FOTBAL  »  Superliga  »  CSMS IAŞI - UNIVERSITATEA CLUJ 2-0

VIDEO De neoprit! CSMS Iaşi a cîştigat şi în faţa Universităţii Cluj, scor 2-0

Articol de GSP - Publicat luni, 23 martie 2015 00:00 / Actualizat luni, 23 martie 2015 22:25

CSMS Iaşi a învins pe teren propriu Universitatea Cluj, scor 2-0, iar formaţia moldavă a urcat pe locul 9, cu 28 de puncte.
Moldovenii au deschis scorul în minutul 38 prin Ovidiu Mihalache, care a fost găsit bine de centrarea lui Enescu. Ardelenii au avut şansa egalării la ultima fază a primei reprize, cînd Vlad Morar a executat o lovitură liberă în zid, după care balonul a ajuns tot la el, iar şutul trimis de acesta a trecut de puţin pe lîngă buturile lui Grahovac.

Repriza secundă a început cu o simulare grosolană în careu a lui Golubovici, care nu l-a impresionat pe arbitrul George Găman, acesta arătîndu-i fotbalistului ieşean cartonaşul galben.

Sub lupa unui arbitraj impecabil al brigăzii conduse de "centralul" în vîrstă de 30 de ani s-a marcat şi golul doi. Golubovici a înscris cu capul de la 9 metri, după o ieşire hazardată a lui Panagopoulos. Astfel, CSMS Iaşi a ajuns la şase meciuri consecutive în care n-a cunoscut gustul înfrîngerii.

După etapa a XXIII-a, Universitatea Cluj s-a afundat şi mai mult în zona periculoasă a clasamentului, unde ocupă poziţia a 15-a, cu 20 de puncte.

6 decembrie 2014 este data ultimei victorii în campionat a Universităţii Cluj

7 decembrie 2014 a fost ziua în care CSMS Iaşi a suferit ultima înfrîngere în Liga 1

***
Vezi desfăşurarea liveTEXT a partidei

Vezi VIDEO cu golul lui Mihalache

Vezi VIDEO cu reuşita lui Golubovici

Echipele de start:

CSMS Iaşi: Grahovac - I. Voicu, Mihalache, Plămadă, Ţigănaşu - Enescu, Mitici - Ciucur, Onduku, Badic - Golubovici
Rezerve: Caparco - Bosoi, Ciucă, Braga, Creţu, Bole, Boiciuc

U. Cluj: Panagopoulos – Jovanovici, Neag, Skvorc, Ciupe - Viveiros, Costin, Morar, Lungu, Mengolo - Lemnaru
Rezerve: Veselovsky, Gravenberch, Kovacs, Cristocea, Van Den Broek, Achim, Calcan

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (70)
euce
euce  •  24 Martie 2015, 08:30

mai sa fie,arbitraj fara cusur,i-a sa vedem:1.golul lui Mihalache,(fault in atac,a pus mana pe un adversar si asa a lovit mingea);2.la faultul lui Plamada,jucatorul lui "U"Moraru era pe linia de 16,iar Plamada trebuia sa primeasca galben,era al doilea),asa ca mai lasatima cu arbitraj perfect,a influentat jocul,toate deciziile finnd pro,Iasi.....

chris_bu67
chris_bu67  •  24 Martie 2015, 08:15

Frumoasă echipă are Iașiul,să-i trăiască!

tzusti_reloaded
tzusti_reloaded  •  23 Martie 2015, 23:39
Postat de adi84. pe 23 Martie 2015, 22:31

Ba, sincer, imi aduc aminte si ma amuz cum facea pe aici biancorossi cand a preluat Negoita Dinamo. Stadioane, machete, campionate si ce se mai supara cand radeam pe seama lui, mai ales cand insista ca Negoita o sa construiasca nu stiu ce mare stadion si ca el cu ochii lui a vazut macheta :)))))

PAI NU VEZI CA AMIGO A CAM RARIT O DE PE JIEG 3.14? DE CE? A CAM INTRAT IN DEPRESIE DUPA ULTIMILE NOASTRE MISCARI .CRED CA I S A CAM TERMINAT SI LUI OPTIMISMUL SI PREFERA SA STEA LA CUTIE TOCMAI CA SA NU I SE REPROSEZE CA A...LUAT O MARE TZEAPA.

Vezi toate comentariile (70)
Comentează