Articol de Iulia Iordache - Publicat joi, 09 aprilie 2015 18:20
Cristi Pustai a fost numit pe banca Rapidului la începutul anului, iar azi s-a discutat posibila sa plecare din Giulești. La finalul discuțiilor s-a hotărît ca momentan antrenorul să rămînă pe loc.
18:15
UPDATE Valerii Moraru l-a reconfirmat în funcția de antrenor pe Cristi Pustai: "Nu a fost o discuție ca să rămînă sau nu. Am discutat doar de meciul de aseară. Avem un contract și vrem să îl respectăm. Cristi e un antrenor bun și nu vrem să schimbăm nimic. Postul lui nu depinde de meciul cu Dinamo. Relația cu jucătorii este foarte bună. Mereu există nemulțumiți, dar totul s-a rezolvat. Cred că între Pancu și Pustai a fost doar lipsă de comunicare (n.r. Pancu l-a atacat pe antrenor)"
18:10
UPDATE Cristi Pustai a rămas antrenorul Rapidului și va încerca să-i salveze pe giuleșteni de la retrogradare.
16:10
UPDATE Cristi Pustai nu discută doar cu șefii ci și cu Daniel Pancu, Mircea Bornescu, Daniel Niculae și Cristi Săpunaru. Urmează o nouă rundă de negocieri.
"După ce voi vorbi cu Pustai, am să discut și cu jucătorii" a spus Moraru
16:00
UPDATE Jucătorii au sosit la Pro Rapid pentru a efectua ședința de recuperare
15:30
UPDATE Cristi Pustai refuză rezilierea contractului pe cale amiabilă. Antrenorul cere plata a 35.000 de euro, sumă ce reprezintă salariul pe cinci luni. Pînă la această dată, antrenorul a primit doar 3.000 de euro, adică mai puțin de jumătate din salariul pe o lună, potrivit DigiSport.
Știre inițială:
De la ora 13:30, șefii clubului sînt în ședință cu Pustai, la baza ProRapid.
După un început promitățor de retur, Rapid a ajuns la cinci puncte de echipa de pe primul loc care asigură salvarea de la retrogradare. Giuleștenii au suferit însă două înfrîngeri consecutive, 0-1 cu U Cluj și 1-2 cu ASA Tg.Mureș, fapt ce a îngreunat misiunea lui Pustai.
Pe lîngă rezultatele slabe din ultima vrem, Cristi Pustai are probleme mari și cu jucătorii. Daniel Pancu l-a atacat pe antrenor la finalul ultimului meci, reproșîndu-i declarațiile făcute. Surse GSP suțin că mai mulți jucători sînt nemulțumiți de antrenamentele învechite ale lui Pustai, existînd o relație tensionată în Giulești.
"Cînd nu ai rezultate, este nevoie de un șoc la echipă! E timpul schimbării" a spus azi portarul Mircea Bornescu la DolceSport.
Gazeta Sporturilor a anunțat luni, 6 aprilie, că șefii lui Rapid se gîndesc la demiterea lui Pustai și că au trei variante de înlocuire: Marius Șumudică, favorit, Petre Grigoraș și Cristiano Bergodi.