Articol de GSP - Publicat luni, 29 decembrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 29 decembrie 2014 16:44
Angelo Massone este, începînd de astăzi, noul patron al celor de la Ceahlăul Piatra Neamţ, după ce s-a înţeles cu cei doi acţionari care deţineau 55% din acţiuni.
Informaţia a fost confirmată şi de Viorel Mestecăneanu, preşedintele clubului moldovean, care spune că noul patronat are şi o clauză specială.
"Aşa este, a preluat 55% din acţiuni. S-a semnat un contract cu cei doi acţionari care deţineau împreună acest pachet. Contractul nu face referire neapărat la bani, dar are stipulată o clauză potrivit căreia noii patroni îşi asumă răspunderea de a menţine echipa în prima ligă, ceea ce înseamnă că trebuie să plătească şi din datorii.
Repet, nu am vorbit despre o sumă de bani, dar am vorbit că domnul Massone va aduce jucători, un nou antrenor şi că se va ocupa de tot ceea ce înseamnă detalii legate de echipă, cum ar fi şi cantonamentul de după reunire.
Mi-a spus că va aduce jucători din Italia, precum şi un antrenor cu nume cunoscut. Domnul Massone ne-a demonstrat că se pricepe la fotbal şi sîntem convinşi că va face ceva din clubul nostru”, a spus Mestecăneanu pentru Digi Sport.