SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Corespondenţă de la Paris » Florin Mergea a încheiat în semifinale cel mai bun turneu al său de Mare Şlem: ”Am avut multe şanse”

100.000 de euro vor împărţi după acest turneu Draganja (stînga) şi Mergea
100.000 de euro vor împărţi după acest turneu Draganja (stînga) şi Mergea

Articol de - Publicat vineri, 06 iunie 2014 00:00 / Actualizat joi, 05 iunie 2014 22:46

Românul şi croatul Marin Draganja au pierdut pe tabloul de dublu în faţa experimentaţilor Marcel Granollers şi Marc Lopez, 3-6, 6-1, 3-6.

"Au fost cele mai bune două săptămîni pentru mine, sînt bucuros, am ajuns într-o semifinală de Mare Şlem, viitorul e în faţa noastră", spunea ieri Florin Mergea, la nici jumătate de oră după încheierea disputei contra spaniolilor Granollers şi Lopez. O semifinală dîrză, disputată, în care experienţa a avut un cuvînt în plus de spus, oferindu-le ibericilor un avanta esenţial în momentele cheie.

Mergea şi Draganja, care au jucat la Roland Garros pentru prima dată împreună la un turneu major, au avut şansa să întoarcă primul set, după ce s-au apropiat de la 1-4 la 3-4, dar au ratat finalul. Au dominat autoritar, în schimb, actul secund şi puteau să continue pe valul bun în decisiv.

"Au fost acolo, la începutul setului al treilea, nişte ocazii, puteam face break pe serviciul lui Granollers, la 1-1, dar n-am reuşit", a rememorat Mergea. "De fapt, am avut multe şanse pe toată durata meciului, însă ei au jucat mai bine la punctele importante. N-avem ce să ne reproşăm, acest turneu e un punct de plecare pentru noi, lumea ne-a văzut, ştie acum la ce se poate aştepta de la noi".

Spaniolii, care au un stil asemănător de joc cu cel al lui Draganja şi Mergea, nu i-au surprins. "Ştiam că vor da multe loburi, că dacă sîntem agresivi vor schimba, ca să ne scoată din ritm, că Lopez se mişcă mult ca să lovească numai cu dreapta. Granollers a jucat bine şi la simplu aici, ştiam că nu va fi uşor", a explicat Florin.

"După acest rezultat vom intra în Top 40. Ţinta noastră este să ajungem direct pe tablouri la turneele Masters 1000, să jucăm cît mai multe meciuri împreună şi, bineînţeles, să cîştigăm cît mai multe", a încheiat jucătorul român.

Continuă cu croatul
Mergea şi Draganja au decis încă de la începutul acestei săptămîni să continue împreună. "Vorbeam despre turnee, care e cel mai frumos, unde ne-ar plăcea să jucăm şi aşa am bătut palma ca să ne prelungim parteneriatul. Urmează iarba, o suprafaţă pe care am avut rezultate bune la juniori, care acum e însă mult mai lentă decît acum 10 ani".

Vor merge la Halle sau la Queen's, încă nu ştiu unde vor avea loc pe tablou, dar vor face schimbarea de la zgură la iarbă din mers, fără să mai treacă prin ţară.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează