SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Simona Halep e ”Steaua în ascensiune” a lunii iulie pe site-ul WTA!

Articol de GSP - Publicat vineri, 08 august 2014 00:00 / Actualizat vineri, 08 august 2014 21:38

Simona Halep, care va ocupa locul doi în clasamentul mondial începînd de săptămîna viitoare, a fost desemnată de fani pe site-ul wtatennis.com drept "Steaua în ascensiune a lunii iulie".

Ea a primit 82% dintre voturi, fiind urmată de jucătoarea ucraineană Elina Svitolina (13%) şi de japoneza Kurumi Nara (5%). Halep a fost nominalizată şi la categoria "jucătoarea lunii iulie", sondaj în care a ocupat locul secund, cu 41% din voturi, după americanca Serena Williams, locul 1 WTA, 49 la sută din voturi, dar înaintea danezei Caroline Wozniacki, locul 13 WTA, cu 10%.

În iulie, Halep a cîştigat la Bucureşti cel de-al doilea turneu din acest an, după cel de la Doha (Qatar). Luna trecută, Halep a jucat doar în turneul de la Bucureşti, dar şi în a doua săptămînă de la Wimbledon, unde s-a oprit în semifinale.

În fiecare lună, WTA nominalizează trei jucătoare de pînă în 23 de ani, cîştigătoarea fiind desemnată în urma voturilor fanilor de pe site-ul oficial al asociaţiei, wtatennis.com.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (12)
mihai231
mihai231  •  09 August 2014, 16:31
Postat de slickbubu pe 09 August 2014, 04:59

Loool, nu te mai ambala asa, titlu asta asa se numeste, mai exact: ”WTA Rising Star Of The Month”. Ei au tradus in romaneste ... sunt stelist si urasc faptul ca se fac conexiunile astea intre ea si Steaua. Simona NU e stelista, doar tine cu Steaua, dar asta nu inseamna ca e stelista. A tine cu Steaua/Dinamo/Rapid nu inseamna a fi stelist/dinamovist/rapidist. Sunt convins ca ea nu stie numele a nici macar 5 jucatori din Ghencea... si nici nu trebuie. Dar acuma chiar te-ai ambalat degeaba.

pai sunt fan Halep, si sunt fan al altei echipe de fotbal dar nu trebuie sa se faca legatura intre cele doua sporturi....pentru ca de fapt pentru MINE sportul este altceva decat pentru altii....spre exemplu chiar daca sunt un fan al unei echipe de fotbal incat ma indentific cu acel club astfel incat simt ca sunt nascut si traiesc acolo, fotbalul ca si sport este pe locul 3, tenisul pe locul 2 si este un alt sport la care ader si care ma face sa inebunesc...insa asa sunt eu si asa clasific sporturile....desi nu exista o mare diferenta intre preferinte dintre cele trei sporturi,tenisul m-a marcat ca existenta si fotbalul la fel....dar cel pe care il ador ,nu.asta e , scuzama inca o data.

georgeudrescu
georgeudrescu  •  09 August 2014, 08:34
Postat de steaua_blatista pe 09 August 2014, 00:00

Ce tupeu pe acest patruped virtual. Nenea "user" un analfabet esti dumneata care nu esti capabil sa scrii cu litera mare la inceput de fraza/propozitie! Du-te si fa un lulu si nu mai intra pe net, pentru ca ai sa te curentezi, dracu' !

Bine, nu ești analfabet, ești doar opărit.

mihai231
mihai231  •  09 August 2014, 08:21
Postat de slickbubu pe 09 August 2014, 04:59

Loool, nu te mai ambala asa, titlu asta asa se numeste, mai exact: ”WTA Rising Star Of The Month”. Ei au tradus in romaneste ... sunt stelist si urasc faptul ca se fac conexiunile astea intre ea si Steaua. Simona NU e stelista, doar tine cu Steaua, dar asta nu inseamna ca e stelista. A tine cu Steaua/Dinamo/Rapid nu inseamna a fi stelist/dinamovist/rapidist. Sunt convins ca ea nu stie numele a nici macar 5 jucatori din Ghencea... si nici nu trebuie. Dar acuma chiar te-ai ambalat degeaba.

ok.....merci, se vede ca esty baiat de treaba.multumesc mult si scuzama ca mi.am iesit din minti

Vezi toate comentariile (12)
Comentează