FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA

Şefii CSU Craiova îl atacă pe Mititelu: ”El a înfiinţat o ”clonă”, clubul nostru exista şi are palmaresul”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 iulie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 30 iulie 2014 18:07

Pe site-ul oficial al celor de la CS Universitatea a apărut un comunicat în care este atacat patronul defunctei FC Universitatea, Adrian Mititelu, conducătorii grupării din Liga 1 publicînd şi actele clubului rival, din sezonul trecut.

Acuzele sînt dure, iar şefii de la CSU anunţă că miercurea viitoare vor prezenta palmaresul clubului pînă în 1994 cînd a fost în patrimoniul echipei Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

"O stare de spirit nu poate fi confiscată"
"Cea mai bună dovadă este că niciodată, dar niciodată, domnul Mititelu Adrian nu a acţionat CS Universitatea Craiova în instanţă, nici pentru culori, nici pentru palmares, nici pentru denumire, cu toate că s-a lăudat cu sute de procese. Nu există nici un proces pe rol în care cineva să ne conteste dreptul de a folosi culorile, imnul sau palmaresul. De ce? Pentru că domnul Mititelu Adrian ştia că dacă o va face, va pierde procesele respective, iar opinia publică ar fi văzut încă o data că este un farseor. Domnul Mititelu refuză să accepte că aceasta este Universitatea, o stare de spirit ce nu poate fi confiscată vreodată de un singur individ. De asemenea, el nu poate suporta faptul că au trecut vremurile cînd putea alerga ziariştii prin oraş, cînd îi agresa verbal şi fizic. Cu alte cuvinte, domnul Mititelu Adrian e profund deranjat că în Craiova fotbalistică încep să se petreacă lucruri normale, demne de lumea civilizată", stă scris în comunicatul de pe csuc.ro.

"A validat moartea FCU"
Atacul a devenit frontal: "Pe 15 martie 2013, domnul Adrian Mititelu înfiinţa el însuşi o "clonă": societatea U Craiova SA. Scopul noii societăţi, potrivit statutului, era acela de a asigura patronatul şi administrarea echipei de fotbal FC Universitatea Craiova. În acelaşi act constitutiv se precizează că noua societatea este adevărata Universitatea. În fapt, acesta a reprezentat certificatul de deces al FCU. Înfiinţând o societate nouă despre care a susţinut că este adevărata Universitatea, Mititelu practic a validat moartea FCU. La Napoli sau la Fiorentina, cluburi care au trecut prin astfel de momente dureroase, toţi cei care reprezentau oraşul şi iubeau echipa şi-au dat mîna pentru renaşterea lor.

La fel s-a întîmplat şi la Universitatea, dar asta nu a înţeles domnul Adrian Mititelu. El nu a putut accepta că este de datoria celor ce reprezintă oraşul din punct de vedere administrativ, sportiv, a elitelor intelectuale şi a mediului de afaceri să se unească pentru binele fotbalului şi implicit al oraşului şi al zonei. Niciodată în istorie un om nu se poate confunda cu o echipă. Nu exista nicăieri în lume o poveste frumoasă despre fotbal în care să se vorbească doar despre un individ, făcîndu-se abstracţie de toţi cei din jur".

"A întîrziat renaşterea fotbalului oltean"

Conducătorii actualului club din Bănie au explicat cum a reajuns gruparea în prim plan: "Din fericire, la Craiova a existat un moment zero care l-a avut ca figură marcantă pe profesorul Corneliu Andrei Stroe. Părintele Craiovei Maxima a spus în repetate rînduri că un om nu are cum să fie Ştiinţa, să o confişte. Şi a acţionat concret. Astfel, profesorul a reuşit să-i capaciteze pe toţi cei care puteau pune umărul la renaşterea Universităţii Craiova. Începînd cu Pavel Badea, cel care reprezintă clubul mamă, Clubul Sportiv Universitatea Craiova, continuînd cu administraţia locală, Craiova Maxima, mediul universitar şi cel de afaceri.

Creatorul Maximei a fost practic liantul între autorităţile locale, Clubul Sportiv Universitatea Craiova şi mediul de afaceri, în încercarea de a-i mobiliza pe toţi într-un scop comun: salvarea Ştiinţei! Mai mult, domnul Corneliu Andrei Stroe a fost membru fondator şi asociat cu 15% al primei societăţii ce urma să participe la realizarea asocierii pentru salvarea şi renaşterea Universităţii. Dar domnul Adrian Mititelu a aflat de proiect şi a intentat nu unul, ci şapte procese pentru a întîrzia renaşterea fotbalului oltean. Firesc, a pierdut toate procesele, dar şi-a atins parţial scopul, punînd în acele momente proiectul în pericol".

Alte declaraţii din comunicatul oficial al celor de la CS Universitatea:

- "CS Universitatea Craiova nu s-ar fi reactivat niciodată dacă FCU nu ar fi fost declarată oficial, de către domnul Adrian Mititelu, ca fiind desfiinţată. El a ucis practic echipa prin înregistrarea unei noi societăţi, fără nicio legătură cu Universitatea Craiova, dar care pretinde în actul constitutiv că este Universitatea Craiova. Cu siguranţă că în cîţiva ani de zile şi noua societate ar fi intrat în faliment, dar bineînţeles că domnul Adrian Mititelu ar mai fi făcut încă una şi apoi încă una… Sau mai multe în acelaşi timp"

- Din 1994 până în 2013, FCU a reprezentat Universitatea Craiova. În martie 2013, domnul Adrian Mititelu a omorît-o şi a îngropat-o. În mai 2013, Clubul Sportiv Universitatea Craiova, Craiova Maxima, autorităţile locale, mediul de afaceri, elitele intelectuale şi Universitatea din Craiova şi-au dat mîna şi au hotărât renaşterea Ştiinţei. Fiecare parte implicată a contribuit cu toate puterile la acest proiect. Atunci, cu o ultimă zvîcnire, domnul Mititelu a încercat să dezgroape FCU şi a vrut să ne mintă că ea încă trăieşte. Aşa s-a ajuns ca pe 23 noiembrie 2013 să aibă loc un meci ce nu ar fi trebuit să se dispute niciodată. Domnul Adrian Mititelu a sacrificat cu bună ştiinţă carierele unor jucători şi a amăgit foarte mulţi suporteri confuzi. O parte din ei nu au înţeles nici astăzi ce s-a întâmplat cu adevărat. Este de datoria noastră să o repetăm până când vor auzi toţi şi îşi vor da seama că Universitatea lor este echipa care trăieşte şi joacă pe Oblemenco meciurile din Liga I".


Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„România a câștigat o jucătoare, asta e mai important decât victoria!” » 3 concluzii de la un fost selecționer după triumful remarcabil cu Cehia: „Aici a fost inspirat Pera”
Handbal
„România a câștigat o jucătoare, asta e mai important decât victoria!” » 3 concluzii de la un fost selecționer după triumful remarcabil cu Cehia: „Aici a fost inspirat Pera”
După N'Jie, și Boupendza a făcut scandal când a fost înlocuit » Ce gesturi a făcut atacantul
Superliga
După N'Jie, și Boupendza a făcut scandal când a fost înlocuit » Ce gesturi a făcut atacantul
Moment rar întâlnit în fotbal » Incredibil ce a pățit arbitrul la Rapid - Petrolul + Au fost probleme și cu VAR-ul
Superliga
Moment rar întâlnit în fotbal » Incredibil ce a pățit arbitrul la Rapid - Petrolul + Au fost probleme și cu VAR-ul

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (42)
bz50rin
bz50rin  •  31 Iulie 2014, 14:50
Postat de craioveanu91 pe 31 Iulie 2014, 13:40

esti batut in cap, refuzi adevarul , citesti doar editie fituica mititelului care nici macar nu e fituica , nu mai are bani sa scoata ziua, e doar un site pe care raposatul mititelu posteaza vrute si nevrute , 98 % baliverne ,forza Stiinta , sambata avem meci cu steaaua

nu intereseaza pe nimeni cu cine aveti voi meci ,hotilor

craioveanu91
craioveanu91  •  31 Iulie 2014, 13:40
Postat de mircea33 pe 31 Iulie 2014, 13:31

Cea ce ai spus e perfect adevarat, credeam ca numai eu gandesc asa ca tine si nu intelegeam de ce imi luam injuraturi la greu......BRAVO PRIETENE CU TOATE CA NU TE CUNOSC!ASA GANDESC SI EU....O FI BINE?EU ZIC CA DA!

esti batut in cap, refuzi adevarul , citesti doar editie fituica mititelului care nici macar nu e fituica , nu mai are bani sa scoata ziua, e doar un site pe care raposatul mititelu posteaza vrute si nevrute , 98 % baliverne ,forza Stiinta , sambata avem meci cu steaaua

mircea33
mircea33  •  31 Iulie 2014, 13:31
Postat de raul1985 pe 31 Iulie 2014, 00:17

eu un singur lucru stiu. Mititelu a preluat adevarata Universitate de la Staicu. cum si in ce fel nu ma intereseaza...... cert este ca a luat o echipa muribunda din liga II si a readus-o in liga I unde ii este locul. si a promovat o echipa plina de tineret. fratii Costea, And Ionescu, Lung JR etc + l-a cumparat pe Prepelita de la Arges (era la mare cautare la vremea aia). avea oferte pt toti jucatorii si nu a vrut sa vanda pe nimeni ca sa faca o echipa puternica. echipa a fost furata de arbitrii si federatie pana i-a retrogradat si a impartit lotul Craiovei pe nimic... marele pacat al acestui neam este ca are memoria scurta si isi merita soarta.

Cea ce ai spus e perfect adevarat, credeam ca numai eu gandesc asa ca tine si nu intelegeam de ce imi luam injuraturi la greu......BRAVO PRIETENE CU TOATE CA NU TE CUNOSC!ASA GANDESC SI EU....O FI BINE?EU ZIC CA DA!

Vezi toate comentariile (42)
Comentează