Articol de GSP - Publicat sambata, 03 mai 2014 00:00 / Actualizat sambata, 03 mai 2014 18:08
ASA Tîrgu Mureş a zdrobit-o pe CS U Craiova pe teren propriu, scor 4-1 şi a urcat pe primul loc în clasamentul seriei a 2-a. Ardelenii sînt neînvinşi în duelurile împotriva lui CS U.
Amauri Morais a deschis scorul în minutul 13, însă Mihăiţă Pleşan a egalat în minutul 44 cu un şut printre picioarele portarului.
Bobi Verdeş a făcut 2-1 în minutul 49, iar Ousmane N'Doye a făcut 3-1 din penalty. Hanca a închis tabela la 4-1 în minutul 86.
ASA are în acest moment 24 de puncte şi e prima în clasament. CS U are cu un punct mai puţin. Etapa viitoare ASA va juca la Bistriţa contra Gloriei, în timp ce oltenii joacă pe teren propriu cu Metalul Reşiţa.