Articol de Luminiţa Paul, Theodor Jumătate - Publicat duminica, 18 mai 2014 00:00 / Actualizat duminica, 18 mai 2014 00:20
Wenger, managerul lui Arsenal, i-a transmis: "Un deceniu la un club, o uriaşă realizare". Zanetti, Roberto Mancini şi Simeone l-au completat: "Un om impresionant".
Mircea Lucescu a sărbătorit vineri zece ani la Şahtior şi a primit o frumoasă surpriză: mesaje de la antrenori şi jucători foarte cunoscuţi în lumea fotbalului, dezvăluie site-ul clubului ucrainean.
"În toată cariera mea nu am întîlnit un antrenor mai bun decît Lucescu. Mister, eşti cel mai mare!", a afirmat Javier Zanetti, legendarul apărător argentinian de la Inter Milano.
În timp ce Roberto Mancini, antrenorul lui Galatasaray, i-a transmis: "Te felicit, Mircea! Pentru un tehnician, e foarte dificil să reziste zece ani la o echipă". Iar Diego Simeone, de la Atletico, pe care Luce l-a avut jucător la Pisa, a adăugat: "M-ai învăţat multe, Mister! Mă bucur că te-am întîlnit".
Nici foştii elevi de la Şahtior nu l-au uitat. "A creat o echipă fantastică. Îi mulţumesc pentru toţi anii petrecuţi la Doneţk!", a spus Raţ, completat de Fernandinho: "Bravo, Mister! Toate gîndurile mele bune".
A încheiat Arsene Wenger, managerul lui Arsenal, într-o telegramă: "Un deceniu la un club, o uriaşă realizare".
"Lucescu vrea să plece"
Antrenorul insistă că rămîne la Şahtior, dar impresarul Arcadie Zaporojanu susţine altceva în presa ucraineană: "Am discutat cu Mircea Lucescu, l-am felicitat pentru titlu şi mi-a spus că se gîndeşte să părăsească Ucraina, dacă situaţia nu se va schimba în bine. Îi este foarte dificil să muncească într-o atmosferă atît de apăsătoare".
"Cînd eu jucam încă, ne-am întîlnit întîmplător în Sardinia. Am realizat că eşti nu doar un antrenor extraordinar, ci şi o persoană minunată" (Roberto Mancini, antrenor Galatasaray)
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro