FOTBAL  »  Superliga  »  DECIZIE

EXCLUSIV Şoc la Dinamo! Căpitanul "cîinilor" şi încă un titular şi-au reziliat contractele! Reacţia conducerii

Articol de - Publicat luni, 21 iulie 2014 00:00 / Actualizat luni, 21 iulie 2014 17:18

Căpitanul lui Dinamo, Laurenţiu Rus, şi-a reziliat contractul cu Dinamo azi, în jurul orei 11:30. Totul a fost de comun acord, după o discuţie între fundaşul de 29 de ani şi conducerea "cîinilor".
După fundaş, şi portarul Cristian Bălgrădean, 26 de ani, pleacă de la gruparea din Ştefan cel Mare!

Primele semne că Rus urma să iasă din calcule au venit vineri cînd, deşi era căpitanul "cîinilor", el nu a participat la prezentarea noului echipament pentru sezonul 2014-2015.

Ca variante de înlocuire a lui Rus, roş-albii îi au în lot pe Collins Fai şi pe Ştefan Bărboianu, iar pentru Bălgrădean sînt Traian Marc şi Cătălin Samoilă. Rus era din 2009 la Dinamo, iar "Pufi" din 2010. Ambii au cîştigat Cupa şi Supercupa în 2012.

6,000 de euro lua Rus lunar la Dinamo, în timp ce Bălgrădean încasa 8,500

Dintre jucătorii importanţi, Dinamo i-a mai pierdut în această vară pe Grigore, plecat la Toulouse, Ţucudean, revenit la Standard după împrumutul în Ştefan cel Mare şi apoi transferat la Charlton, şi Cătălin Munteanu, la FC Braşov. De asemenea, şi francezul Thicot şi-a reziliat contractul cu roş-albii.

Anghelache confirmă

Preşedintele lui Dinamo, Constantin Anghelache, a confirmat după-amiază, pentru Mediafax, informaţia publicată în exclusivitate de GSP.ro: "Ei şi-au exprimat dorinţa de a pleca de la Dinamo încă din iarnă, împreună cu Grigore. Pentru Grigore am găsit o echipă şi s-a realizat transferul, pentru Rus şi Bălgrădean pînă azi nu a venit nicio ofertă.

Convenisem încă din 30 mai să reziliem contractele dacă nu vom găsi echipe pentru transferul lor. Dar cum nu a venit nicio ofertă, am convenit de comun acord rezilierea contractelor lor cu data de azi. Începînd de azi sînt jucători liberi şi îşi pot căuta echipe.

Dacă nimeni nu a vrut să ia aceşti doi jucători, de unde să iau bani? Eu zic că o să cîştig bani pe viitor, pentru că nu le mai plătesc salariile pe 2-3 ani".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România – Japonia 1-2, în turneul final al BJK Cup » Final de drum pentru echipa României: Niculescu și Ruse cedează la dublu
Tenis

Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!
Liga 2
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”

Comentarii (225)
bamse1901
bamse1901  •  22 Iulie 2014, 10:19
Postat de tbone pe 21 Iulie 2014, 20:44

problema nu ar fi ca pleaca, problema e cine vine in loc

nu-ti fa tu probleme din acestea. sunt tinerii

supersolo
supersolo  •  22 Iulie 2014, 02:17

Pai cred ca vrea sa ai vanda pe toti....dupa care Dinamo devine doar centru de juniori...si stii ceva ? mai repede se vand juniorii decat caii astia batrani cu multe pretentii prezenti numai in cluburi, ca pe teren dorm ....

neludum
neludum  •  21 Iulie 2014, 23:45
Postat de mihai231 pe 21 Iulie 2014, 20:42

era vorba sa scape de fotbalisti cu salarii enorme...ce Balgradean este de 100.000 de euro pe an?...plus...bonusuri, prime etc....si nici Rus nu este de 6.000 pr lunaasta este..mai deranjat este titlul articolului...2 fotbalisty isi reziliaza contrectul...pai de Balgradean se stia ca va pleca....de asta la si adus pe Marc.....in cazul lui Rus este altceva in afara de vreo echipa din partea a 2 a a campionatului nu cred ca iol vrea cineva...sa nu mai vb. de vreun contrac afara..asa ca daca nu vreaa sa munceasca si pe putin ....asta este sa stea acasa....o sa vedeti ca se vor restrange banii si la alte echipe ca prea au sarit calu cu salariile....si ei merg prin cluburi cu curve

Negoita a venit probabil ca sa vanda tot ce a mai ramas si ce mai poate fi vandut ! C e echipa vrea sa faca cand el a vandut si rezervele de acum 2 -3 ani ! Sau vrea sa lase placerea reconstructiei pe seama altora ,atata timp cand el vinde tot ce sta in ghete ,tineri ,batrani.laolalta ! Cred ca se opreste cand ajunge la plafon 0. Face echipa din voluntari ! Ar fi bine si localitatea ,in curand aia vor avea echipa mai buna ! Dupa aia cred ca investeste la Rapid !

Vezi toate comentariile (225)
Comentează