Articol de GSP - Publicat luni, 26 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat luni, 26 ianuarie 2015 11:00
După ce Kehinde Fatai, atacantul Astrei, n-a putut să joace în naţionala României, deşi şi-a luat cetăţenia română, acum a apărut un alt fotbalist care e aproape să devină român cu acte în regulă şi e pregătit să joace în naţionala condusă de Anghel Iordănescu.
Eric de Oliveira, mijlocaşul Pandurilor în vîrstă de 29 de ani, a aplicat pentru obţinerea cetăţeniei, pe care speră să o obţină şi lasă de înţeles că e pregătit să joace şi pentru echipa naţională a României.
"Treaba mea cu Edi Iordănescu este strict legată de Pandurii Tîrgu Jiu. Nu am nici un subiect legat de echipa naţională. În primul rînd, nu am devenit român încă. Am înaintat actele pentru cetăţenie şi aştept să fiu chemat la interviu pentru că au trecut deja trei luni.
Cred că domnul Iordănescu ştie ce este mai bine pentru echipa naţională. Dacă el crede că eu sînt o variantă bună mă voi pregăti şi voi fi apt pentru a ajuta naţionala. Dacă nu, voi rămîne suporter şi voi susţine România ca să se califice la Campionatul European", a spus Eric, conform stiridesport.ro.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro