Articol de GSP - Publicat sambata, 29 martie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 29 martie 2014 15:59
Reprezentanţii postului de televiziune CNN şi-au cerut scuze după ce au publicat din greşeală pe platforma Twitter informaţia falsă potrivit căreia legendarul brazilian Pele, unul dintre cei mai mari fotbalişti din lume, a murit, anunţă Mediafax.
Un angajat al emisiunii "New Day" a scris, vineri dimineaţă, într-un mesaj publicat pe platforma Twitter, că legenda fotbalului brazilian Pele a murit "la vârsta de 74 de ani". Mesajul era însoţit şi de o fotografie alb-negru a fostului fotbalist, care, în realitate, are 73 de ani.
Mesajul a fost şters imediat ce reprezentanţii televiziunii CNN şi-au dat seama că această informaţie este falsă.
Purtătorul de cuvânt al lui Pele a declarat, pentru CNN, că acesta este "în viaţă şi se simte foarte bine".
Ulterior, pe contul de Twitter al emisiunii "New Day" a fost publicat următorul mesaj: "Am şters un mesaj eronat de mai devreme, pe acest subiect. Regretăm eroarea şi le mulţumim celor care ne urmăresc pentru feedback".
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul