FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

Mircea Rednic nu renunţă şi anunţă revenirea Petrolului: "Nimic nu ne dezbină"

Articol de - Publicat luni, 09 februarie 2015 00:00 / Actualizat luni, 09 februarie 2015 13:52

Mircea Rednic, antrenorul Petrolului, îi linişteşte pe fanii ploieştenilor după intrarea în insolvenţă a echipei şi îi asigură pe aceştia că formaţia nu va dispărea.

"Decizia de a anula amicalul cu Terek Grozny mi-a aparţinut în totalitate şi mi-o asum. Băieţii au fost afectaţi, aşa cum era şi normal, de veştile primite din ţară în legătură cu situaţia clubului şi am considerat că nu sînt pregătiţi din punct de vedere psihic să susţină acel joc.

Pe fondul nervozităţii şi al oboselii accentuate, stări acumulate în cele două cantonamente din Antalya, nu am dorit să-i expun unor eventuale accidentări, gîndindu-mă că situaţia ar putea degenera, aşa cum se întîmplă destul de des la unele meciuri amicale disputate în această perioadă. În plus, nu am dorit sub nici o formă ca numele şi imaginea Petrolului să aibă de suferit.

Oricît ne-ar dori unii răul, le reamintesc că Petrolul este o familie, iar împreună cu suporterii noştri sîntem şi vom rămîne uniţi, nimic nu ne dezbină!", a declarat Mircea Rednic într-o conferinţă de presă.

Petrolul este a treia în Liga 1, cu 33 de puncte, la o lungime în spatele lui CFR Cluj, formaţia de pe poziţia secundă, şi la 10 puncte în spatele liderului Steaua.

Citeşte şi: OFICIAL Petrolul a intrat în insolvenţă » S-a stabilit şi administratorul judiciar! Echipa nu va putea participa în cupele europene

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Trei jucători, OUT de la FCSB! Vor fi dați afară în pauza de iarnă
Superliga
Trei jucători, OUT de la FCSB! Vor fi dați afară în pauza de iarnă
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Stiri extrasport
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Surpriză uriașă! Internaționalul român ar urma să fie dat afară de Dan Petrescu de la CFR Cluj
Superliga
Surpriză uriașă! Internaționalul român ar urma să fie dat afară de Dan Petrescu de la CFR Cluj

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
lau72
lau72  •  09 Februarie 2015, 18:17
Postat de ovidiu_3003 pe 09 Februarie 2015, 15:10

...insolventii ...

Uite cine vorbeste ! voi mai existati ? spune tu oltene....

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  09 Februarie 2015, 15:10

...insolventii ...

gica_oboreanu
gica_oboreanu  •  09 Februarie 2015, 14:36

tot din ce'a spus puriul, dar nepublicat de gazeta de dumbovita: "Înainte să se informeze, anumitor ziariști le-a fost mult mai ușor să-i nominalizeze pe Geraldo, Teixeira și Pecanha ca fiind principalii vinovați pentru nedisputarea acestui joc, lucru total neadevărat, atâta vreme cât hotărârea a fost exclusiv a mea. Lucrurile n-au scăpat de sub control, așa cum greșit s-a scris. "

Vezi toate comentariile (4)
Comentează