SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA EHF / HC SPORTA HLOHOVEC - HCM CONSTANŢA 25-27

Handbaliştii de la HCM Constanţa au început pregătirea pentru meciul cu Chambery: "Va fi pe viaţă şi pe moarte!"

George Buricea a marcat 16 goluri pentru HCM în ediţia actuală a Cupei EHF // Foto: Marian Muscalu (Telegraf Constanţa)
George Buricea a marcat 16 goluri pentru HCM în ediţia actuală a Cupei EHF // Foto: Marian Muscalu (Telegraf Constanţa)

Articol de - Publicat luni, 24 martie 2014 00:00 / Actualizat luni, 24 martie 2014 00:11

George Buricea crede că meciul contra francezilor de la Chambery, decisiv pentru calificare, se va juca duminică, la Constanţa, într-o atmosferă formidabilă.

La capătul unei partide tensionate, în care a fost condusă şi la cinci goluri diferenţă, HCM Constanţa a cîştigat în fieful slovacilor de la Sporta Hlohovec, cu 27-25, şi are şanse mari să se califice în sferturile de finală ale Cupei EHF. Unul dintre jucătorii decisivi în Slovacia a fost George Buricea, care a marcat de şase ori, trecîndu-şi în cont inclusiv golul care a pecetluit victoria.

Extrema stînga a campioanei României este convins că HCM va învinge principala contracandidată la locul secund al Grupei D, Chambery Savoie, în partida programată duminică, la Constanţa, şi va accede în faza următoare a competiţiei.

- George, o victorie importantă, dar obţinută cu multe emoţii.
- A fost foarte greu, dar ne aşteptam să fie aşa, pentru că slovacii nu aveau nimic de pierdut şi au jucat fără presiune. Am început foarte slab şi ne-au surprins cu o apărare agresivă. Cred că a fost cea mai slabă repriză pe care am făcut-o în cupele europene în acest sezon. Ne-am revenit însă după pauză, cînd ne-am apărat mult mai bine, ne-a ajutat şi Popescu, şi am marcat uşor pe contraatac.

- Ai marcat două goluri cu poarta goală.
- Da, slovacii au scos portarul pentru a avea superioritate în ofensivă şi am profitat. Popescu mi-a pasat imediat şi am marcat de la centrul terenului în poarta goală, pentru că gazdele nu apucaseră să facă schimbarea. Am înscris şi ultimul gol, cînd diferenţa era minimă. Am ţinut mingea cît mai mult, iar în ultimele secunde am ales să arunc la poartă. Era vital să cîştigăm, pentru că altfel nu aveam nici o şansă să mergem în sferturi, chiar şi în cazul unui succes cu Chambery.

- Cît de greu va fi duelul cu Chambery?
- Pe viaţă şi pe moarte. Va fi cu totul altfel decît în tur, pentru că francezii au la dispoziţie unul dintre jucătorii de bază, centrul bosniac Edin Basici, care nu a jucat la Chambery, din cauza unei accidentări. Am văzut că şi-a revenit şi a marcat de opt ori în egalul cu Fuchse. S-ar putea să ne ajute şi un egal, dar jucăm doar cu gîndul la victorie. Ştiu că sala ne va ajuta şi sper că îi vom răsplăti pe fani cu o victorie. Calificarea în sferturi ar reprezenta o mare performanţă, mai ales că grupa noastră a fost de nivelul Ligii Campionilor. Obiectivul rămîne însă accederea în Final Four.

Calcule pentru calificare
Conform regulamentului, Fuchse Berlin, care şi-a asigurat deja primul loc în Grupa D, va merge direct în Final Four, oraşul german urmînd să găzduiască întrecerea.

În aceste condiţii, pe lîngă celelalte trei cîştigătoarea de grupe, vor mai accede în faza sferturilor doar cele mai bune trei echipe clasate pe locul secund. În cazul unui succes cu Chambery, HCM Constanţa ar acumula 8 puncte şi ar avea şanse mari să depăşească echipa aflată pe locul secund în Grupa A.

"Primele două clasate în Grupa A, Lugi HF şi Csurgoi, au 7, respectiv 6 puncte, dar joacă ambele în deplasare împotriva spaniolilor de la Ademar Leon, respectiv germanilor de la Hannover. Îmi este greu să cred că ambele vor învinge, dar, şi dacă s-ar întîmpla aşa ceva, stăm mai bine la golaveraj. În funcţie de jocul rezultatelor, am putea intra în sferturi şi cu un egal", a mai spus Buricea.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Am închis telefonul tocmai ca să nu ajungă la mine” » Edi Iordănescu a explicat motivele plecării de la echipa națională: „Au fost momente grele!”
Nationala
„Am închis telefonul tocmai ca să nu ajungă la mine” » Edi Iordănescu a explicat motivele plecării de la echipa națională: „Au fost momente grele!”
Lovitură financiară pentru FCSB! S-a aflat clubul care a început negocierile pentru transferul lui Darius Olaru
Superliga
Lovitură financiară pentru FCSB! S-a aflat clubul care a început negocierile pentru transferul lui Darius Olaru
Au apărut imaginile pe care PAOK și Răzvan Lucescu le voiau blocate! Scene șocante: antrenorul român sare la fanii adverși
Campionate
Au apărut imaginile pe care PAOK și Răzvan Lucescu le voiau blocate! Scene șocante: antrenorul român sare la fanii adverși

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează