INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MONDIAL

Gazdă-surpriză pentru Campionatul Mondial din 2026: "Nu s-a jucat niciodată pe acel continent"

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 30 ianuarie 2015 19:00

Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a început campania pentru un nou mandat afirmînd că Australia merită să organizeze în premieră Cupa Mondială.

Australia a obţinut un singur vot cînd a candidat pentru găzduirea turneului final din 2022. Organizarea competiţiei a revenit Qatarului."Australia este singurul continent care nu a găzduit niciodată turneul final al Cupei Mondiale, deşi Mondialele Under-20 au avut loc aici în 1981 şi 1993", a scris vineri Blatter în primul său articol în săptămînalul FIFA după ce a confirmat că se va prezenta pentru al cincilea mandat la alegerile prevăzute în luna mai.

"Este esenţial o omisiune nefericită în istoria sportului, fiindcă foarte puţine ţări se pot lăuda cu o asemenea bogată cultură sportivă şi o lungă listă de campioni.

Sportul, cu fotbalul într-un rol central, este un element definitoriu în viaţa cotidiană în Australia, nu în ultimul rând pentru femei şi juniori.

Jocurile Olimpice din 1956 de la Melbourne şi ediţia din 2000 de la Sydney au stabilit noi repere pentru epocile lor. Aşa că putem spune cu încredere că ar fi mai mult decît meritat ca Australia să organizeze cândva Cupa Mondială", a scris Blatter,  conform Agerpres.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (3)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  30 Ianuarie 2015, 23:23
Postat de paiazze pe 30 Ianuarie 2015, 21:02

Patagonia e o regiune din Chile si Argentina, cultule... Iar Chile si Argentina au gazduit Mondiale.

Stai cam slabut cu imaginatia. Metafore, ceva ? Aveam in vedere sudul extrem al Patagoniei, mai precis Tierra del Fuego, Tara de Foc. La Punta Arenas nu s-a jucat niciodata un meci de CM, este fix in Tara de Foc, la fel ca Ushuaia, Porvenir, sau Puerto Williams. Arhipeleagul face parte din cele 2 state, dar nici gand sa se joace vreodata un meci de CM acolo. La CM din Chile, 1962, cele 4 grupe si-au desfasurat meciurile pe 4 stadioane situate la mii de km N de Punta Arenas (Rancagua, Vina del Mar, Santiago si Arica, in nordul extrem, in ordinea longitudinii de la S la N), iar in Argentina 1978, la fel (Buenos Aires, Cordoba, Rosario, Mendoza si Mar del Plata).

paiazze
paiazze  •  30 Ianuarie 2015, 21:02
Postat de unico_biancorossi pe 30 Ianuarie 2015, 20:02

da. si patagonia merita sa fie gazda cupei mondiale, sunt cateva colonii de foci si lei de mare ce ar fi mandre sa gazduiasca un asemenea eveniment la Punta Arenas.)

Patagonia e o regiune din Chile si Argentina, cultule... Iar Chile si Argentina au gazduit Mondiale.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  30 Ianuarie 2015, 20:02

da. si patagonia merita sa fie gazda cupei mondiale, sunt cateva colonii de foci si lei de mare ce ar fi mandre sa gazduiasca un asemenea eveniment la Punta Arenas.)

Vezi toate comentariile (3)
Comentează