în 4-4-2, cu doi atacanţi care să creeze presiune pe cei doi stoperi ai Chiajnei. Aşa s-au născut şi ocaziile pe care le-am avut, dar nu am băgat mingea în poartă. Rezultatul ne dezamăgeşte"
ALTE ŞTIRI DE LA MECI:
Teixeira, out cu Dinamo
La meciul de aseară, Lucescu nu s-a putut baza pe Mutu şi De Lucas, accidentaţi, dar nici pe Hoban, suspendat. Şi pentru runda următoare va avea un indisponibil. E vorba de Filipe Teixeira, care ieri a încasat cel de-al 4-lea cartonaş galben al sezonului şi va fi suspendat pentru derby-ul cu Dinamo, programat la Ploieşti duminica viitoare.
Florin Marin a spionat Petrolul
La doar cîteva ore după ce a fost instalat ca "principal" la Astra, Florin Marin a mers la Chiajna pentru a vedea Petrolul, împotriva căreia va debuta miercuri, în turul semifinalelor Cupei României. La final, tehnicianul a oferit un interviu pentru Dolce Sport: "Am acceptat cu multă plăcere propunerea domnului Niculae, duminică voi conduce primul antrenament. Îi mulţumesc domnului Piţurcă pentru că a fost de acord să plec de la Federaţie, am lucrat foarte bine cu el. Petrolul? E o echipă foarte bună, care poate să pună probleme oricui, semifinala e deschisă oricărui rezultat".