FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Steaua vinde tot! Unul dintre jucătorii preferaţi ai lui Laurenţiu Reghecampf a fost propus în Serie A: "Poate-i fac o surpriză"

Articol de GSP - Publicat marti, 16 decembrie 2014 00:00 / Actualizat marti, 16 decembrie 2014 19:40

Iasmin Latovlevici era în urmă cu un an fundaşul stînga de bază al Stelei şi o posibilă soluţie pentru echipa naţională. 

Jucătorul însă a pierdut locul de titular în favoarea lui Lucian Filip şi a început să se gîndească la o plecare.

Dorit în trecut de Dinamo Zagreb, jucătorul a fost nemulţumit că Steaua nu s-a înţeles cu echipa croată în privinţa sumei de transfer, însă acum ar putea ajunge în Serie A, unde a fost propus de impresarul său, Florin Iacob.

"Categoric, dacă e o ofertă care să mulţumească clubul şi pe el, ar fi preferabil să plece. Dacă nu, îşi continuă contractul pînă în vară la Steaua. Deocamdată nu s-a propus prelungirea, dar din câte am înţeles vor fi discuţii şi cu el.

A fost interes clar din partea celor de la Dinamo Zagreb. Cluburile au discutat între ele. Nu ştiu cît au cerut cei de la Steaua. Nu i-a convenit lui Iasmin că a picat transferul, dar a trecut peste.

A avut un sfîrşit de sezon slab, poate cel mai slab din cariera lui. Eu ştiu de două echipe din Italia, din Serie A, care vor fundaş stînga şi l-am propus.

Şi dacă-i interesează, i-am îndemnat să se adreseze clubului. Poate-i fac o surpriză, cum i-am făcut cînd a venit la Steaua. Atunci a venit din postura de rezervă a lui Sepsi, la Timişoara", a spus Florin Iacob la DigiSport.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rapid vrea să-i fure titularul incontestabil lui Dinamo! L-a contactat pe agentul fotbalistului pentru un transfer la rivali
Superliga
Rapid vrea să-i fure titularul incontestabil lui Dinamo! L-a contactat pe agentul fotbalistului pentru un transfer la rivali
Iker Casillas se iubește cu prezentatoarea TV care a petrecut o noapte acasă la Cristiano Ronaldo
Stiri extrasport
Iker Casillas se iubește cu prezentatoarea TV care a petrecut o noapte acasă la Cristiano Ronaldo
Surpriză! Cristi Chivu, așteptat să semneze: „Favorit să devină antrenorul echipei”
Campionate
Surpriză! Cristi Chivu, așteptat să semneze: „Favorit să devină antrenorul echipei”

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (28)
khal_37
khal_37  •  18 Decembrie 2014, 20:30
Postat de irishjoe pe 17 Decembrie 2014, 00:37

prapadul se apropie , DNA il va ridica pe Argaseala , fc Gazda este data afara de pe stadion pana la craciun, jucatorii vor deveni liberi de contract vor pleca la CFR,Astra si Dinamo!

Acelasi DNA care a ,,iertat'' cluburile de casa a fostului si actualului sistem securisto comunist, cluburile reprezentative ale ciumei rosii bolsevice, rapid de 35 de milioane de euro si dinamo 17 miloane de euro? Vorbim de acelasi DNA bre?

dlq1
dlq1  •  17 Decembrie 2014, 16:01
Postat de daweroirl pe 17 Decembrie 2014, 04:17

si cand te-ai trezit ...era dimineata!?

dimineata ca dimineata, dar sa vezi durere de cap ce avea !!Comentariul tău...

desiboimpex
desiboimpex  •  17 Decembrie 2014, 14:50

Toate lucrurile urate care se intampla in fotbalul romanesc se datoreaza unor indivizi, care fara a avea vreo treaba cu fotbalul au profitat sa-si spele banii obtinuti pe cai oculte! daca STEAUA nus e intelege cu MApN atunci as propuen ca vechis telist sa-si faca tricourile alb,rosu,albastru sia tunci scapa de toate tracasarile celor de la Armata.Dar un singur lucru as dori sa-i intreb pe cei din Clubul Sportiv al Artmatei ,veti arata vreodata suporterilor unde sunt MILIOANELE DE DOLARI INCASATI INCEPAND CU GHEORGHE HAGI,GABI BALINT, ILIE DUMITRESCU, DAN EPTRESCU,ADRIAN SI SABIN ILIE, FILIPESCU,LACATUS SI MULTI ALTII, ZECI DE MILIOANE DE DOLARI ? UNDE SUNT DOLARII ? RUSINE SA VA FIE !!!!!!!

Vezi toate comentariile (28)
Comentează