FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA URZICENI

Trei ani fără Unirea Urziceni » Mărirea şi decăderea unei echipe surprinzătoare

Articol de - Publicat duminica, 06 iulie 2014 00:00 / Actualizat luni, 27 octombrie 2014 20:22

Pe 6 iulie 2011, un comunicat sec anunţa dispariţia unei echipe frumoase: Unirea Urziceni se retrăgea oficial din toate competiţiile organizate de FRF.

Istoria Unirii Urziceni e una veche, însă echipa a ieşit din negura fotbalului românesc abia după 2002. Înfiinţată în 1954, gruparea ialomiţeană a pendulat mai mult între liga a treia şi a patra.

Ialomiţa şi derby-urile cu nemţii
Primul nume al grupării din Urziceni a fost Ialomiţa, iar echipa a fost formată pentru a disputa meciuri cu grupări similiare din Ploieşti, Buzău şi Slobozia, dar şi cu echipa nemţilor dintr-o unitate militară staţionată în apropiere.

Din Ialomiţa, echipa din Urziceni s-a transformat în Aurora şi a bifat primele succese: promovări în liga a treia şi un prim parcurs mai promiţător în Cupa României: în 1971 a ajuns pînă în şaisprezecimile Cupei, fază în care a fost eliminată de Dinamo.

Avînt spre Liga 3
În 1974, echipa îşi schimbă din nou denumirea: devine Avîntul Urziceni, iar noul nume pare de bun augur: urmează patru ani consecutivi în care trupa ialomiţeană reuşeşte să se menţină în Liga 3. Evoluţiile jucătorilor încep să atragă publicul local, dar şi sponsorii. Micuţul club e preluat de uzina Ferom şi preia numele acesteia. Au urmat alte sezoane inconstante în care fotbaliştii din Urziceni s-au clasat cel mai bine pe locul 2 în liga a treia, dar au şi retrogradat de mai multe ori în eşalonul judeţean.

În 1999, numele se schimbă din nou în Agricultorul, dar noua denumire rezistă doar un an, moment în care clubul devine FC Unirea Valahorum Urziceni. E denumirea sub care echipa din Urziceni îşi începe ascensiunea.

Prima promovare în B
La finalul sezonului 2002-2003, Urziceniul ajunge pentru prima dată după aproape 50 de ani de existenţă în Liga B, eşalon din care nu mai retrogradează. În primul sezon reuşeşte o clasare remarcabilă, pe locul 6, cu 44 de puncte acumulate. Al doilea sezon de B se încheie pentru Urziceni cu locul 5 în Seria a II-a, cu 47 de puncte. Marea lovitură avea să fie dată la finalul lui 2006: Unirea termină pe locul doi, sub Universitatea Cluj, dar reuşeşte să obţină promovarea în Liga 1 în urma unui baraj de poveste disputat cu Forex şi FC Bihor.

Liga I şi Liga Campionilor
Ajunsă în Liga 1, Unirea îşi schimbă antrenorul după doar cîteva etape, iar Dan Petrescu preia echipa. Rezultatele nu întîrzie să apară: în primul sezon termină pe locul 10, iar în următorul pe locul cinci, dar ajunge şi în finala Cupei României, pierdute însă în faţa lui CFR Cluj, scor 1-2.

"Bursucul" a reuşit în această perioadă să formeze o echipă foarte puternică din jucători renegaţi de alte echipe, dar şi din pariurile sale. Cu un lot care nu a costat mai mult de 550.000 euro, Urziceniul reuşeşte cea mai neaşteptată surpriză din istoria fotbalului românesc: cucerirea campionatului în Liga 1 în sezonul 2008-2009.

Titlul în Liga 1 a asigurat grupării ialomiţene şi prezenţa în cea mai importantă competiţie fotbalistică inter-cluburi: Liga Camppionilor. A picat într-o grupă cu Glasgow Rangers, FC Sevilla şi VfB Stuttgart, dar, în ciuda pronosticurilor pesimiste, elevii lui Dan Petrescu au reuşit să acumuleze 8 puncte şi să se califice în primăvarea europeană a Europa League. Cele mai importante victorii: 4-1 cu Glasgow Rangers şi 1-0 cu Sevilla. În şaisprezecimile Europa League, ialomiţenii au întîlnit-o pe Liverpool, gruparea britanică punînd capăt mirajului european cu două înfrîngeri: 1-0 şi 3-1.

Începutul sfîrşitului
Plecarea lui Dan Petrescu de la echipa din Urziceni avea să însemne începutul sfîrşitului. Unirea se mai menţine pe linia de plutire timp de un sezon şi jumătate. Termină sezonul pe locul doi, pierde SuperCupa României, tot în faţa celor de la CFR Cluj şi este la un pas de o nouă calificare în Liga Campionilor, însă pierde playoff-ul cu Zenit Sankt Petersburg. E momentul în care Dumitru Bucşaru, patronul echipei decide să întrerupă finanţarea clubului, în special din cauza problemelor financiare cu care se confrunta în afacerile sale imobiliare.

Jucătorii cei mai importanţi sînt vînduţi, Ronny Levi, urmaşul lui Dan Petrescu la cîrma echipei, abandonează şi el, iar clubul ajunge să evolueze cu mulţi jucători împrumutaţi. Finalul sezonului 2010-2011 îi găseşte pe ialomiţeni pe poziţie retrogradabilă, iar o lună mai tîrziu oficialii anunţă dispariţia echipei. Astfel, după o istorie de 57 de ani, fotbalul dispare definitiv din Urziceni.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează